cipro dosage for uti treatment

Blog

Despre Academia Îngerașilor

Academia-Ingerasilor

„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”

Pentru că educația este o condiție de bază a succesului individual, dar și al comunității, cred că toți copiii merită șansa de a deveni adulți educați și membri activi ai societații, indiferent de mediul în care s-au născut, de confesiune sau de etnie. Odată cu nașterea, creșterea și dezvoltarea copiilor, aceștia încep să întâmpine greutăți, încercări, drumuri stâncoase și câteodată ocolitoare, iar pentru a depăși aceste obstacole, atât copiii, cât și noi, adulții, avem nevoie de rețeta succesului care nu este alta decât: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)

Cel mai minunat lucru este să-ți crești copilul cu frică de Dumnezeu, să-l ajuți să-L cunoască și să-L iubescă pe Dumnezeu. Este minunat să știi că primele cuvinte rostite de copilul tău sunt rugăciuni dintr-o inimă curată și sinceră înaintea lui Dumnezeu și nu injurii sau alte vulgarități. Foarte important este ca încă din anii copilăriei, „cei șapte ani de-acasă”, să-i învățăm pe copii adevărurile absolute ale lui Dumnezeu. Aceste adevăruri vor clădi în copii un caracter sănătos, care va fi de folos societății și lui Dumnezeu: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22:6).

Conștientă de lucrarea la care Dumnezeu m-a chemat și totodata de realitatea în care trăim, am decis să slujesc Domnului în acest Centru Educațional Creștin „Academia Îngerașilor”. Dumnezeu a pus în mine gândul că trebuie să îndrum copiii să-L caute pe Domnul „câtă vreme se poate găsi” (Isaia 55:6). Știam că acest lucru nu va fi întotdeauna ușor, chiar Isus atenționându-ne prin apostolul Ioan (16:33) că în lume vom avea necazuri, dar Dumnezeu are grijă ca de fiecare dată când ne aflăm în impas, El să vină în ajutorul nostru. De această dată mi-a vorbit astfel: „Pot totul în Hristos care mă întărește” (Filipeni 4:13) și atunci am știut că mâna Lui mă va păzi și mă va ocroti în orice vreme.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest loc de muncă minunat, pentru oamenii dedicați Lui cu care lucrez, pentru copiii din acest centru și nu în ultimul rând, pentru părinții copiilor. Dumnezeu mi-a arătat că merită să muncesc din toată inima pentru El, pentru că în viața copiilor și chiar a părinților se produc schimbări continuu. Încă de la începutul anului școlar, unii am învățat, alții ne-am reamintit că Dumnezeu a creat lumea cu tot ce este pe ea, ne-a creat pe noi și tot ceea ce noi avem nevoie și de aceea am organizat „Zilele mulțumirii” în care am mulțumit cu toții prin activități și prin rugăciuni pentru părinții noștri, pentru sănătate, pentru hrană și pentru toate binecuvântările primite. De Crăciun, copiii au înțeles adevărata semnificație a sărbătorii, au înțeles că Domnul Isus ne iubește atât de mult încât s-a născut și a luat trup de om pentru fiecare dintre noi ca în final, de sărbătorile pascale, să moară pentru păcatele noastre iar mai apoi să învieze.

educator Lorena Crenicean

educator Lorena Crenicean

În preajma sărbătorilor pascale, într-o zi, la grădiniță a venit o mamă a unei fete care mi-a spus că, ajungând fetița acasă la sfârșitul programului grădiniței, i-a spus mamei să ii spargă nuci. Mama, neavând nici un ciocan pe langă ea, a ales să spargă nucile în palme. A spart câteva nuci și apoi s-a lovit în palmă, i-a curs puțin sânge și i-a spus fetiței:

„Vezi, din cauza ta mi-am spart palma și acum îmi curge sânge!” La care fetița, având o vârstă atât de fragedă (4 ani) dar totuși o gândire rațională, i-a răspuns mamei: „Dar de ce te plângi așa? Domnul Isus a murit pe cruce răstignit pentru noi și a avut cuie și în mâini și în picioare și nu s-a mai plâns! Înseamnă că El ne-a iubit mai mult… ”

Așadar, este important să știm ce semănăm în inima copiilor ca să știm mai târziu ce vom culege. Semănați binecuvântări și binecuvântări veți culege!

 

 

Marta și Moartea – O Neînțelegere de Termeni!

pastor Daniel Brânzei

Invierea-lui-Lazar

 

Avem mari probleme de comunicare cu Dumnezeu sau … El are mari probleme de comunicare cu noi … Nu știu cum ar fi mai corect spus. Judecați și dumneavoastră. Am să iau drept exemplu o încercare nereușită de dialog între Fiul lui Dumnezeu venit în lumea noastră și Marta, una din semenele noastre.

În Ioan 11, după ce intenționat l-a așteptat pe Lazăr să moară, Domnul Isus se duce să-l readucă la viață. Învățătorul este întâmpinat de două surori care-i reproșează același lucru: ,,Dacă ai fi fost aici n-ar fi murit fratele nostru“.
,,Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”
„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (Ioan 11:21-27)

Nu e de mirare că Marta nu i-a dat un răspuns direct Domnului Isus. Afirmația Lui i s-a părut prea șocantă, prea mare. Marta preferă un răspuns evaziv, refugiindu-și lipsa de pricepere în credința nestrămutată că ,,El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume“. Treceți și acest episod în suita neînțelegerilor dintre Domnul Isus și ascultătorii Lui de atunci și de acum. Esența nepotrivirii este sensul în care noi folosim termenii noștri în realitatea Lui și felul în care El folosește termenii Lui în realitatea noastră.

,,Da, Doamne, cred!“ a zis atunci Marta. Și totuși … de două mii de ani murim! Murim bătrâni și murim tineri, murim în toate denominațiile creștine, murim în toate felurile, de boală, în accidente, în crime și asasinate, în morți năpraznice sau ,,de moarte bună“. Murim, murim și iar murim … Cu miile, cu zecile de mii anual, cu sutele de mii, cu milioanele în cele douăzeci de secole scurse de atunci. Murim toți, murim pe rând, murim fiecare … Ne mor părinții, ne mor frații, ne mor soții sau soțiile, și ce-i și mai tragic, ne mor copiii.

Nu este deci de mirare că, luate la ,,face value“, la valoarea sensului lor imediat, cuvintele Domnului Isus au tulburat-o pe Marta și i-au dau pe față limitele credinței ei.

,,Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

1. Afirmața pare a proclama venirea imediată a împărăției milenare. Lazăr af fi fost astfel ,,ultimul“ care ar fi gustat moartea, urmând ca de-acum înainte ,,oricine crede în El să nu mai moară niciodată“. Marta se clatină la vestea aceasta. Și alături de ea ne clătinăm și noi. Ne clătinăm pentru că, în termenii noștri, cuvintele Domnului n-au fost adevărate. Nu este adevărat că ,,oricine crede în El“ nu mai moare. A murit până la urmă și Lazăr, cel readus temporar la viață. A murit apostolul Iacov, în chiar primele capitole ale Faptelor Apostolilor. A murit Pavel. Au murit și Petru și Ioan. Au murit toți apostolii și rând pe rând toate personajele cu care ne-am întâlnit pe paginile Noului Testament. Să fi însemnat aceasta că niciunul dintre ei ,,n-au crezut“ cu adevărat în Domnul Isus?

,,Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

2. Rostită în contextul morții și învierii lui Lazăr, afirmația stupefiantă a Domnului Isus trebuie pătrunsă în termenii lucrării Lui mesianice. Domnul Isus era Fiul lui Dumnezeu coborât din sferele cerești ca să trăiască vremelnic printre oameni. Prin lucrarea Lui, Dumnezeu a refăcut legătura dintre Creator și creatură, ruptă în clipa în care Eva și Adam au mâncat din pomul oprit. Cei dintâi oameni ,,au murit“, deși au continuat să trăiască. Existența lor a fost ruptă din părtășia dătătoare de viață cu Dumnezeu.

La acestă ,,moarte“ s-a referit Domnul Isus când i-a vorbit lui Marta. Prin moartea și învierea lui Christos, pedeapsa pentru păcatul omenirii a fost ispășită și Creatorul Își poate chema creaturile la părtășia dintrunceput. În mod similar și simetric, ,,cei ce cred în Christos ,,trăiesc“ de-acum chiar dacă majoritatea vor trece prin ,,moartea fizică“. Viața spirituală primită prin reluarea părtășiei cu Dumnezeu continuă indiferent dacă, folosind terminologia lansată de apostolul Pavel, suntem ,,în trup sau fără trup“ (2 Cor. 12:2).

Pentru noi, moartea trebuie să fie o continuare a vieții fizice. Aceasta este ,,realitatea noastră“. Pentru Domnul Isus, Învățătorul nostru, moartea este starea de despărțire de Dumnezeu, iar viața este reluarea părtășiei divine. Aceasta este ,,realitatea Lui“.

Când vorbim despre moarte, noi numărăm drumurile făcute la cimitir ca să punem în pământ trupurile neînsuflețite. Când Domnul Isus vorbește despre moarte, El suferă pentru prăpastia săpată între Dumnezeu și sufletele oamenilor și sărbătorește reușita reparației necesare pe care a venit să o facă.

Când vorbim despre viață, noi ne gândim ,,să mâncăm și să bem“ într-o perspectivă mioapă, redusă la existența terestră. Aceasta este ,,realitatea noastră“. Când Domnul Isus vorbește espre viață, El o face în perspectiva existenței eterne, în care putem fi alături de Dumnezeu sau îndepărtați de El în separarea definitivă a chinului și a ,,întunerecului de afară“. Aceasta este ,,realitatea Lui“.

În sensul Lui, în realitatea Lui, afirmația Sa ,,nu va muri niciodată“ nu este o minciună, ci este cu totul și cu totul adevărată. Cine se întoarce la Dumnezeu prin credința în Domnul Isus (acel ,,cine crede în Mine“) intră într-o relație nouă cu Dumnezeu pe care nu o va mai pierde niciodată.

Nu ne mai rămâne decât să ne confruntăm ca și Marta, cu limitele și cu tăria propriei noastre credințe:
,,Crezi tu lucrul acesta?“

Triumful Unei Miraculoase Învieri

 pastor Sabin Varan

Triumful-Unei-Invieri-Miraculoase

Învierea Domnului Isus Cristos rămâne în creștinism și de altfel în întreaga istorie a lumii sărbătoarea cu cele mai profunde semnificații și care ne vorbește despre relația dintre Dumnezeu, existența Lui și rasa umană.

Învierea Domnului este un eveniment copleşitor pentru orice om, un miracol care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptura umană și astăzi. Este o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul ca un izvor dătător de apă vie. Întruparea şi învierea Fiului lui Dumnezeu sunt două realități fundamentale pentru viaţa oricărui om, pentru că reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre. Suntem neputincioşi să cuprindem în cuvinte şi cu raţiunea minunea în sine a învierii, fiindcă depăşeşte posibilităţile noastre de înţelegere.

Sunt multe învățături care pot fi subliniate atunci când vorbim despre învierea Domnului Isus. Una dintre acestea, la care doresc să fac referire în cele ce urmează este cea prin care Biblia ne prezintă că învierea Domnului Isus este o mare biruință, un mare triumf. Toată trăirea, propovăduirea și lucrarea Domnului Isus a fost testată, chiar supusă la test intenționat, marele și cutremurătorul test al suferinței, iar învierea confirmă veridicitatea mesajului și victoria obținută de Domnul Isus Cristos.

Nu se poate vorbi despre triumf fără să acceptăm că implicit a fost vorba despre un mare război care s-a desfășurat înaintea forțelor întunericului între Dumnezeu, dreptatea, sfințenia Sa și Cristos care a acceptat să fie trimis să reprezinte rasa umană cu toate fărădelegile ei, cu care mai apoi s-a încărcat și identificat purtându-le. Neprihănirea și sacrificiul de sine a lui Cristos au fost armele cu care a fost câștigat războiului. A fost un război totalmente anacronic. Cu toate că a avut toate „condimentele” necesare: uneltiri nedrepte, trădare, complot, vânzare, judecată nedreaptă și condamnare nemeritată, răspunsul lui Cristos a fost neașteptat.

Biblia consemnează:„când era batjocorit nu răspundea cu batjocuri și când era chinuit nu amenința, ci se supunea dreptului judecător. El a purtat păcatele noastre pe lemn… – 1 Petru2:23, 24; „când a fost chinuit și asuprit n-a deschis gura deloc…El a fost luat prin apăsare și judecată” – Isaia 53:7, 8. Ucenicii Lui nu au putut înțelege cum s-a putut lăsa prins și răstignit fără împotrivire cu toate că le spusese dinainte tot ce se va întâmpla. În felul acesta biruința a fost câștigată. Dreptatea și dragostea lui Dumnezeu au fost împlinite în Cristos, iar planul de mântuire pe care Dumnezeu l-a hotărât pentru omenire nu a mai putut fi zădărnicit. Prin jertfă la învierea Sa Domnul Isus Cristos a câștigat și răscumpărat omenirea de sub mânia lui Dumnezeu pentru Dumnezeu, pentru viață veșnică, pentru slavă veșnică. O veritabilă biruință, un incomensurabil triumf.

În Roma antică, victoria comandaților redutabili era celebrată printr-o intrare solemnă în capitală a comandantului învingător, într-un car alb tras de patru cai albi și însoțit de un alai din care făceau parte căpeteniile armatei, senatori și prieteni ai comandantului precum și captura de război. Cristos biruitorul a câștigat războiul și triumful a fost celebrat în ceruri.

Ce pradă de război a câștigat Domnul Isus Cristos? Care sunt implicațiile și binecuvântările biruinței Sale glorioase și cosmice? Biblia ne prezintă câteva dintre acestea:

 

Jerfta de ispășire pentru păcat adusă lui Dumnezeu a fost perfectă, primită, permanentă. 

„pe El Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte să fie prin credința în sângele Lui o jertfă de ispășire ca să-și arate neprihănirea Lui…” – Romani 3:25.

„trăiți în dragoste, după cum și Cristos ne-a iubit și s-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu” – Efeseni 5:2.

„Căci Cristos nu a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească…ci a intrat chiar în cer, ca să se înfățișeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Și nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuși…ci s-a arătat o singură dată ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa” – Evrei 9:24-26.

„El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre și nu numai pentru ale noastre ci pentru ale întregii lumi” – 1Ioan 2:2.

 

Biruința asupra păcatului 

„Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” – Coloseni 2:13-15. 

„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)” – Efeseni 2:4, 5.

 

Biruința asupra morții 

„Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos” – 1 Corinteni 15:54-57.

Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei – 2 Corinteni 5:15.

 

Biruința asupra diavolului și puterii întunericului 

„astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor” – Evrei 2:14-15

Ziua întîi a săptămânii pentru femeile care l-au urmat pe Domnul Isus se anunța una deosebit de tragică. Nu a fost așa. Dumnezeu a schimbat tragedia în triumf. Ucenicii și femeile nu Îl întâlniseră încă. În mijlocul durerii, a nedumeririlor și a întrebărilor o realitate era de netăgăduit: mormântul era gol. Unde era Domnul? Răspunsul l-au dat îngerii:„nu este aici, ci a înviat”. Când Domnul Isus a fost răstignit în slăbiciune și aparent ca Cel care a pierdut bătălia, pentru El a început de fapt momentul triumfului Său cel mai mare. El este Biruitorul, „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dărunindu-le”.

Să-L celebrăm printr-o închinare sfântă și plăcută Lui și printr-o trăire și urmare cu dăruire totală pe Cel ce-a triumfat.

 

Glorie veșnică Lui!

Celebrele Femei Anonime ale Bibliei

prof. Mihaela David-Izvernar

Celebrele-Femei-Anonime-din-Biblie

Viața cotidiană este profund invadată de mass-media astfel încât, începând cu anii 2000 numeroase emisiuni de televiziune propuneau celebritatea măcar pentru câteva minute sau ore. Emisiuni de tipul reality show reușeau să scoată din anonimat voluntari dornici să fie aduși în lumina reflectoarelor fără a fi demonstrat un talent demn de celebritatea râvnită. Monitorizare timp de 24 de ore de tipul Big Brother (într-un sens distorsionat față de cel initial conceput de George Orwell în romanul “1984″) e un mod frecvent de a face rating pentru televiziuni, iar goana după celebitate atinge apogeul în emisiuni care expun concurenții la condiții extreme, determinându-i să consume ciudățenii sau să-și pună viața în pericol pentru doar câteva voturi.

Ultimii ani însă, au fost dominați de rețelele de socializare unde oricine-și poate expune viața privată, frecvent oferind o imagine de sine distorisionată, retușată, deseori mincinoasă, în speranța de a contabiliza cât mai multe like-uri, aprecieri sau comentarii elogioase.

În contrast, din lectura biblică zilnică se evidențiază numeroase femei cu nume sonore, dar de Mărțișor 2015 vom vorbi despre femeile biblice anonime care în umila lor existență au făcut istorie, au transformat familii, au influențat comunități, au salvat popoare, devenind astfel mai mult decât celebre.

Astfel, un text biblic din 2 Samuel capitolul 20 conține o relatare despre o femeie înțeleaptă care a început să strige prin cetate: “Ascultați! Ascultați!” într-un efort de a opri răscoala lui Șeba împotriva împăratului David. Surprinzător, vorbele ei au trecut dincolo de nepăsarea trecătorilor față de o femeie simplă din popor, față de o anonimă. Captându-i atenția lui Ioab, conducătorul oștirii lui Israel, are curajul de a-l confrunta pe acesta cu realitatea, apărând mica cetate căreia îi aparține: “Ascultă vorbele roabei tale! Pentru ce ai nimici tu moștenirea Domnului?” Nu s-a găsit în Abel- Bel-Maaca un bărbat destoinic capabil să salveze cetatea?

Cu siguranță că da, dar Dumnezeu a ales să se folosească de o femeie simplă pentru a salva o cetate. Și astfel, remarcăm:

  • anonimă în slujba unei cetăți, suficient de abilă pentru a obține un răspuns favorabil de la Ioab și suficient de înțeleaptă pentru a îndupleca o cetate: Ea, cea fără nume, fără ofrande, fără venerații “a înduplecat pe tot poporul cu înțelepciunea ei”, cetatea a fost salvată iar misiunea lui Ioab îndeplinită. Să fie această celebră anonimă un caz singular? 

Nu, două texte din 2 Împărați (cap. 4 și cap. 8) fac referire la o femeie anonimă din Sunem, despre care aflăm că era bogată, căsătorită și fără copii. “Ea n-are fii și bărbatul ei este bătrân”; i-a spus Ghehazi lui Elisei, sluijitorul Domnului. Remarcând lucrarea lui Elisei, alege să-i ofere hrană “ori de câte ori trecea acesta prin Sunem” (vs. 8) reușind chiar să-și convingă soțul să-și pună averea în slujba lui Elisei, construindu-i o camera în propria casă (“Ea a zis bărbatului ei: Iată, știu că omul acesta … este un sfânt al lui Dumnezeu. Să facem o mica odaie sus cu ziduri, și să punem în ea un pat pentru el, o masă și un sfeșnic, ca să stea acolo când va veni la noi.”) Cine este ea? Ea este

  • o anonimă în slujba lucrării lui Dumnezeu, o femeie care alege să investească în lucrare, să-și plece genunchii în umilință (…”s-a aruncat la picioarele lui, și s-a închinat până la pământ”), să creadă cu tărie în puterea lui Dumnezeu de vindecare (vs. 4:30) și în mesajul slujitorului Domnului (“a făcut după cuvântul omului lui Dumnezeu”), să spună altora despre minunile lui Dumnezeu în viața ei (8:6). 

Dacă am relatat exemple de femei anonime în slujba binelui cetății și a lucrării lui Dumnezeu în general, lectura biblică ne prezintă și anonime celebre în și pentru propriile familii. Așadar, din Vechiul Testament citim că judecătorul Iefta face o juruință Domnului zicând: “Dacă vei da în mâinile mele pe fii lui Amon, oricine va ieși pe porțile casei mele înaintea mea … va fi închinat Domnului” (Judecători 11:29-40). Cutremurător este să citim în continuare că fiica acestuia:

  • o anonimă în slujba propriei familii, alege cu înțelepciune, obediență și respect profund pentru propriul tată, nu doar să-i iasă acestuia în întâmpinare cu timpane și jocuri pentru a-i onora victoria ci și să se supună hotărârii tatălui de-a o sacrifica. 

Întruchipând înțelepciunea, dedicarea, sau elocvența, celebrele anonime ale Bibliei ne rămân exemple și astăzi. Dorim să ne facem un nume, să fim celebre măcar pentru câteva minute, să ne actualizăm constant profilul? Ce-ar fi dacă am alege însă altceva: nu celebritate prin excentricitate, nu o viață activă pe rețelele de socializare, nu o pioșenie de pe buze sau un conformism fără impact, ci anonimitate în slujire, activism în urmărirea binelui comunității locale și dedicare în propria familie. Ce-ar fi dacă nu am căuta veșnica pomenire (conform cunoscutului imn ortodox) ci am rămâne celebrele anonime care au trăit cândva în Moldova Nouă?

Femeia Care Râde de Ziua de Mâine!

Mihaela David-Izvernar

Femeia-Care-Rade-de-Ziua-de-Maine

Text: Proverbele 31:10-31

În societatea postmodernă, în care femeia e nevoită să facă față presiunilor estetice și vestimentare tot mai costisitoare, să răspundă solicitărilor tot mai presante ale unui loc de muncă, în timp ce e responsabilă și să gătescă, să deretice și să-și aștepte familia cu prânzul sau în cel mai rău caz cu cina pe masă, citim în Proverbe 31 despre femeia care râde de ziua de mâine. Cine este femeia aceasta care-și permite să râdă de ziua de mâine? Răspunsul îl găsim tot în Proverbe 31, versetul 30b.

Ea este …

SOȚIA care se teme de Domnul. Ar putea să-și cicălească soțul, să se certe, să găsească defecte, să se lamenteze că e prea ocupată, dar nu o face pentru că se teme de Domnul. Așa că iubește, apreciază, este amabilă și supusă, binecuvintează și susține, își prețuiește soțul ca pe o mare comoară știind că ea însăși pentru el este mai de preț decât mărgăritarele (vs. 10b).
MAMA care se teme de Domnul. Și-ar dori să nu-l mai dojenescă pe copil, să nu nu mai sufere când îl ceartă mereu pentru dezordine, superficialitate, prea multe jocuri pe calculator sau teme nefăcute. Dar se teme de Domnul, așa că e toată numai grijă, atenție și emoție. Alege să se roage mereu pentru el, îl ajută să crescă având principii sănătoase și o dragoste autentică pentru Domnul, îl așteaptă seara cu meniul preferat și-un zâmbet larg pe buze.

FIICA ce se teme de Domnul. Ar fi nepăsătoare, insensibilă și prea ocupată să-și amintească de mama. Dar se teme de Domnul și prețuiește valorile care i-au fost insuflate în copilărie, rugăciunile, emoția și blândețea cu care-a fost înconjurată în procesul maturizării. Orice succes e un prilej de-a împărtăși cu mama iar la orice eșec cineva la celălalt capăt al firului știe să asculte, să mângâie și să citească profund înlăuntrul său.

NORA care se teme de Domnul. I-ar plăcea să-și ignore soacra așa cum fac celelalte, să nu o viziteze și să-i amintească mereu că nu mai are drepturi asupra propriului fiu. Dar alege să trăiască în onestitate, să se raporteze la soacra ei cu înțelegere și cu perseverență, făcând zilnic pași spre o mai bună relaționare.

SOACRA care se teme de Domnul. Ar vrea să fie rea, să jignească, să critice, să-și arate frecvent nemulțumirea, dar alege să încurajeze, să ajute. Spune că nu are gineri sau nurori, ci doar copii. Știe că atunci când alegi să îi binecuvintezi pe ai tăi și să îi iubești fără favoritisme, Dumnezeu va aduce armonie în familia lărgită .

ANGAJATA/ SUBALTERNA/ COLEGA SAU ȘEFA care se teme de Domnul. Ar putea să bârfească, să invidieze, să fie răutăcioasă, să lupte nedrept pentru promovare. Știe însă să muncească și fără a fi constant supravegheată (nu mănânc pâinea lenevirii, vs. 27), să fie onestă, să-și mențină standardele înalte, să admire și să încurajeze. Ea deschide gura cu înțelepciune, și învățături plăcute îi sunt pe limbă (vs. 20).

SORA/ CUMNATA/ VECINA/ PRIETENA/ GOSPODINA … e tot ea, femeia care se teme de Domnul, atentă, elegantă, harnică în propria gospodărie (vs. 13-22), altruistă, darnică și sensibilă la nevoile celor din jur. E frumusețea încununată de înțelepciune, are haine de in subțire dar e îmbrăcată cu tărie și slavă (vs. 25).

Așadar, cine este femeia care râde de ziua de mâine? Poți fi chiar tu, dacă alegi să te temi de Domnul! Alege să zâmbești, să încurajezi, să ștergi o lacrimă, să simți durerea unei prietene, să înalți o rugăciune pentru fiecare ființă din viața ta.

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top