cipro dosage for uti treatment

Archive for August 19th, 2011

Rugăciunea şi trezirea spirituală

C.H. Spurgeon

 

,,De obicei, când Dumnezeu intenţionează să binecuvinteze într-un mod deosebit o biserică, va începe astfel: două sau trei persoane vor fi profund îngrijorate din cauza stării spirituale a bisericii şi vor fi atât de tulburate, încât se vor chinui sufleteşte.”

,,Poate că aceste persoane n-au cunoştinţă despre durerea lor comună, dar încep să se roage cu o dorinţă înflăcărată şi cu o stăruinţă neobosită. O dorinţă fierbinte de a vedea biserica înviorată pune stăpânire pe inima lor. Se gândesc la aceasta mergând la culcare. Devine visul lor.Visează cu ochii deschişi pe stradă. Problema aceasta îi macină tot timpul. Devine pentru ei o grea povară şi simt o durere continuă în inimă pentru păcătoşii care pier în păcatele lor. Ei suferă durerile naşterii pentru sufletele oamenilor…

,,Doamne, dă-mi o duzină de oameni ai rugăciunii stăruitoare şi iubitori de suflete şi, prin harul Tău, voi zgudui Londra de la un capăt la altul…

,,Lucrarea lui Dumnezeu ar continua şi fără marea ceată de creştini pe care o constituiţi voi. Mulţi dintre voi nu fac altceva decât să împiedice marşul oştirii lui Dumnezeu. Daţi-mi o duzină de oameni ca leii şi ca mieii, oameni
care să ardă de o dragoste intensă pentru Cristos şi pentru sufletele oamenilor şi nimic nu va fi imposibil pentru credinţa lor…

,,Cine sunt cei care împiedică lucrarea? Vă spun eu. Orice creştin lumesc împiedică înaintarea Evangheliei. Orice membru al bisericii care trăieşte în păcate ascunse, care tolerează în inima sa orice lucru despre care ştie că este rău, care nu urmăreşte cu toată inima sfinţirea personală, orice asemenea om este- atâta timp cât face aceste lucruri-o piedică pentru lucrarea Duhului Sfânt.”

,,Fiţi curaţi, voi toţi care purtaţi vasele Domnului, căci atâta timp cât păstrăm în inimă o întinăciune cunoscută, stingem Duhul Domnului. El nu poate lucra printre noi atâta timp cât tolerăm în mod conştient vreun păcat în
viaţa noastră.”

,,Nu mă refer acum la încălcarea flagrantă a Celor Zece Porunci, însă includ aici şi spiritul lumesc-grija pentru lucrurile firii pământeşti, lipsa de interes pentru cele spirituale:având suficient har să ne faci să credem că eşti creştin, dar insuficient să ne-o dovedeşti;

având ici şi colo câte un măr zbârcit pe vârfurile crengilor, dar nu prea multă roadă; la aceasta mă refer, la această sterilitate parţială, insuficientă pentru a o condamna, dar suficientă pentru a opri binecuvântarea-iată ce împiedică trezirea şi dezvoltarea bisericii.”

,,Unii dintre voi, care vă numiţi creştini, nu puneţi umărul la jug. Şi astfel, noi ceilalţi trebuie să muncim mai din greu, iar lucrul cel mai rău dintre toate este că trebuie să vă tragem şi pe voi. Pe lângă faptul că nu sporiţi puterile celor ce vă trag, voi creşteţi greutatea care trebuie trasă.”
,,Oh, vă implor în numele sudorii de sânge şi al rănilor Mântuitorului, pe voi, ucenici ai lui Cristos, fiţi în clocot, pentru ca Numele Domnului să fie cunoscut şi iubit printre oameni prin viaţa voastră, prin mărturia voastră înflăcărată şi prin eforturile agonizante ale bisericii creştine.”

,,Simt din ce în ce mai mult, de fiecare dată când vorbesc la diverse întruniri, că poţi avea un creştin foarte serios, un bărbat evlavios sau o femeie cucernică, însă viaţa lor ar fi cu mult sub nivelul la care ar putea s-o ducă Dumnezeu, dacă ei n-ar aştepta ca Duhul Sfânt să le ia fiinţa lor în stăpânire. Fraţi creştini, vă invit să deveniţi nişte mijlocitori înfocaţi! Vreau să vă implor, pentru nevoile Londrei cu milioanele ei de oameni şi pentru nevoile bisericii lui Cristos, vai ,vai, cu mulţimile ei de credincioşi cu numele, creştini cu jumătate de inimă-nu vreţi să mijlociţi în rugăciune? Nu vreţi să vă lepădati de voi înşivă ca să călcaţi pe urmele lui Cristos şi să deveniţi izvoare de binecuvântare pentru această lume istovită?”
O, veniţi şi lăsaţi ca Duhul Sfânt să vă posede în întregime astăzi, şi apoi El vă va învăţa cum să vă rugaţi.”

Fericirile – Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

pastor Sabin Varan

 

”Mila este singurul tezaur care sporeşte prin împărţire”

Mesajul Domnului Isus, în cuvântarea rostită pe munte ne transmite adevărul exclusiv cu privire la împlinirea şi fericirea omului. Omul fericit este cel care se supune lui Dumnezeu şi prin credinţă se lasă transformat. Fără prezenţa Domnului Isus în viaţa omului oricât de bine s-ar ţinea omul, orice ar etala ca studii, proprietăţi sau chiar relaţii nu poate experimenta adevărata fericire. Domnul Isus face referire la calitaţile ce descriu omul care, transformat de Dumnezeu este împlinit şi prin caracterul lui oferă modelul de fericire şi pentru alţii. Calea către fericire nu este cea lumească, firească, cea promovată de sistemul lumesc, laic în care trăim. Chipul veacului în care trăim oferă surogatul pentru fericire. Adevărata fericire vine de la şi prin Cel care a creat omul şi care ştie cum şipoate să facă omul cu adevărat fericit – Dumnezeu Tatăl nostru.

Omul cu adevărat fericit este omul milostiv. El este fericit pentru că şi el va avea parte de milă, dar mai mult, el va copia modelul Domnului Isus Cristos şi va fi privelişte pentru cer şi iad făcând astfel cinste lui Dumnezeu Tatăl, Creatorul. Ce este de fapt milostenia? Martin Lloyd-Jones a definit milostenia ca fiind ”compasiunea însoţită de acţiune”. Mila poate fi descrisă ca o simpatie interioară şi ca o serie de acţiuni exterioare în relaţie cu durerea şi suferinţele altora. Domnul Isus susţine învăţătura aceasta prezentând imaginea omului milostiv în persoana samariteanului milostiv. El vede pe aproapele său în suferinţă, se opreşte lângă cel rănit de tâlhari, se apropie de locul unde zăcea omul, îi leagă rănile, ia cu el omul şi îngrijeşte de toate nevoile lui. Cu siguranţă şi ceilalţi care au trecut pe lângă omul rănit au simţit compasiunea, mila şi chiar compătimirea pentru cel în necaz, dar au trecut pe alături.

Bunul samaritean acţionează, face ceva concret materializându-şi sentimentele de compasiune, afecţiunea. A fi milostiv nu înseamnă doar a simţi milă, ci presupune şi o mare dorinţă, şi chiar efortul de a face ceva pentru a uşura situaţia.Exemplul desăvârşit şi central de atitudine milostivă îl reprezintă însuşi Domnul Isus prin venirea Sa în lumea noastră păcătoasă. Moartea şi învierea Sa fac din Domnul Isus Marele Preot milos, Cel venit în ajutorul fraţilor lui pentru a împărtăşi cu ei mila şi îndurarea dumnezeiască (Evrei 2:17). El a văzut starea noastră demnă de milă, ne-a văzut suferinţa, şi deşi am călcat legea starea noastră l-a îndemnat la acţiune – marea îndurarea a Dumnezeului nostru (Luca 1:78).

Nu ne naştem milostivi. Da, chiar dacă suntem unii predispuşi prin natura noastră la sensibilitate, chiar şi compasiune faţă de ceilalţi nu putem fi milostivi prin puterea noastră. Ca să poţi deveni milostiv trebuie să experimentezi şi să te bucuri de mila, de îndurarea lui Dumnezeu. Omul care primeşte, cel care este scăldat în mila divină poate oferi şi altora mila, iar la rândul său el o va primi şi din partea oamenilor şi din partea lui Dumnezeu. Atitudinea aceasta Domnul Isus în Evanghelii ne lasă să înţelegem că doreşte să o exteriorizăm şi faţă de cei neajutoraţi şi în suferinţă, dar şi faţă de cei care ne batjocoresc sau ne vorbesc de rău. Milostivi şi faţă de cei posomorâţi dar şi faţă de cei a căror expresie a feţei evidenţiează amărăciunea şi mînia dinăuntrul lor. Pentru ei trebuie să cerem milă, să-i compătimim şi să ne rugăm pentru îndurarea lui Dumnezeu peste ei.
Mila este rezultatul direct al înţelegerii cu adevărat a ceea ce înseamnă iertarea. Dacă şti ce înseamnă să fii iertat cu adevărat, cred că o astfel de atitudine va rezulta implicit. Matei 18 ne prezintă contrariul, reciproca. Omul care nu a înţeles ce înseamnă mila, iertarea, compasiunea nu a putut oferi toate aceste la rândul său. Dacă ştiu că sunt dator doar milei, dacă ştiu că ceea ce am, am doar datorită harului, lui Dumnezeu nu ar mai trebui să fie în mine sau în tine vreo fărâmă de mândrie şi nu ar trebuie să fie nimic răzbunător. Mila lui Dumnezeu îţi este oferită în dar, primeşte-o şi ceea ce te face milostiv este însăşi harul şi îndurarea lui Dumnezeu în Domnul Isus Cristos. Duhul lui Dumnezeu în noi ne poate face milostivi, şi tot prin El vom avea şi noi parte de milă.
 
Umblaţi dar locuiţi de Duhul Sfânt şi fiţi milostivi. Ferice de voi.

Mediocritate versus Excelenţă

Valentin David-Izvernar

 

Apoc 3:15-16 – “Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O daca ai fi rece sau in clocot! Dar fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea”

Cati dintre noi ne-am gandit la aceste cuvinte interiorizand faptul ca Biblia condamna una dintre stari (mediocritatea) si o incurajeaza pe cealalta (excelenta).Petre Tutea spunea:”Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema “Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.” …Mare pacat ca nu a facut-o, mi-as fi dorit sa o citesc… Dar nu pentru a ma afla in treaba mi-am propus sa ma aplec asupra subiectului cu tema enuntata in titlu, ci faptul ca ma simt oarecum responsabil de starea care incearca sa se instaleze si in biserica noastra odata ce a cuprins o mare parte a societatii romanesti. Mediocritatea devine incet, incet o boala care nu se ia dar se intinde.

 

Ce inseamna mediocru?

Potrivit dicţionarului, „mediocru” este cel care care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit, care nu iese din comun, nu se evidenţiază prin nimic, modest, banal. Etimologic, cuvântul provine din latina veche, „medio” însemnând mijlociu şi „ocris” munţi, pietre cu aceeaşi înălţime. Din cele mai vechi timpuri, teama oamenilor de a nu deveni mediocri, de a nu se confunda cu turma sau cu nimicul a fost cea care i-a împins înainte, a fost motorul progresului omenirii.

 

Mediocritatea justificată – onorabilă

“Mediocritatea este o stare onorabilă, este starea obişnuită a celor mai mulţi oameni” – spune Al. Philippide. De regula, adjectivul “mediocru” este considerat ca fiind peiorativ, jignitor; de fapt, inseamna “mijlociu”, “de mijloc”. La orice popor, in orice societate marea majoritate nu are o valoare deosebita, ci inclinatii, aptitudini obisnuite si isi vede cinstit, cu harnicie de munca sa. Numarul mare de oameni cu calitati obisnuite, sunt de un mare folos, servesc statul si imbina utilul cu placutul, cum ar fi aptitudinile pentru comert, meseriile etc.” (“Caracterele”). Atunci, de unde vine dispretul pentru mediocritate? Din pacate, insa, sunt destui mediocri care nu-si cunosc limitele si se cred in stare a urca chiar pe scara valorilor; si atunci cand acestia nu-si mai recunosc calitatea lor mijlocie si se cred talente, valori, vrand cu orice pret – si unii chiar ajung pe pozitii cu mult mai inalte decat le-ar ingadui “statura” lor –mediocritatea devine un cusur si capata un sens peiorativ. Cati mediocri nu se falesc cu multimea diplomelor obtinute prin achizitie?!

Cati mediocri in sens peiorativ nu ocupa bancile universitatilor si mai grav cati dintre acestia devin absolventi de universitati de medicina sau universitati teologice.?! Asa ajungem sa amintim inevitabil si despre:

Mediocritatea nejustificată – care din pacate e o stare de confort incolor, teama de a intreprinde ceva care ar putea o fi iesire dintr-un ritm care nu tinde spre nicaieri. Mediocrul e, căldicelul din Apocalipsa. Cel care nu e nici rece, nici cald si care se simte bine asa. Nu are sau si-a taiat singur aripile, si nu are nici entuziasm pentru înalţimi, nici complexe pentru că s-ar târî ca şarpele. E prieten cu inerţia si îi face jocul cu fidelitate. Când încearcă să scape de inerţie nu-i merge. Dar de obicei nici nu încearcă. Se mulţumeşte cu puţin şi parcă ar face anume efortul de a nu produce şi a nu se angaja în ceva semnificativ. E victima comodităţii si a refuzului stărilor ieşite din comun. Uneori poate fi bine, pentru unii, dar de obicei aceasta înseamna plafonare.

În Sfânta Scriptură, ni se spune că faptele „căldicele” nu sunt folositoare. „Am să te vărs din gura mea!” scrie în Apocalipsa, „pentru că eşti căldicel, adică nici rece nici în clocot”. Diferenţa între a fi „bun” şi „expert” sau „excelent” este diferenţa între „apa călduţă” şi abur. Ce te faci cand mediocritatea ajunge a fi considerată de cei din jurul tău o calitate si te afectează implicit. Când te vezi înconjurat de oameni care se ghidează în viaţă dupa premiza “lasă că merge şi asa” sau “altul moare şi-aşa n-are”. În astfel de cazuri am găsit ca mod de raportare la astfel de situaţii invitatia la EXCELENŢĂ.
Va provoc, deci, la promovarea excelenţei, a clocotului, a aburului si sa apreciem valoarea (sistemul de valori) Sfintei Scripturi bazat pe adevar si renuntând la intrigi. Istoria bisericii noastre ne obligă la atitudine. Iadul e paradisul mediocrilor. Ei sunt acolo în apele lor. Dumnezeu nu-i poate primi. Dumnezeu primeşte personalităţi-oameni de atitudine. Contează să lupţi pentru fiecare piesă din identitatea ta şi să nu o laşi să se camufleze in “şmecherii de România”.

 

 

Pledoarie pentru educaţie (în general şi educaţie creştină în special)

prof. Mihaela David-Izvernar

 

Psalmi 119:66: “Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere, căci cred în poruncile Tale.”

Accesul la educaţie este un privilegiu iar libertatea religioasa e şansa noastră de a fundamenta principiile educaţiei creştine în inimi de copii. Evidenţiind diversele aspecte ale acesteia: scopul educatiei, natura procesului, conţinutuleducaţiei, laturile sau funcţiile actului educativ surprindem complexitatea şi necesitatea educaţiei în parcursul unui individ sau a unei societăţi. Chiar şi printr-o abordare etimologică, „educaţie” provine din latinescul „ educo–are” ce înseamnă „a creşte, a instrui, a forma, a scoate din” am putea spune că educaţia, instituţionalizat sau nu, e un demers necesar nu opţional iar principiile, reperele sau valorile pe care
aceasta se fundamentează determină succesul final.

Dacă sistemele educaţionale moderne ne surprind cu abordări şi tehnici cât mai sofisticate, centrate pe individ şi pe tipul de inteligenţă al acestuia, preocupate să asigure o altfel de educatie decat cea traditionalistă, educaţia diferenţiată şi asistată de noile tehnologii (vezi sisteme precum Waldorf, Step-by-step, Montessorisau chiar
educaţia “gifted”), noi milităm pentru educaţia fundamentată pe principii creştine, dezavuată astăzi în postmodernism dar categorică şi imuabilă prin Adevărul Unic revelat în Scripturi. Nu negăm beneficiile unor metode moderne de predare-învăţare, unele ni le însuşim, le aplicăm chiar, dar refuzăm să ne înrădăcinăm în alte surse decât cele ale Cuvântului.

Demersurile noastre ca şi creştini trebuie să se desfăşoare pe cel puţin trei planuri pentru a asigura o educaţie sănătoasă şi un parcurs sigur generaţiilor viitoare: educaţia în familie, educaţia în biserică şi instituţionalizat, în grădiniţe sau şcoli creştine.

 

  • Educaţia în familie

În numărul din iulie 2010 al Buletinului inFormativ al bisericii am enunţat câteva principii nenegociabile care pot responsabiliza părinţii în educaţia din familie. Acest articol poate fi citit online pe website-ul bisericii şi nu-l vom relua în această ediţie.

 

  • Educaţia în biserică

Una din teoriile învăţării demonstrate ştiinţific este teoria social-cognitivă care afirmă că oamenii/ copiii sau adolescenţii care sunt expuşi în mod constant la un mod de a acţiona sau un tipar de comportament, se deprind în timp să şi-l însuşească. Astfel, dacă biserica îşi propune să-i expună pe copii şi adolescenţi la un model comportamental biblic, să-i instruiască diferenţiat, pe grupe de vârstă, în cadrul studiilor duminicale sau a şcolilor biblice de vacanţă, aceştia vor reacţiona în consecinţă conform cu principiile creştine interiorizate.Dacă însă ei nu sunt implicaţi în acest gen de activităţi, dispun de timp nelimitat pe care aleg să-l petreacă în faţa computerului sau a televizorului, expunându-se prin aceasta la comportamente şi factori de risc iar ataşamentul acestora se va îndrepta spre alte paliere ale vieţii sociale.

 

  • Educaţia în instituţii de învăţământ creştine

În contextul tendinţelor moderne de a educa copiii în instituţii private care-şi propun să ofere alternative în educaţie cu metode inovative si iniţiative cu un impact puternic, noi milităm pentru educaţia creştină instituţionalizată, în grădiniţe sau şcoli care promovează principiile biblice. O astfel de abordare are o istorie semnificativă, la nivel internaţional sau european deoarece ca formă de realizare instituţionalizată a educaţiei, acesta se constituie în una dintre modalităţile care au premers învăţământul de stat sau cel privat. Universităţi de top precum Harvard, Yale, Cambridge sau Oxford au fost fondate pe principii creştine prin binecuvăntarea Dumnezeului Atotputernic (Yale Charter) iar înainte de reforma învăţământului din 1948 chiar şi România a beneficiat de instituţii de învăţământ confesional.După cum susţine Constantin Cucoş (unul dintre cei mai recunoscuţi profesori de pedagogie români de la Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi) “patronarea unei şcoli de către Biserică îi poate imprima acesteia un supliment de credibilitate şi de valoare, după cum şi Biserica îşi exersează, astfel, o formă înaltă de implicare.” El continuă sa susţină beneficiile educaţiei creştine prin:

  •  stabilitate instituţională mai puternică – dată fiind autonomia financiară sau de gestiune
  • a resurselor – stabilitate ce generează continuitate şi o anumită marcă educaţională.
  • o mai atentă asumare a realităţilor umane sau sociale
  • un corp profesoral mai atent ales
  • un etos creştin disipat cu generozitate la nivelul disciplinelor, proceselor didactice şi al relaţiilor educaţionale.

Atât cursul de limba engleză pe teme biblice aflat la a III-a ediţie în această lună, cât şi grădiniţa care va debuta în toamna acestui an materializează preocuparea noastră pentru o educaţie sănătoasă menită să formeze nu doar oameni bine pregătiţi ci şi caractere!

 

Buletinul Lunii

http://maranata1.ro/wp-content/uploads/2017/03/martie-2017.pdf

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top