cipro dosage for uti treatment

Archive for May, 2015

Pogorârea Duhului Sfânt

pastor Sabin Varan

Pogorarea-Duhului-Sfant

 

„Mângăietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Ioan 14:26

Sfânta Scriptură ne prezintă modelul divin cu privire la sărbătoare și sărbătorire. Vechiul Testament în mod special pune înaintea noastră un număr de sărbători la care poporul lui Dumnezeu, Israel era chemat să participe. O zi sau mai multe erau puse deoparte, sfințite și cuprindeau o paletă întreagă de stări și manifestări exterioare concrete diferite: închinare, aducere aminte, încetarea lucrului, aducerea de jertfe, bucurie, comuniune și întristare. Chiar dacă multe din sărbătorile lui Israel coincid cu sărbători păgâne este important să știm că ele nu își au originea în ritualurile anotimpurilor religiilor Orientului Apropiat antic, unde sărbătorile sunt asociate cu zeii panteonului care sărbătoresc și mănâncă împreună cu oamenii.

Sărbătorile Domnului așa cum erau numite de către poporul evreu se deosebesc de cele ale religiilor păgâne prin origine, scop și conținut. În sărbătoarea la care poporul participa, atât comunitar cât și individual omul nu numai că Îl recunoștea pe Dumnezeu ca și Cel care este suveran și care poartă de gijă, însă își amintea și de favoarea nemeritată și de puterea supranatural expimată față de un popor ales pe care l-a eliberat din robie prin intervenție directă și personală. Astfel înțelegem că centralitatea sărbătorii era data de prezența și cinstirea lui Dumnezeu. Bucuria exprimată era din inimă, iar răspunsul participantului era contemplarea lui Dumnezeu, aducerea aminte a lucrărilor Sale și închinarea. Erau de-asemenea implicate recunoașterea păcatului și devoțiunea față de legea lui Dumnezeu (Exod 13:9), iar jertfele aduse exprimau îndurarea lui Dumnezeu, iertarea și împăcarea cu Dumnezeu (Levitic 17:11, Numeri 28:22). Abținerea și neparticiparea de la această sărbătoare pentru evreu era o mare pierdere și o lipsă de privilegii (Numeri 9:7).

Biserica Domnului astăzi, trupul lui Cristos și poporul lui Dumnezeu este chemat și invitat de Dumnezeu la sărbătoare. Și azi sărbătorile pe care noi ca și Biserică le celebrăm scot în evidență importanța apropierii de Dumnezeu și se deosebesc de toate celelalte sărbători chiar și din „creștinismul tradițional” și chiar purtând aceeași dată calendaristică, prin originea, conținutul și scopul lor.

Ce sărbătorim ca Biserică a Domnului la a cinzecea zi după învierea Mântuitorului nostru Isus Cristos și cum ar trebui să o facem?

Este important să știm ce sărbătorim și chiar să ne exprimăm corect cu privire la ceea ce practicăm. Noi ca și creștini nu sărbătorim RUSALIILE. Sărbătoarea rusaliilor este o străveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană. La romani Rosalia – sărbătoarea trandafirilor – era o zi închinată cultului morților, în care pentru sufletele celor dispăruți se aduceau ofrande: alimente și trandafiri pentru a le pomeni și mai ales pentru a li se oferi odihnă. La români rosalcele sunt spirite personificate în personaje feminine frumoase, capricioase și răzbunătoare care locuiesc în văzduh și în pădure. Sunt de fapt sufletele fetelor moarte ale lui Rusalim Împărat. Ca să nu fie pedepsiți aspru oamenii trebuie să țină sărbătoarea. Atunci nu se lucrează și fiecare trebuie să fie atent să nu facă vre-un rău. Pentru a fi determinate să plece trebuie să se împartă pomeni abundente moșilor de vară, pomeni date în deosebi în vase de lut speciale folosite numai cu această ocazie. Prin incantații speciale și folosiți fiind călușarii și jocul lor aceste spirite trebuie și pot fi determinate să plece.

Un alt aspect important de care trebuie să ținem cont este că noi nu sărbătorin cinzecimea. Pogorârea Duhului Sfânt a coincis cu sărbătoarea evreiască a Cincizecimii. Sărbătoarea Cincizecimii încheia ciclul sărbătorilor de primăvară. Toate sărbătorile poporului Israel purtau o umbră a lucrării pe care avea să o facă Domnul Isus. Prinderea şi răstignirea Domnului Isus a coincis cu începutul sărbătoarii Paştilor, când evreii sărbătoreau ieşirea din robia Egiptului (Luca 22:1-23). Prin moartea Lui am fost şi noi, eliberaţi din robia păcatului(Romani 6:6). Învierea Lui a coincis cu sărbătoarea primelor roade, care se sărbătorea în prima zi a săptămânii care urma după începutul secerişului. Domnul Isus este pârga, primul rod al celor adormiţi, adică a celor înviaţi într-un trup nou, nemuritor (1 Corinteni 15:20). Pogorârea Duhului Sfânt a coincis cu sărbătoarea Cincizecimii când se sărbătoarea recolta de primăvară. Despre felul cum trebuia sărbătorită această sărbătoare a Cinzecimii Scriptura ne pune la dispoziție detalii (Levitic 23:15-22).

Învățătura biblică cu privire la sărbătoarea în care vom intra este clară și profundă în acealși timp. Noi sărbătorim, a opta Duminică după înviere sau la cinzeci de zile după învierea Domnului Isus și la 10 zile după înălțarea Sa la ceruri, Pogorârea Duhului Sfânt, a trei persoană a Sfintei Treimi venită la noi să fie cu noi și în noi, pentru a nu fi lăsați orfani și singuri și fără asistență divină permanentă.

Cum ar trebuie să venim în sărbătoarea Domnului după ce am înțeles ce sărbătorim?

Plini de bucurie, cu inimile spălate și curățite în jertfa lui Cristos și cu așteptarea și disponibilitatea sinceră ca Dumnezeu să ne vorbească, să ne cerceteze și să ne locuiască prin Duhului Sfânt pe care Tatăl și Fiul ni L-au trimis să ne mângâie, să ne călăuzească, să ne învețe și să ne aducă aminte tot ce ne-a învățat Domnul Isus.

Când Am Cântat!

de Valentin Popovici

Cand-Am-Cantat
 

Când am cântat cu inima uşoară,
Fără de griji un cântec alintat,
Mi se părea că îngerii coboară
În ritmul veseliei de chitară …
Ştiu însă azi că-atuncea n-am cântat!

Dar când am fost cu inima mâhnită,
Sub cruce apăsat şi-mpovărat,
N-a fost nici melodie strălucită,
Nici vers de poezie iscusită…
Dar ştiu acum că-atuncea am cântat!

Când am cântat ca să se-audă bine,
Cu sunet sigur, bine intonat,
Să nu mai cânte nimenea ca mine,
Şi să fiu lăudat de orişicine…
Oricum aş fi cântat, n-a fost cântat!

Dar când am fost cu inima zdrobită
Şi către Domnul bun am suspinat,
Rugându-L să mă scoată din ispită.
Şi vocea mi-era-n lacrime topită,
Nu se-auzea nimic…, dar am cântat!

Despre Academia Îngerașilor

Academia-Ingerasilor

„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”

Pentru că educația este o condiție de bază a succesului individual, dar și al comunității, cred că toți copiii merită șansa de a deveni adulți educați și membri activi ai societații, indiferent de mediul în care s-au născut, de confesiune sau de etnie. Odată cu nașterea, creșterea și dezvoltarea copiilor, aceștia încep să întâmpine greutăți, încercări, drumuri stâncoase și câteodată ocolitoare, iar pentru a depăși aceste obstacole, atât copiii, cât și noi, adulții, avem nevoie de rețeta succesului care nu este alta decât: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)

Cel mai minunat lucru este să-ți crești copilul cu frică de Dumnezeu, să-l ajuți să-L cunoască și să-L iubescă pe Dumnezeu. Este minunat să știi că primele cuvinte rostite de copilul tău sunt rugăciuni dintr-o inimă curată și sinceră înaintea lui Dumnezeu și nu injurii sau alte vulgarități. Foarte important este ca încă din anii copilăriei, „cei șapte ani de-acasă”, să-i învățăm pe copii adevărurile absolute ale lui Dumnezeu. Aceste adevăruri vor clădi în copii un caracter sănătos, care va fi de folos societății și lui Dumnezeu: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22:6).

Conștientă de lucrarea la care Dumnezeu m-a chemat și totodata de realitatea în care trăim, am decis să slujesc Domnului în acest Centru Educațional Creștin „Academia Îngerașilor”. Dumnezeu a pus în mine gândul că trebuie să îndrum copiii să-L caute pe Domnul „câtă vreme se poate găsi” (Isaia 55:6). Știam că acest lucru nu va fi întotdeauna ușor, chiar Isus atenționându-ne prin apostolul Ioan (16:33) că în lume vom avea necazuri, dar Dumnezeu are grijă ca de fiecare dată când ne aflăm în impas, El să vină în ajutorul nostru. De această dată mi-a vorbit astfel: „Pot totul în Hristos care mă întărește” (Filipeni 4:13) și atunci am știut că mâna Lui mă va păzi și mă va ocroti în orice vreme.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest loc de muncă minunat, pentru oamenii dedicați Lui cu care lucrez, pentru copiii din acest centru și nu în ultimul rând, pentru părinții copiilor. Dumnezeu mi-a arătat că merită să muncesc din toată inima pentru El, pentru că în viața copiilor și chiar a părinților se produc schimbări continuu. Încă de la începutul anului școlar, unii am învățat, alții ne-am reamintit că Dumnezeu a creat lumea cu tot ce este pe ea, ne-a creat pe noi și tot ceea ce noi avem nevoie și de aceea am organizat „Zilele mulțumirii” în care am mulțumit cu toții prin activități și prin rugăciuni pentru părinții noștri, pentru sănătate, pentru hrană și pentru toate binecuvântările primite. De Crăciun, copiii au înțeles adevărata semnificație a sărbătorii, au înțeles că Domnul Isus ne iubește atât de mult încât s-a născut și a luat trup de om pentru fiecare dintre noi ca în final, de sărbătorile pascale, să moară pentru păcatele noastre iar mai apoi să învieze.

educator Lorena Crenicean

educator Lorena Crenicean

În preajma sărbătorilor pascale, într-o zi, la grădiniță a venit o mamă a unei fete care mi-a spus că, ajungând fetița acasă la sfârșitul programului grădiniței, i-a spus mamei să ii spargă nuci. Mama, neavând nici un ciocan pe langă ea, a ales să spargă nucile în palme. A spart câteva nuci și apoi s-a lovit în palmă, i-a curs puțin sânge și i-a spus fetiței:

„Vezi, din cauza ta mi-am spart palma și acum îmi curge sânge!” La care fetița, având o vârstă atât de fragedă (4 ani) dar totuși o gândire rațională, i-a răspuns mamei: „Dar de ce te plângi așa? Domnul Isus a murit pe cruce răstignit pentru noi și a avut cuie și în mâini și în picioare și nu s-a mai plâns! Înseamnă că El ne-a iubit mai mult… ”

Așadar, este important să știm ce semănăm în inima copiilor ca să știm mai târziu ce vom culege. Semănați binecuvântări și binecuvântări veți culege!

 

 

Marta și Moartea – O Neînțelegere de Termeni!

pastor Daniel Brânzei

Invierea-lui-Lazar

 

Avem mari probleme de comunicare cu Dumnezeu sau … El are mari probleme de comunicare cu noi … Nu știu cum ar fi mai corect spus. Judecați și dumneavoastră. Am să iau drept exemplu o încercare nereușită de dialog între Fiul lui Dumnezeu venit în lumea noastră și Marta, una din semenele noastre.

În Ioan 11, după ce intenționat l-a așteptat pe Lazăr să moară, Domnul Isus se duce să-l readucă la viață. Învățătorul este întâmpinat de două surori care-i reproșează același lucru: ,,Dacă ai fi fost aici n-ar fi murit fratele nostru“.
,,Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”
„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (Ioan 11:21-27)

Nu e de mirare că Marta nu i-a dat un răspuns direct Domnului Isus. Afirmația Lui i s-a părut prea șocantă, prea mare. Marta preferă un răspuns evaziv, refugiindu-și lipsa de pricepere în credința nestrămutată că ,,El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume“. Treceți și acest episod în suita neînțelegerilor dintre Domnul Isus și ascultătorii Lui de atunci și de acum. Esența nepotrivirii este sensul în care noi folosim termenii noștri în realitatea Lui și felul în care El folosește termenii Lui în realitatea noastră.

,,Da, Doamne, cred!“ a zis atunci Marta. Și totuși … de două mii de ani murim! Murim bătrâni și murim tineri, murim în toate denominațiile creștine, murim în toate felurile, de boală, în accidente, în crime și asasinate, în morți năpraznice sau ,,de moarte bună“. Murim, murim și iar murim … Cu miile, cu zecile de mii anual, cu sutele de mii, cu milioanele în cele douăzeci de secole scurse de atunci. Murim toți, murim pe rând, murim fiecare … Ne mor părinții, ne mor frații, ne mor soții sau soțiile, și ce-i și mai tragic, ne mor copiii.

Nu este deci de mirare că, luate la ,,face value“, la valoarea sensului lor imediat, cuvintele Domnului Isus au tulburat-o pe Marta și i-au dau pe față limitele credinței ei.

,,Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

1. Afirmața pare a proclama venirea imediată a împărăției milenare. Lazăr af fi fost astfel ,,ultimul“ care ar fi gustat moartea, urmând ca de-acum înainte ,,oricine crede în El să nu mai moară niciodată“. Marta se clatină la vestea aceasta. Și alături de ea ne clătinăm și noi. Ne clătinăm pentru că, în termenii noștri, cuvintele Domnului n-au fost adevărate. Nu este adevărat că ,,oricine crede în El“ nu mai moare. A murit până la urmă și Lazăr, cel readus temporar la viață. A murit apostolul Iacov, în chiar primele capitole ale Faptelor Apostolilor. A murit Pavel. Au murit și Petru și Ioan. Au murit toți apostolii și rând pe rând toate personajele cu care ne-am întâlnit pe paginile Noului Testament. Să fi însemnat aceasta că niciunul dintre ei ,,n-au crezut“ cu adevărat în Domnul Isus?

,,Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

2. Rostită în contextul morții și învierii lui Lazăr, afirmația stupefiantă a Domnului Isus trebuie pătrunsă în termenii lucrării Lui mesianice. Domnul Isus era Fiul lui Dumnezeu coborât din sferele cerești ca să trăiască vremelnic printre oameni. Prin lucrarea Lui, Dumnezeu a refăcut legătura dintre Creator și creatură, ruptă în clipa în care Eva și Adam au mâncat din pomul oprit. Cei dintâi oameni ,,au murit“, deși au continuat să trăiască. Existența lor a fost ruptă din părtășia dătătoare de viață cu Dumnezeu.

La acestă ,,moarte“ s-a referit Domnul Isus când i-a vorbit lui Marta. Prin moartea și învierea lui Christos, pedeapsa pentru păcatul omenirii a fost ispășită și Creatorul Își poate chema creaturile la părtășia dintrunceput. În mod similar și simetric, ,,cei ce cred în Christos ,,trăiesc“ de-acum chiar dacă majoritatea vor trece prin ,,moartea fizică“. Viața spirituală primită prin reluarea părtășiei cu Dumnezeu continuă indiferent dacă, folosind terminologia lansată de apostolul Pavel, suntem ,,în trup sau fără trup“ (2 Cor. 12:2).

Pentru noi, moartea trebuie să fie o continuare a vieții fizice. Aceasta este ,,realitatea noastră“. Pentru Domnul Isus, Învățătorul nostru, moartea este starea de despărțire de Dumnezeu, iar viața este reluarea părtășiei divine. Aceasta este ,,realitatea Lui“.

Când vorbim despre moarte, noi numărăm drumurile făcute la cimitir ca să punem în pământ trupurile neînsuflețite. Când Domnul Isus vorbește despre moarte, El suferă pentru prăpastia săpată între Dumnezeu și sufletele oamenilor și sărbătorește reușita reparației necesare pe care a venit să o facă.

Când vorbim despre viață, noi ne gândim ,,să mâncăm și să bem“ într-o perspectivă mioapă, redusă la existența terestră. Aceasta este ,,realitatea noastră“. Când Domnul Isus vorbește espre viață, El o face în perspectiva existenței eterne, în care putem fi alături de Dumnezeu sau îndepărtați de El în separarea definitivă a chinului și a ,,întunerecului de afară“. Aceasta este ,,realitatea Lui“.

În sensul Lui, în realitatea Lui, afirmația Sa ,,nu va muri niciodată“ nu este o minciună, ci este cu totul și cu totul adevărată. Cine se întoarce la Dumnezeu prin credința în Domnul Isus (acel ,,cine crede în Mine“) intră într-o relație nouă cu Dumnezeu pe care nu o va mai pierde niciodată.

Nu ne mai rămâne decât să ne confruntăm ca și Marta, cu limitele și cu tăria propriei noastre credințe:
,,Crezi tu lucrul acesta?“

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top