Archive for 2011

Oportunitatea Unui Nou Început

Giulia Albu

 

În mod categoric orice început poate fi promiţător şi dătător de speranţă:

Începutul unei noi zile, începutul unei noi săptămâni, începutul unei noi cariere, dar nu în ultimul rând, începutul în credinţă, pentru că nici un început din viaţă, oricât de mari orizonturi ar deschide, nu poate fi egalat cu începutul împreună cu … Dumnezeu. Tocmai din acest motiv este necesar să şti să începi orice cu Dumnezeu, este necesar să începi să-L urmezi prin credinţă pe Domnul Isus având oportunitatea unui nou an, oportunitate oferită de Dumnezeu ”gratis”, necesară oricui, pentru a-L urma, devenind urmaşii Domnului Isus:

”Nu erau aleşi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau să devină.”

Toţi oamenii dispun de oportunitatea unui nou început în credinţă (Evrei 11:1→ Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd ). Ştim că majoritatea oamenilor au auzit deseori expresii ca: ”multumesc lui Dumnezeu pentru că anul a luat sfârşit ”, oamenii având multe greutăţi de înfruntat pe parcursul anului. Dintr-un oarecare motiv, mulţi oameni muncesc şi trăiesc pentru sfârşitul de an, ca la sfârşitul anului să aibă din plin tot ceea ce-şi doresc. Este ca şi când problemele şi responsabilităţile lor ar dispărea, negândindu-se că anul care urmează le poate aduce mai multe bucurii sau necazuri, probleme pe care, prin credinţa în Dumnezeu şi cu ajutorul Lui le pot rezolva. Pentru ei vreau să strig:

”Slavă Domnului că există un nou început.”

La cumpăna dintre ani oamenii sunt obişnuiţi să-şi pună dorinţe cu privire la anul următor, soluţii la problemelelor, fără să se gândească că Dumnezeu este soluţia tuturor frământărilor lor. Consider

că este bine, ca oamenii la cumpăna dintre ani, să se gândească la Domnul Isus şi să-şi pună toată încrederea, toate speranţele lor în mâna Domnului şi odată cu începerea anului să-şi mărească credinţa lor în Dumnezeu, să fie încrezători că oportunitatea lui Dumnezeu de a-l urma prin credinţă este cea mai satisfăcătoare dorinţă pe care omul o poate avea la trecerea unui an şi începutul anului următor.

În primele zile ale anului avem oportunitatea unui nou început care poate deveni un nou început în credinţă. Pentru că Dumnezeu ne oferă ” totul ” pentru o vreme, El o să ne ceară socoteală cu privire la ceea ce ne-a oferit. De aceea Dumnezeu oferă mântuire tuturor oamenilor în mod egal (Coloseni 4:5 → Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea).

Greşelile anului trecut pot fi corectate în acest an. Necazurile anului trecut pot deveni bucuriile anului acesta. În prima zi a anului este singura ocazie când putem spune, fiecare dintre noi:

”…până acum, în acest an nu am facut nici o greşeală”.

Este o zi când putem scrie pe o foaie albă de hârtie tot ceea ce putem realiza în întregul an. Odată cu începutul unui nou an, fiecare dintre noi trebuie să ne gândim ce vom face pentru Domnul în anul respectiv.Mă rog Domnului ca fiecare dintre noi să tratam cu cea mai mare responsabilitate mantuirea oferită acum, odată cu începerea anului 2012, an în care să ne apropiem mai mult de Dumnezeu (Apocalipsa 7:17→ Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumneyeu va şterge orice lacrimă din ochii lor).

 

 

Bucurie în Sărbătoare!

Maria Albu

 

Cred că fiecare dintre noi, fie copil, fie tânăr, fie adult, fie bătrân așteaptă cu nerăbdare sărbătorile. Așteptăm sărbătorile de iarnă și în mod special noi românii sărbătoarea nașterii Domnului.

Fie că suntem bogați, fie că suntem săraci, fie că suntem intelectuali sau suntem fără școală, fie că suntem sănătoși, fie că suntem bolnavi pronunțăm cu toții, parcă vibrând, cuvântul sărbătoare, așteptându-ne ca totul să fie altfel de sărbători și, în special așteptăm să avem parte de bucurie. Și bucuriile de sărbători sunt în general multiple. Unele constau chiar în existența sărbătorilor, iar altelte sunt provocate de noi, le putem iniția organizând diferite evenimente care să lase în sufletul nostru urme de bucurie. Încă din vechime, de la instituirea sărbătorilor, Dumnezeu a dorit ca noi să ne bucurăm în sărbătoare. Iar nașterea lui Isus Cristos a fost rânduită de Dumnezeu să fie ”o mare bucurie pentru tot poporul” – Luca 2:10.

Bucuria acestei sărăbători este că am fost, suntem și vom fi tare mult iubiți de Dumnezeu, atât de mult încât Însuși Dumnezeu s-a făcut om asemenea nouă. Octavian Paler spunea: ”iubești pe cineva când ai ajuns să-i dai ceea ce ai mai bun și hotărăști să i te dai pe tine însuți.” Dumnezeu a făcut-o iar aceasta este unica bucurie eficientă și valabilă: atât pentru cei săraci cât și pentru cei bogați, pentru cei bolnavi și pentru cei sănătoși, pentru cei tineri și pentru cei bătrâni.

 
Cu siguranță că unii dintre noi putem produce și alte motive de bucurie, (nouă său altora) în aceste sărbători:

  • dăruind (s-o facem în special pentru cei în nevoi)
  • colindând (să cântăm despre Domnul Isus în special celor bolnavi, singuri sau triști)
  • mergând la biserică (să nu uităm să-i chemăm și pe alții cu noi)
  • petrecând timp cu familia, vecinii, prietenii sau colegii (să nu uităm să povestim
  • adevărata istorie a nașterii lui Domnului Isus Cristos)
  • odihnindu-ne (putem adormi rugându-ne)
  • Sărbătorile vin și trec dar mă rog ca bucuria lor să ne rămână.

”Bucuria este rugăciune. Bucuria este tărie. Bucuria este o plasă cu care prinzi suflete.” (Maica Tereza)

 Bucură-te înaintea Domnului Dumnezeului tău de aceste sărbători !!!

 

 

 

Trăiri de Noiembrie

Valentin David-Izvernar

 

Psalm 130:1 “Din fundul adâncului te chem., Doamne”

Ca nici o altă lună, noiembrie ne aminteşte în mod dureros de sfârşitul oricăreri forme de viaţă şi de limitarea existenţei noastre. Rareori simţim atât de intens pierderea luminii şi trecerea spre lunile moarte de iarnă.
Tot ce era strălucitor şi luminos este acum înlocuit de un cenuşiu apăsător. Natura care moare, frigul vântul şi umiditatea, trecerea la ora de iarnă, participă la zilele deprimant de posomorâte ale unui noiembrie adesea
insuportabil. In acest vartej de apăsare şi goliciune sufletească adesea ies la iveală temeri ascunse. Amintirea unor răni sau amărăciuni crezute demult cicatrizate, sentimentul vinovăţiei sau cioburile relaţiilor frânte se ridică în faţa privirii noastre şi produc asupra persoanei supuse atacului un crescendo de sentimente. Este ca şi cum în aceste zile de noiembrie care par a fi nesfârşite, pământul şi omul pătrund pe un tărâm al melancoliei şi al lacrimilor.

Mulţi oameni cred că pentru ei soarele a apus. Adesea ni se pare că Dumnezeu s-a retras din viaţa noastră, ne-a întors spatele şi şi-a ascuns faţa. În adâncul nostru începem să îngheţăm. Există însă ajutor! Dragostea lui
Dumnezeu este ca soarele care este acoperit doar temporar de nori. În spatele perdelei de nori, soarele străluceşte ca întotdeauna garantându-ne astfel în continuare viaţa.

Aşa cum tot ce este viu – fie om, animal sau plantă -ar muri fără căldura si energia soarelui, tot aşa şi o persoană se distruge dacă sufletul său este împiedicat dintr-un motiv sau altul să primească dragostea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a vă face de cunoscut dragostea şi disponibilitatea la iertare a lui Dumnezeu în această lună a fiecărui an obişnuim să organizăm servicii speciale de evanghelizare adresate unor astfel de oameni şi nu numai.

Despre oameni aflaţi în adâncul strâmtorării, în situaţii problematice şi plini de durere din cauza sufletului flămând după un Dumnezeu care este gata să ajute şi să iubească, vorbeşte Psalmul 130 : “Din fundul adancului te chem, Doamne”. Acest Psalm se referă cu precădere la abisurile din viaţa unui om care pot fi următoarele:

• Vinovăţia apăsătoare (păcatul sau o povară financiară)
• Constrângerea patimilor
• O boală gravă sufletească sau trupească
• Teama sau atacurile de panică
• Singurătatea
• Deznădejdea morţii (unei persoane iubite)

Există circumstanţe în care ajutorul omenesc nu mai este suficient, el devenind chiar complet inutil. Cât de tare ne amintesc toate aceste situaţii de ceea ce spune Psalmul 69:2

“Mă afund în noroi şi nu mă pot ţine; am căzut în prăpastie şi dau apele peste mine.”

Din astfel de situaţii atunci când este chemat, Dumnezeu prinde mâna omului care este cuprins de valurile pieirii, şi-l trage afară (vezi cazul lui Petru pe mare). Psalmul 40:2 confirmă faptul că el acţionează:

“M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.”

Numai Dumnezeu poate îndepărta norii negrii, care doar acoperă, doar întunecă soarele dragostei Sale, fără a-l stinge. El vrea sa fie salvatorul vieţii noastre prin mâinile Sale străpunse pe cruce pentru noi.
Nu vrei să experimentezi şi tu o astfel de putere salvatoare?

Ziua Mulţumirii

Pastor Andrei S. Bulzan

 

Încã din copilãrie, suntem învãţaţi sã mulţumim. Fiecare pãrinte se bucurãsã-şi vadã copilul mulţumitor, plin de apreciere pentru hranã, îmbrãcãminte, cadouri… şi aceastã atitudine a inimii este de apreciat la orice vârstã, nu doar în tinerete. Cu toate acestea, pe cum ne maturizãm, este important sã întelegem tot mai mult ce stã în spatele unui „mulţumesc frumos!” Iatã doar câteva afirmaţii şi mai apoi câteva întrebãri aplicative inspirate din Scriptura:

  • A fi mulţumitor nu depinde de cât de multe lucruri ai, ci este o atitudine a inimii. Astfel, mulţumirea poate avea o cauzã exterioarã, dar întotdeauna va avea şi o cauzã interioarã. Proverbe 15:15 „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumitã are un ospãţ necurmat.”Te invit sã îţi examinezi propria inimã şi sã te întrebi dacã eşti o persoanã mulţumitoare. Ai câştigat acea perspectivã corectã asupra vieţii în care sã crezi cã „o moştenire plãcutã ţi-a cãzut la sorţ” (Psalmul 16:6). Crezi cã Dumnezeu este Cel ce stãpâneşte peste circumstanţele tale şi cã planul Lui pentru viaţa ta este unul bun? Crezi cã Tatãl tãu din ceruri îţi dã daruri bune prin care sã te desãvârşească ?
  • În Luca 17:11-19 se prezintã o naraţiune interesantã a vindecãrii a zece leproşi. Este o naraţiune despre credinţã, puterea lui Dumnezeu, împlinirea fiecãrei pãrţi din Legea datã de Însuşi Dumnezeu, dar mai ales despre mulţumire. Doar unuldintre cei zece leproşi vindecati se întoarce la Domnul Isus sã mulţumeascã şi sã Îi aducã lauda cuvenitã. Ştiu cã este la îndemânã sã-i criticãm pe cei nouã leproşi nemulţumitori dar astãzi îţi propun altceva, sã realizezi alãturi de mine cã de multe ori (poate chiar proporţia de 9 din 10 este sugestivã) uitãm sã mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce primim. La fel ca acei leproşi vindecaţi, ne continuãm drumul, poate chiar împlinim instrucţiunile date de Domnul, dar uitãm sã mulţumim pentru vindecare. Te invit din nou sã îţi examinezi viaţa şi sã te întrebi dacã nu cumva ai uitat sã mulţumeşti Domnului care te vindecã, te susţine cu viaţa izvorâtã din El, îţi dã resursele necesare maturizãrii tale. Tu îţi cunoşti cererile şi rãspunsurile primite. Ai uitat să mulţumeşti ?
  • Am mai vãzut în Scripturã o atitudine care alungã mulţumirea din inimã: atitudinea celui care crede cã i se cuvine un anumit dar. Astfel, în Luca 7:36-50 ne este prezentat un episod din viaţa Domnului Isus în care stã la masã în casa unui Fariseu în timp ce o femeie pãcãtoasã Îi spalã picioarele cu lacrimi, Îi şterge picioarele cu pãrul ei, Îi sãrutã picioarele şi le unge cu mir. Fariseul nu realiza harul ce i se fãcea, i se pãrea normal sã-L trateze pe Domnul Isus ca pe oricare altul (sau chiar mult mai prejos decât ar fi tratat un oaspete de mare rang). Cel care pretinde, cel cãruia i se pare normal sã primeascã un dar aparte, cel care a uitat emoţia primirii cadoului, acel om şi-a pierdut inima mulţumitoare. Existã vreun domeniu aparte în care simţi cã Dumnezeu te avertizeazã fiindcã te-ai obişnuit cu darul, poate chiar ai ajuns sã îl pretinzi ?
  • Lipsa recunoştinţei este una dintre trãsãturile deosebit de respingãtoare întâlnite între oameni. Asta fiindcã existã o apropiere care se poate produce între cel ce dã un dar şi cel ce primeşte cu recunoştinţã acel dar. Dacã existã multumire, se întãreşte relaţia. Dacã nu existã mulţumire, rana produsã aduce înstrãinare între cei doi. Recunoştinta zideşte relaţiile! În 1Samuel 1:2 ni se prezintã durerea Anei, rugãciunea ei, şi rãspunsul binecuvântat pe care-l primeşte. Dar naraţiunea nu se opreşte aici ci ne aratã exuberanţa mulţumirii Anei şi felul în care ea întoarce darul în slujba Celui ce l-a dat. Astfel ni se prezintã o relaţie care a crescut mult prin intermediul unui dar şi al recunoştinţei celei ce l-a primit. În alte situaţii, datoritã lipsei de mulţumire, sau din cauza mândriei celui ajutat (şi uneori din cauza mândriei celui ce ajutã cu interes) relaţia se rãceşte şi se frânge. Gândeşte-te dacã nu cumva ai putea sã te apropii de cel ce te-a ajutat. Întreabã-te dacã nu ai putea, din recunoştinţã sã ajuţi şi tu cu ceea ce ai la dispoziţie. Nu risipi potenţialul acesta de creştere în relaţie !

Dragã frate şi sorã, recunoştinta este o atitudine sãnãtoasã pentru sufletele noastre. O atitudine care ne poate apropia. O atitudine care aduce cinste lui Dumnezeu. O atitudine care izvorãşte din inimã. De aceea, pãzeşte-ţi inima! Nu o lãsa sã se rãceascã, sã devinã mândrã, sã pretindã de la alţii. Gândeşte mai bine cui sã mulţumeşti, cum sã mulţumeşti, şi ce sã faci ca sã aduci bucurie altora. Începe chiar acum prin a te ruga pentru cei ce te-au ajutat şi pentru cei pe care vrei sã
îi ajuţi. Domnul care vede în ascuns va fi onorat şi va şi rãsplãti la momentul potrivit.

 

Viaţa pe fundul unor puţuri care nu ţin apă

pastor Nelu Popescu

 

Ieremia 2:12-13,17-19: “Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază, zice Domnul. Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă. … Nu ţi-ai făcut tu singur lucrul acesta pentru că ai părăsit pe Domnul, Dumnezeul tău, când te îndrepta pe calea cea bună?… Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta, şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul, Dumnezeu tău, şi să n-ai nici o frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.”

În timp ce călătoreau împreună cu un avion de mici dimensiuni, cei doi prieteni ai pilotului l-au auzit la un moment dat spunând: “- Nu mai funcţionează radarul!” Vestea a căzut ca un trăznet, dar neavând altă explicaţie unul dintre pasageri a întrebat: “- Ce inseamnă asta ? – A, nu e mare lucru, doar că nimeni nu poate spune unde ne aflăm”, a răspuns pilotul, cuprins de un umor negru. Abia au urcat la 4000 m înălţime şi aveau perspectiva sumbră să se prăbuşească după ce terminau combustibilul. Acest dialog scurt descrie foarte bine starea actuală a omenirii. Oamenii au stricat “radarul” moralei biblice şi acum nu găsesc un criteriu comun pentru a judeca lucrurile şi pentru a putea spune încotro se îndreaptă. Timp de secole, lumea apuseană a recunoscut Biblia ca fiind Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, a acceptat morala Biblică drept norma absolută, a acceptat adevărul biblic şi în felul acesta s-a putut poziţiona corect ştiind şi de unde vine şi încotro merge. Biblia i-a furnizat viziunea unei ordini cosmice bine stabilite şi controlată de Dumnezeu, Creatorul. În toată această vreme, lumea a trăit bând din “fântâna plină”cu apă proaspătă, rece şi curată. Biblia, prin învăţătura ei, a obligat păgânismul greco-roman să bată în retragere. Apusul a cunoscut o dezvoltare uluitoare în toate domeniile. Asta până când filozofii umanişti au început cu dedicare, şi neobosiţi, să facă fisuri în crezul şi convingerile oamenilor. “Apa” din fântână s-a scurs, lăsând oamenii într-o stare “grozavă de chin” (Luca 16:24), şi bună parte dintre ei nici măcar nu îşi identifică “setea” ca fiind cauza stării lor. Câţiva părinţi şi bunici încearcă încă să adune “picăturile de apă” rămase pe fundul fântânii şi să menţină viaţa pentru ei, şi cei dragi lor.

Biblia ne spune că:

  • Universul este creat de Dumnezeu cu un scop;
  • Viaţa oamenilor este sacră, şi înaintea lui Dumnezeu ei sunt egali în valoare şi demnitate.
  • Istoria este liniară şi se îndreaptă spre un scop final;
  • Cosmosul este condus şi susţinut de Dumnezeu;
  • În cele din urmă dreptatea va câştiga lupta decisivă împotriva nedreptăţii;
  • Existenţa oamenilor nu se sfârşeşte la mormânt, ci toţi vor avea parte de înviere şi judecată; 

Umanismul secular este ajutat în opera sa de a “crăpa” puţurile care dau apă pentru viaţă, şi de cei care denaturează creştinismul, punând experienţa personală mai pe sus decât adevărul revelat al Bibliei. Teologia speculativă, pragmatică, macină şi ea de zor credinţa adevarată, şi în final , oamenii sunt tot setoşi deşi ei “beau” întruna dintr-o experienţă în alta, sau aleargă din loc în loc după ceva… ce se va dovedi (cândva) a fi utopie. Este vremea să ne întoarcem din nou la Biblie- fântâna cu apă proaspătă, rece si curată, dătătoare de viaţă.

Să-L rugam pe Dumnezeu să ne scoată mereu, prin Duhul Sfânt, apa aceasta, să ne dea dorinţa de a bea tot mai mult, astfel încât “din inimile noastre să ţâşnească râuri de apă vie” (Ioan 7:37-38). În vâltoarea vremii şi a vieţii, o Persoană nevăzută străpunge văzduhul până la noi cu aceeaşi întrebare care a răsunat prima dată în Eden, imediat după căderea omului în păcat: “Adame unde eşti? Femeie, ce ai făcut ?” ( Geneza 3:9,13)

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top