cipro dosage for uti treatment

Blog

Gânduri de Martie Pentru Noi!

de Mihaela David-Izvernar

Buna Seara M9 Oriunde Te-Ai Afla -50

 

”De aceea, pentrucă ai preț în ochii Mei, pentrucă ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine, și popoare pentru viața ta.”

Contestatarii Bibliei insistă frecvent pe fragmente din Vechiul Testament în care femeile nu erau ”socotite” la numărătoarea poporului sau nu aveau drept de moștenire, dar nu văd ei oare cum Isus după Înviere se arată ”mai întâi” femeilor (Ioan 11)? Nu înțeleg ei că pentru că ”avem preț în ochii lui”, se arată Domnul tocmai femeilor la mormânt? Iar noi, văzând cât de mult ne prețuiește Domnul, indiferent de vârstă sau statut social, știm cum să ne raportăm la o asemenea certitudine? Știm ce avem de făcut în condițiile în care ne bucurăm de prețuirea și ocrotirea Lui?

 

Iată câteva gânduri pentru tine, femeie:

 

1. Oprește-te și ascultă!

Despre Maria și Marta am tot citit, uneori chiar eram intrigate că Marta a fost ”certată” pentru că muncea și Îl slujea pe Domnul. De fapt, textul relatează că ea a fost cea care ”L-a primit în casa ei.” (Luca 10,38), în timp ce Maria a ales să asculte! Și totuși, oprește-te și ascultă! E atât de important să ne facem timp pentru hrana spirituală, timp pentru sufletul nostru, pentru părtășia cu Domnul! Fă-ți timp să citești în Biblie, să asculți muzică de închinare și să petreci mai mult de câteva minute în rugăciune!

Ne dorim o casă impecabilă și am transformat mâncarea în artă, dar riscăm să pierdem „partea cea bună”: relația cu Domnul.

 

2. Fii ospitalieră, deschide-ți casa pentru El, pentru frați și surori!

Revenind la exemplul Martei, pentru a o pune într-o lumină pozitivă e important să remarcăm că ea a dat de mâncare la treisprezece persoane, pe lângă membrii familiei, împlinind chemarea la ospitalitate: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea au găzduit, fără să știe, pe îngeri” (Evrei 13,2)

 

3. Prețuiește ziua Domnului!

Avem impresia că munca unei femei nu se mai termină!Zilnic gătim, spălăm, călcăm rufe, facem cu ră țenie, mergem la cumpărături și, de parcă nu ar fi suficiente treburile enumerate, mai mergem și la muncă! Copleșitor e că mâncarea gătită azi se epuizează până a doua zi lăsând în urmă mormane de vase, coșul de rufe se reumple pînă seara iar frigiderul în câteva ore e iarăsi gol. Totuși, ceea ce vrea Domnul de la noi, e să ne oprim din alergarea noastră, „să păzim Sabatele Lui, şi să cinstim locaşul cel Sfânt” (Leviticul 19:30 ).

De ce? Deoarece „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Psalmi 118:24-25) Mai mult, din textul din Neemia 13:15-22 înțelegem cum și în vremea lui Neemia exista pericolul de-a găsi preocupări de relaxare în afara părtășiei, de-a înlocui Ziua Domnului cu un prilej de-a face cumpărături ”pângărind ziua Sabatului” sau de-a socializa ”la porțile Ierusalimului”.

 

4. Vorbește-le copiilor și nepoților tăi despre Domnul!

Știm din Scriptură că trebuie să împărtășim Cuvântul cu copii și nepoții noștri, dar avem deschiderea să le împărtășim și istoria personală cu Domnul: exodul comunismului, minunile trăite cu El, reușitele noastre la teste și examene, vindecare deplină în boli grave, zeci de răsunsuri la rugăciuni? ”Și când te va întreba fiul tău într-o zi: Ce înseamnă lucrul acesta? Să-i răspunzi: Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; … Să-ți fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.” (Exodul 13,15-16)

 

5. Fii plină de bunătate, altruism, generozitate!

Scriptura ne avertizează în Matei 24:12 că ”din pricina înmulțirii fărădelegii dragostea celor mai mulți se va răci” dar realitatea depășește expectația, recunoaștem că noi ne-am înstrăinat, suntem inerți, insensibili, egoiști. Nimic nu ne scoate din zona noastră de comfort, tinerelor le lipsește curajul, soțiile și mamele nu mai au timp iar bunicuțele noastre spun că e momentul ca alții să fie activi în lucrare.

Un excelent exemplu despre cum să fii activ și după nouăzeci de ani găsim pe paginile uneia dintre cărți pastorului și specialistului în leadership John Maxwell ”Dă sens vieții ”:

Credință și Viziune

pastor Nelu Popescu

Dream As Big As You Want To-2

 

 

 

 

 

“Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” – Genesa 12: 1-3

Credința biblică este instrumentul de cercetare și cunoaștere în domeniul religios. Ea acoperă atât prezentul cât și viitorul. Credința transcende realitățile de aici și acum și ne poate ajuta să „vedem” realitățile viitoare. Viziunea, pe de altă parte, este un mod specific de a vedea și concepe lucrurile. Asocierea credinței biblice cu viziunea este absolut necesară în viața oricărui credincios și, cu atât mai mult, în viața oricărui lider creștin.

Credința ne ajută să „vedem” lucrurile care nu se văd, iar viziunea trebuie să aibă în ea dinamismul credinței pentru a putea fi realizată.

Oamenii așa ziși practici nu pun prea mare preț nici pe credință și nici pe viziune; unii chiar le disprețuiesc. Se spune despre cineva, marcat de stilul său de viață foarte practic, că și-a scris propriul epitaf: „Aici odihnește unul al cărui suflet a fost înflăcărat uneori de mari dorinte; unul căruia cortina infinitului i-a fost deschisă uneori, doar puțin, dar care nu a avut curajul să facă nimic cu aceasta”. Oamenii credincioși și cu viziune, din toate generațiile și din toate timpurile, au făcut lucrurile să se întample, în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Putem lua exemplu de la oamenii cu o credință vizionară ai Vechiului Testament: Avraam, Moise, Iosif și toți profeții. Credința și viziunea aduc în viața celor credincioși o doză de neliniște, de aceea cei mai mulți nu au curajul să împărtășească și să dea curs la ceea ce Dumnezeu le pune pe inimă. Trebuie însă să știm că, deși Cel care ne-a chemat este nevăzut, destinația înspre care ne duce nu este descrisă în detalii, cei care ne hotărâm să-L urmăm vom avea parte de însoțirea și călăuzirea Lui permanentă prin Duhul Sfânt.

Credința și viziunea pot avea capcanele lor. Ca în orice domeniu există și aici falsuri: credință falsă și viziune falsă. Trebuie să fim cu mare băgare de seamă întrucât acestea sunt fundamentale în cadrul chemării divine și determinante prin consecințele lor. Dumnezeu este sursă doar pentru viziunile care sunt un rezultat al chemării la pocaință și slujire, doar al acelor viziuni care sunt impulsionate de credința în El. Viziunea creștină este inspirată direct sau indirect de chemarea lui Dumnezeu și adună în ea pătrunderea credinței, adică înțelegerea lucrurilor în esența lor și anticiparea credinței, adică acel ceva care ne trece dincolo de prezent spre o posibilitate în viitor.

Cineva spunea: „Viziunea și realitatea, cuvântul și împlinirea, prezentul și viitorul, starea de fapt și posibilitatea, neliniștea și actiunea, mania cu privire la ceea ce este greșit și dorința pentru ceea ce este mai bine – oricare ar fi perechile contrastante, credința vizionară va arunca un pod peste prăpastie”. Credinciosul vizionar vede realitatea vremii în care trăiește și se întreabă mai întâi de ce. Dar și dacă înțelege și dacă nu înțelege de ce, prin credință el se întreabă de ce nu altfel gândindu-se la realitatea viitoare diferită și posibilă, conformă cu voia și planul lui Dumnezeu.

Viziunea creștină este total diferită de ambițiile omenești de a atinge excelența, de dorința de a exploata deplin potentialul uman, de spiritul de competiție, de dorința de faimă sau putere, lucruri care îi caracterizează pe oamenii hotărâți să încalce orice limite în drumul arogant al împlinirii de sine.

Cum este credința pe care susținem că o avem? – doar în ceea ce privește viața și lucrurile de aici și acum, așa cum sunt, sau este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite după voia lui Dumnezeu, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd încă, dar pe care Dumnezeu vrea să le facă, asteptând ca noi sa I le cerem și să ieșim din zona noastră de confort pentru împlinirea lor? – încorsetată și mulțumită de binecuvântările pe care le avem deja, sau tânjim după ceva mai mult, mai bine, mai profund, toate acestea determinate de o viață mai aproape de Dumnezeu, într-o nouă etapă de sfințire prin Duhul Sfânt și prin Cuvântul Scripturii?

Despre credincioșii vizionari ai Vechiului Testament ni se spune: „În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut și leau urat de bine de deperte…”(Evrei 11:13).

Să avem curajul să ne gândim cum ar putea fi lucrurile altfel și să-I cerem lui Dumnezeu să le schimbe, punându-ne mai apoi la dispoziția Lui.

Evanghelizare 1-29 Noiembrie 2015

Evanghelizare-2015

Pogorârea Duhului Sfânt

pastor Sabin Varan

Pogorarea-Duhului-Sfant

 

„Mângăietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Ioan 14:26

Sfânta Scriptură ne prezintă modelul divin cu privire la sărbătoare și sărbătorire. Vechiul Testament în mod special pune înaintea noastră un număr de sărbători la care poporul lui Dumnezeu, Israel era chemat să participe. O zi sau mai multe erau puse deoparte, sfințite și cuprindeau o paletă întreagă de stări și manifestări exterioare concrete diferite: închinare, aducere aminte, încetarea lucrului, aducerea de jertfe, bucurie, comuniune și întristare. Chiar dacă multe din sărbătorile lui Israel coincid cu sărbători păgâne este important să știm că ele nu își au originea în ritualurile anotimpurilor religiilor Orientului Apropiat antic, unde sărbătorile sunt asociate cu zeii panteonului care sărbătoresc și mănâncă împreună cu oamenii.

Sărbătorile Domnului așa cum erau numite de către poporul evreu se deosebesc de cele ale religiilor păgâne prin origine, scop și conținut. În sărbătoarea la care poporul participa, atât comunitar cât și individual omul nu numai că Îl recunoștea pe Dumnezeu ca și Cel care este suveran și care poartă de gijă, însă își amintea și de favoarea nemeritată și de puterea supranatural expimată față de un popor ales pe care l-a eliberat din robie prin intervenție directă și personală. Astfel înțelegem că centralitatea sărbătorii era data de prezența și cinstirea lui Dumnezeu. Bucuria exprimată era din inimă, iar răspunsul participantului era contemplarea lui Dumnezeu, aducerea aminte a lucrărilor Sale și închinarea. Erau de-asemenea implicate recunoașterea păcatului și devoțiunea față de legea lui Dumnezeu (Exod 13:9), iar jertfele aduse exprimau îndurarea lui Dumnezeu, iertarea și împăcarea cu Dumnezeu (Levitic 17:11, Numeri 28:22). Abținerea și neparticiparea de la această sărbătoare pentru evreu era o mare pierdere și o lipsă de privilegii (Numeri 9:7).

Biserica Domnului astăzi, trupul lui Cristos și poporul lui Dumnezeu este chemat și invitat de Dumnezeu la sărbătoare. Și azi sărbătorile pe care noi ca și Biserică le celebrăm scot în evidență importanța apropierii de Dumnezeu și se deosebesc de toate celelalte sărbători chiar și din „creștinismul tradițional” și chiar purtând aceeași dată calendaristică, prin originea, conținutul și scopul lor.

Ce sărbătorim ca Biserică a Domnului la a cinzecea zi după învierea Mântuitorului nostru Isus Cristos și cum ar trebui să o facem?

Este important să știm ce sărbătorim și chiar să ne exprimăm corect cu privire la ceea ce practicăm. Noi ca și creștini nu sărbătorim RUSALIILE. Sărbătoarea rusaliilor este o străveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană. La romani Rosalia – sărbătoarea trandafirilor – era o zi închinată cultului morților, în care pentru sufletele celor dispăruți se aduceau ofrande: alimente și trandafiri pentru a le pomeni și mai ales pentru a li se oferi odihnă. La români rosalcele sunt spirite personificate în personaje feminine frumoase, capricioase și răzbunătoare care locuiesc în văzduh și în pădure. Sunt de fapt sufletele fetelor moarte ale lui Rusalim Împărat. Ca să nu fie pedepsiți aspru oamenii trebuie să țină sărbătoarea. Atunci nu se lucrează și fiecare trebuie să fie atent să nu facă vre-un rău. Pentru a fi determinate să plece trebuie să se împartă pomeni abundente moșilor de vară, pomeni date în deosebi în vase de lut speciale folosite numai cu această ocazie. Prin incantații speciale și folosiți fiind călușarii și jocul lor aceste spirite trebuie și pot fi determinate să plece.

Un alt aspect important de care trebuie să ținem cont este că noi nu sărbătorin cinzecimea. Pogorârea Duhului Sfânt a coincis cu sărbătoarea evreiască a Cincizecimii. Sărbătoarea Cincizecimii încheia ciclul sărbătorilor de primăvară. Toate sărbătorile poporului Israel purtau o umbră a lucrării pe care avea să o facă Domnul Isus. Prinderea şi răstignirea Domnului Isus a coincis cu începutul sărbătoarii Paştilor, când evreii sărbătoreau ieşirea din robia Egiptului (Luca 22:1-23). Prin moartea Lui am fost şi noi, eliberaţi din robia păcatului(Romani 6:6). Învierea Lui a coincis cu sărbătoarea primelor roade, care se sărbătorea în prima zi a săptămânii care urma după începutul secerişului. Domnul Isus este pârga, primul rod al celor adormiţi, adică a celor înviaţi într-un trup nou, nemuritor (1 Corinteni 15:20). Pogorârea Duhului Sfânt a coincis cu sărbătoarea Cincizecimii când se sărbătoarea recolta de primăvară. Despre felul cum trebuia sărbătorită această sărbătoare a Cinzecimii Scriptura ne pune la dispoziție detalii (Levitic 23:15-22).

Învățătura biblică cu privire la sărbătoarea în care vom intra este clară și profundă în acealși timp. Noi sărbătorim, a opta Duminică după înviere sau la cinzeci de zile după învierea Domnului Isus și la 10 zile după înălțarea Sa la ceruri, Pogorârea Duhului Sfânt, a trei persoană a Sfintei Treimi venită la noi să fie cu noi și în noi, pentru a nu fi lăsați orfani și singuri și fără asistență divină permanentă.

Cum ar trebuie să venim în sărbătoarea Domnului după ce am înțeles ce sărbătorim?

Plini de bucurie, cu inimile spălate și curățite în jertfa lui Cristos și cu așteptarea și disponibilitatea sinceră ca Dumnezeu să ne vorbească, să ne cerceteze și să ne locuiască prin Duhului Sfânt pe care Tatăl și Fiul ni L-au trimis să ne mângâie, să ne călăuzească, să ne învețe și să ne aducă aminte tot ce ne-a învățat Domnul Isus.

Când Am Cântat!

de Valentin Popovici

Cand-Am-Cantat
 

Când am cântat cu inima uşoară,
Fără de griji un cântec alintat,
Mi se părea că îngerii coboară
În ritmul veseliei de chitară …
Ştiu însă azi că-atuncea n-am cântat!

Dar când am fost cu inima mâhnită,
Sub cruce apăsat şi-mpovărat,
N-a fost nici melodie strălucită,
Nici vers de poezie iscusită…
Dar ştiu acum că-atuncea am cântat!

Când am cântat ca să se-audă bine,
Cu sunet sigur, bine intonat,
Să nu mai cânte nimenea ca mine,
Şi să fiu lăudat de orişicine…
Oricum aş fi cântat, n-a fost cântat!

Dar când am fost cu inima zdrobită
Şi către Domnul bun am suspinat,
Rugându-L să mă scoată din ispită.
Şi vocea mi-era-n lacrime topită,
Nu se-auzea nimic…, dar am cântat!

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top