Îmi Place Biblia… în Format 3d!

Holding-the-Bible

 

preluare www.bbso.ro

De multe ori evanghelicii și, în special, baptiștii se mândresc că sunt “oameni ai Cărții”. Poate că lucrul acesta a fost adevărat cândva, dar în ultimul timp o bună parte dintre noi uităm “Cartea” pe raft, ba mai mult, în fiecare dumincă atunci când mergem la biserică o uităm acasă. Dacă până acum, în partea aceasta de lume, nu am avut controverse mari legate de ineranța Scripturii, avem, în schimb, o problemă mai gravă și anume: ignoranța Scripturii.

Înainte să merg în Statele Unite, am auzit de nenumărate ori că bisericile din SUA sunt moarte și creștinismul este pe cale de dispariție. Îmi amintesc prima mea vizită într-o biserică “moartă” din SUA. Am intrat într-o clădire imensă în care se adunau mii de oameni. Însă ceea ce m-a șocat în această biserică “moartă” a fost că majoritatea oamenilor aveau Biblia la ei. Puțin mai târziu, aveam să constat că era rușine să nu mergi cu Biblia la biserică. A fost un șoc pentru mine și în același timp, o lecție.

Să revenim la bisericile “vii” de pe meleagurile mioritice. Biblia personală începe să devină o raritate în biserică. Foarte puțini mai ies din zona de comfort astfel încât să se obosească să vină cu Biblia la biserică. Faptul că nu ducem Bibliile cu noi la biserică aș îndrăzni să spun că nu reprezintă problema în sine. Acesta este un simptom care indică alte probleme.

Pe de-o parte, absența Scripturii arată cât de puțin prețuim Cuvântul în viața de zi cu zi. Dacă nu ducem Biblia cu noi la biserică, îmi imaginez cât de mult o folosim acasă. Probabil la fel de mult ca la biserică.
De asemenea, absența Scripturii arată cât de “mare” este dorința noastră pentru a asculta Cuvântul. Absența Scripturii este un indiciu clar că predica este acel moment plictisitor din programul de închinare peste care ar fi bine să trecem cât mai repede. Poate că unii mă vor contrazice și îmi vor spune că ei abia așteaptă să asculte o predică bună.

Predică bună dar fără Biblie? Asta indică o problemă și mai gravă și anume, cât de mult dorim ca predicarea să fie biblică. Pentru că dacă noi chiar suntem “oameni ai cărții” așa cum ne place să ne lăudăm, și dacă ne plac predicile expozitive, bazate pe Cuvânt, verificate de Cuvânt, inspirate de Cuvânt, atunci am presupune că cei mai mulți ar aduce Biblia cu ei la biserică. Dar abența Scripturii arată cât de mult ne plac predicile bazate, nu atât de mult pe Cuvânt, ci predici umplute cu povestioare, glumițe, ilustrații și, dacă ar fi cât mai multe. Așa că ce rost are să ne aducem Bibliile cu noi la biserică?

În ultimul timp, am auzit tot mai multe mituri legate de acest subiect. Aș dori să abordăm câteva dintre ele:

1. E demodat să vii cu Biblia la biserică.
Doar părinții și bunicii mergeau cu Biblia la biserică. Mai mult decât atât, Biblia nu se asortează cu restul vestimentației, nici cu poșeta, nici cu nimic altceva. Să fim serioși, de 2000 de ani Biblia nu s- a demodat. Îndrăznesc să spun că nu se va demoda vreodată.

2. E greu, Biblia fiind o carte destul de voluminoasă.
Pentru mulți oameni Biblia a ajuns să fie un accesoriu destul de incomod. E destul de ușor să găsim scuze pentru a evita să o aducem cu noi la biserică: e mare, e grea, nu am unde să o țin, etc. Nu îți cere nimeni să aduci cu tine Biblia cu ilustrații pentru ochișori micuți. În zilele de astăzi chiar găsim nenumărate librării creștine de unde îți poți cumpăra Biblia în diferite mărimi și chiar diferite culori. Dacă totuși te plângi că Biblia este prea mare și prea grea pentru tine, singurul sfat pe care pot să ți-l dau este să mergi la sală.

3. E inutil, nu-i văd rostul.
De fiecare dată când mergi la Biserică, Dumnezeu vrea să îți vorbească personal. Pierzi extraordinar de mult dacă mergi la biserică și, în loc să studiezi Cuvântul, te uiți la pereți sau te uiți la ce fac alții. Biblia este utilă atunci când o aduci cu un scop. De fapt, chiar aș dori să te încurajez să nu îți aduci cu tine doar Biblia. Te-aș încuraja chiar să iei notiție, să scrii pe ceva idei principale, decizii pe care le iei în timp ce Dumnezeu îți vorbește. Dumnezeu vrea să îți vorbească de fiecare dată, însă depinde de tine cât de pregătit ești să Îl asculți.

4. Eu am telefon deștept!
Să fim serioși. Aceasta este cea mai ieftină scuză pentru ignoranța noastră cu privire la Cuvânt. Biblia pe telefon poate fi o aplicație utilă, însă cuvântul cheie este “poate”. Nu cred în aplicațiile de duminica dimineața. De ce să nu recunoaștem, atunci când folosești Biblia pe telefonul mobil, ispita este foarte mare. Când stai cu telefonul în mână la biserică, ispita de a trimite un sms spre slava Domnului celui de lângă tine poate fi periculoasă. De asemenea, ai putea fi ispitit să îți faci un mic update la pagina de facebook sau cine știe ce altceva. Pe de altă parte, Biblia pe telefon este o experiență cât se poate de impersonală. Nu sunt împotriva tehnologiei, dar consider că nu suntem suficient de spirituali ca să facem această schimbare. În plus, diavolul este suficient de șiret ca să îți blocheze telefonul deștept chiar când trebuie să deschizi Biblia să citești și tu textul.

5. Biserica noastră folosește videoproiector!
Precizez încă o dată că nu sunt împotriva tehnologiei. Dimpotrivă, îi încurjez pe oameni să folosească tehnologia în scopul răspândirii Evangheliei. Dar să mergi la biserică să citești Biblia pe ecran este o experiență cât se poate de impersonală pentru un credincios. Să citești Cuvântul pe ecran este ca și cum te-ai uita la film. Să folosești, în schimb, Biblia ta personală este ca și cum ai face parte din film, este ca și cum ai fi unul dintre actori, faci parte din evenimentele care se întâmplă.

Așadar, aș dori să vă încurajez să revenim la o practică demult uitată. Tineri, bătrâni, copii, nu contează, haideți să ducem Bibliile cu noi la biserică. Mai demult, acest lucru era un privilegiu. Oamenii plăteau prețul de a putea avea o Biblie. Astăzi, la fel ca mai demult, consider că este o cinste și un privilegiu să putem să avem Cuvântul. Biblia este singura carte scrisă de Dumnezeu. De aceea îmi place Biblia… în format 3D.

Tags: , , , , , , , ,

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top