Blog

Biserica Așa Cum a Zidit-o Domnul Isus

pastor Nelu Popescu

Biserica-Asa-Cum-a-Zidit-o-Domnul-Isus

Matei 16:18…Eu …voi zidi Biserica Mea, și porțile locuinței morților nu o vor birui.
Efeseni 3:10-11…domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.”
1 Timotei 3:15…să știi cum să te porti în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului.

Din textele biblice redate mai sus înțelegem că Biserica a fost zidită de Domnul Isus, să lupte cu tot ceea ce produce moartea, și cu locuința morților, să arate înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu puterilor cerești și să ofere pământului un stâlp al adevărului și al dreptății.

A fost o vreme când în țara noastră, în statistici, Biserica (nu contează un cult sau o denominație anume) avea cel mai mare procent de încredere din partea poporului. Suntem acum surprinși neplăcut să aflăm că Biserica a decăzut în ochii poporului, că procentul de încredere este în această perioadă mai mare în DNA (Direcția Naționala Anticorupție) decât în Biserică. Nu este rău ca justiția a caștigat încrederea unei bune părți a populației, îngrijorător este faptul că aceeași populație și-a pierdut încrederea în Biserică. Asta înseamnă că ceva nedemn de încredere s-a întâmplat în Biserică, și cu Biserica. Ce poate fi ?!

    • implicarea Bisericii în politică, nu doar în bunul mers al societății, al cetății (Ieremia 29:7; 1 Tim.2:1-4) ? ! 
    • faptul că Biserica încearcă să-și rezolve problemele financiare cu ajutorul statului prin plata salariilor și a subvențiilor masive pentru proiectele ei (uneori megalomane), în loc să-și motiveze credincioșii la o viață de dărnicie și să-și gândească proiectele cu credință, în funcție de nevoi, și de resursele financiare îndreptate de Dumnezeu, prin credincioși spre acele proiecte ? !
    • duplicitatea liderilor religioși și a celorlalți credincioși care una propovaduiesc și alta trăiesc?!
    • faptul că prin viața pe care o trăiesc, cei credincioși dau mai mult de lucru DNA-ului și ANI (Agenția Națională de Integritate), decât să împlinească Biblia care spune; “Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui ceva bun, ca să aibă să dea și celui lipsit” (Efes.4:28). 

Trăim vremuri devastatoare: 1,75 miliarde de oameni trăiesc în sărăcie, 1 miliard de oameni suferă de foame deși doar un procent de 2 % din recolta de grâu a lumii ar fi suficient pentru a rezolva problema foametei și a malnutriției din întreaga lume; epidemiile fac ravagii deși multe dintre ele ar putea fi prevenite cu o simplă injecție.

Biserica ar trebui să fie mai credincioasă lui Cristos în isprăvnicia încredințată ei (1 Cor. 4:1-2) și în loc de a construi case de rugăciuni și catedrale mamut cu costuri imense, să-și îndrepte slujirea spre nevoile reale, spirituale ale semenilor. Să nu uităm că banii luați de la stat, sunt luați în dauna altor nevoi pe care statul ar trebui să le acopere, în starea de sărăcie lucie a multor oameni, semeni de-ai noștrii. Să nu uităm că pe unii oameni tocmai sărăcia îi transformă în infractori, care dau mai apoi de lucru justiției. Spun asta și aflând de la Tv că în unele țări din Europa de vest mai multe clădiri de Biserici și catedrale se vând și își schimbă destinația în muzee, biblioteci, magazine sau mult mai grav, baruri.Biserica trebuie să fie o comunitate dedicată slujirii semenilor aici și acum, cu dragoste și compasiune, având ochii îndreptați spre cer și spre răsplătire.

Biserica trebuie să-i influențeze mai mult pe oameni să trăiască potrivit cu învățătura Bibliei (Efes.4:17-18) și așa să-și recâștige credibilitatea. În sensul acesta Biserica noastră prin Centrul de Educație Creștină (grădinița, școala primară, școala biblică de vacanță, conferințe cu tematică biblică, muzică creștină) își propune să slujească întreaga comunitate din oraș. Pentru îndeplinirea acestei isprăvnicii ne îndreptăm rugăciunea cu stăruință către Dumnezeu în Numele Domnului Isus și în baza învățăturii Lui: “…orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea.” (Marcu 11:24). Acest mod de a gândi, și de a crede nu este tupeu ci “o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile cari nu se văd(Evrei 11:1).

Așteptăm cu încredere vremea și resursele pe care Dumnezeu ni le va da. Suntem mulțumitori Lui pentru toți cei care ni s-au alăturat în acest demers al Bisericii prin donații periodice; privim cu nădejde în viitor și mulțumim și pentru cei care ni se vor alătura în viitor în același fel, pentru dezvoltarea Centrului de Educație Creștină în toate aspectele menționate.

Un Altfel de Maraton!

pastor Sabin Varan

Un-Altfel-de-Maraton

 

„Alerg spre țintă pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Cristos Isus” (Filipeni 3:14)

Suntem iarăși înaintea unui an nou pe care îl începem, dar pe care nu știm dacă îl vom sfîrși aici pe pământ sau după hotărârea lui Dumnezeu vom fi chemați să ne continuăm existența în veșnicie. Accidentul aviatic în urma căruia cei patru membrii ai echipajului medical au murit și alții de lângă noi sau de lângă cei cunoscuți de noi au murit, parcă prea devereme ne spune încă o dată că viața este unică, scurtă, iar trecerea ei ireversibilă. Suntem marcați zi de zi de o trecere inexplicabil de rapidă a zilelor și de iminența morții manifestată lângă noi și între
noi.

În pustie au fost îngropați milioane de israeliți dintre cei care nu L-au ascultat pe Domnul și nu s-au încrezut în El pentru a intra în țara promisă. Moise a înțeles că viața este în mâna lui Dumnezeu. Cu această realitate permanent înaintea ochilor lui și în minte, Moise scrie o rugăciune, Psalmul 90, în care cere de la Dumnezeu înțelepciunea de a învăța să își numere bine zilele. Oare nu știa Moise câți ani are sau cum să-și socotească anii? Cu siguranță știa. Ceea ce a cerut lui Dumnezeu a fost să-i dea înțelepciunea de a ști cum să-și trăiască viața aici pe pământ mai bine știind că într-o zi se va întâlni cu Dumnezeu. Timpul pe care îl avem este o monedă prețioasă primită de la Dumnezeu și depinde în totalitate de noi felul în care o vom cheltui: spre folosul sau în dezavantajul nostru veșnic. Toate evaluările și bilanțurile de sfîrșit de an ne spun că oamenii sunt interesați cum și-au investit viața chiar dacă astăzi asta se măsoară în popularitate, poziții sociale pe scara ierahică și nu în ultimul rând profit financiar.

Va invit în cele ce urmează să ne uităm la modelul apostolului Pavel și din învățătura lui să descoperim cum trebuie să ne investim viața și în anul care ne stă înainte.

Dinamica vieții: dintre toate analogiile pe care apostolul le-ar fi putut folosi, el alege să ne pună înainte viața ca un maraton: „nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte căutând să-l apuc întru-cât și eu am fost apucat de Cristos” (Filipeni 3:12). Analogia aceasta scoate în evidență principii fundamentale după care trebuie investiți anii noștri. Umblarea pe cale cu Dumnezeu trebuie să fie caracterizată de o viață activă.

Să te investești, să lucrezi, să nu lenevești, să răscumperi vremea, să nu obosești în facerea binelui, să te sacrifici. Efortul, implicarea disciplina și antrenamentul în cele spirituale sunt elemente vitale ale vieții celui credincios. E absurdă participarea la maraton fără disponibilitatea de a alerga. Chiar și ultimul care trece linia de sosire trebuie să depună efort, să alerge, chiar dacă poate o face mai încet. Este viața ta o viață activă în slujba lui Dumnezeu? Ești mântuit și alergi pe calea credinței? Alergarea despre care vorbește Pavel nu este altceva decât o permanentă investire a vieții în cunoașterea personală a lui Dumnezeu, în lucrul Împărăției lui Dumnezeu și în oamenii de lângă noi – familie, biserică, prieteni cu scopul de-al face cunoscut pe Dumnezeu. Oricine ai fi dacă ești creștin, copil al lui Dumnezeu ești chemat la o viață activă pentru Dumnezeu. Ești înscris în cursă, ești la maraton. Ai obosit? Odihnește-te în Domnul și înțelege că nu ai voie să renunți. De-acolo de unde ești începe să alergi, începe să lucrezi. Este mai bine să mori pentru ceva decât să trăiești pentru nimic.

Direcție: „alerg spre țintă” (Filipeni 3:14). Lucrurile asupra cărora îți este îndreptată inima vor determina modul în care îți vei petrece timpul și îți vei consuma energia. Pentru ce trăiești sub soare? Orice domeniu de activitate pentru a contabiliza rezultate de succes impune anumite ținte de atins și chiar de depășit. Pentru apostolul Pavel viață creștină are o singură țintă – întâlnirea cu Domnul la sfărșitul ei. Un astfel de reper stabilește pentru el și aici pe pământ anumite obiective de realizat până va ajunge la final să se bucure de întâlnirea cu Dumnezeu atunci când va trece linia de sosire. O țintă foarte ușor de observat în viața lui Pavel a fost să spună tuturor despre Mântuitorul Lui. Să ducă vestea bună, să vestească Evanghelia. A fost focul care i-a mistuit viața. Fie pe uscat sau pe mare, în liniște sau în tensiune, în libertate sau în temniță, între frați sau păgâni l-a prezentat pe Domnul Isus. A fost ținta pentru care a trăit și pentru care în final și-a dat și viața. Care sunt lucrurile pentru care ești dispus să oferi cel mai mult timp? Au ele de-a face cu slujirea lui Dumnezeu sau sunt lucrurile lumii de aici. Te invit să te întrebi forța, energia și timpul tău în slujba căror ținte de realizat le-ai pus? Sunt ele puse în slujba Împărăției, a Domnului Cristos?

Motivație: „pentru premiul chemării cerești al lui Dumnezeu” (Filipeni 3:14). Pavel nu a fost un idealist ci prin faptul că și-a asumat și riscurile care vin odată cu urmarea lui Cristos a dovedit realismul cu care a prezentat viața creștină. A încerca să eviți riscurile este ca și cum ai încerca să eviți viața. Pavel a știut ce îl așteaptă dincolo de valea temerii și a plângerii – premiul. Ca orice maraton și maratonul vieții creștine are la final premierea, o cunună care nu se poate vesteji a slavei – 2 Timotei 4:8. Fiecare pas mărunt al credinței duce la o relație mai bogată și binecuvantată cu Dumnezeu. Slujirea în familie, biserică și societate a fiecăruia dintre noi este sub ochii lui Dumnezeu și va fi răsplătită. Osteneala și investiția nu va fi zadarnică de-aceea apostolul ne îndeamnă: „preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului că știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică” (1 Corinteni 15:58).

Îți este oferită iarăși moneda de mare preț numită – timp, viață. Investește-o cu folos pentru Dumnezeu. Ești chemat să lucrezi, să ai ținte clar stabilite și să te investești știind că la final va avea loc premierea, răsplătirea. Cel care o va face este însuși Dumnezeu.

Un an spornic în lucrul Domnului și la mari răsplătiri !

Adevărul Biblic Despre Mântuire!

pastor Nelu Popescu

Adevarul-Despre-Mantuire

“…știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți de la părinții voștrii, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” 1 Petru:1:18-19

Suntem în luna în care celebrăm sărbătoarea nașterii Domnului Isus Cristos, Cel despre care un înger i-a spus în vis lui Iosif, că Maria, logodnica lui “…va naște un Fiu…și că …El va mântui pe poporul lui de păcatele sale”. Matei 1:21.
Mântuirea este “firul roșu” care străbate Biblia de la Genesa la Apocalipsa. Istoria biblică este în esența ei istoria mântuirii. Ea cuprinde două perioade mari de timp și oarecum distincte: perioada Vechiului Testament și perioada Noului Testament. Corespunzător cu aceste două perioade se naște întrebarea: aceste perioade sunt diferite și prin felul în care oamenii puteau sau pot fi mântuiți ?
Să analizăm câteva păreri:

  • unii spun despre cei din perioada Vechiului Testament că au fost mântuiți cei care erau evrei (născuți evrei sau prozeliți) – așadar, o mântuire acordată neamului ales de Dumnezeu și care în mod automat erau considerați suficient de religioși pentru a fi mântuiți. Baza biblică pentru această afirmație ar fi în Ioan 4:22 “…mântuirea vine de la evrei.”si în ceea ce a scris ap. Pavel în Romani cap.9. Aceștia siguri nu iau în considerare faptul că Avraam când a fost ales și chemat de Dumnezeu la mântuire nu era evreu în sensul naționalist al cuvântului. El a devenit cel dintâi evreu. Până atunci el era doar un om dintr-o mare familie de popoare semitice care locuiau în Orientul Apropiat și care se închină la idoli. De asemenea, aceștia nu țin cont de faptul că Avraam a avut doi fii, pe Ismail și pe Iacov și că doar Iacov a fost ales ca sămânță a neamului binecuvântat în mod special de Dumnezeu.
  • alții spun că cei din perioada Vechiului Testament au fost mântuiți pe baza respectării cu strictețe a Legii dată de Dumnezeu prin Moise. Aceștia însă au mari dificultăți când trebuie să explice cum au fost mântuiți cei care au trăit înainte de darea Legii: Adam, Eva, Noe, Enoh, Avraam, Sara, Iov și alții ca ei.
  • sunt și din aceia care spun că cei din perioada Vechiului Testament au fost mântuiți prin respecterea sacramentelor, aducerea jertfelor și împlinirea ceremoniilor de la Cortul Întâlnirii și apoi la Templu, conform cu cele precizate în cartea Levitic. Sigur, dificultățile despre care am vorbit la primele două categorii se mențin și în cazul acestora din urmă.

Oamenii vor neapărat să fie contributori esențiali la mântuirea lor; se agață de neam, de Lege, de fapte, de sacramente și ceremonii, uitând că toate acestea, în special Legea, îi condamnă pe oameni nu le oferă iertarea și împăcarea cu Dumnezeu, nu îi mântuiește. Dacă am avea posibilitatea să-i întrebăm pe Avraam, Iacov, David, Isaia, Simeon, Ana…de ce sunt ei în cer ? cu siguranță nici unul nu ar preciza ceva legat de ei și de meritele lor.

  • Avraam probabil ne-ar spune că Dumnezeu i-a făcut o promisiune cu privire la o mare binecuvântare pe care i-o va da lui, seminței lui și lumii întregi prin sămânța lui. (Genesa 12). Avraam ne-ar spune că el L-a crezut pe Dumnezeu și a trăit bazat pe acea promisiune.
  • Iacov probabil ne-ar spune ca el a înțeles și a crezut că va veni Silo, adică Mesia (Genesa 49:10) și că în așteptarea lui Mesia le-a vorbit cu convingere și fiilor săi despre El.
  • David probabil ne-ar spune că Dumnezeu i-a promis un Împărat și o Împărăție veșnică pentru el și pentru urmașii lui. El a crezut aceasta și a primit prin Duhul Sfânt mai multe descoperiri profetice despre Împăratul și Împărăția lui Dumnezeu.
  • Isaia probabil ne-ar spune despre un Răscumpărător promis de Dumnezeu, în care el a crezut și despre care a scris cu convingere, înțelegând chiar cum acest Răscumpărător va suferi și va muri în locul celor păcătoși, Apostolul Pavel în Romani, ne-a descoperit adevărul despre mântuirea prin har, prin credință. El aduce argumente puternice că Avraam a fost mântuit prin credință și nu prin altceva. Mântuirea este în mod fundamental, o chestiune legată de alegerea suverană a lui Dumnezeu, și de primirea ei de către oameni prin har, prin credință, nu prin fapte.(Efeseni 2:8-9). Esența credinței în jertfa mântuitoare a Domnului Isus pe cruce îi face pe oameni să-și recunoască și să-și mărturisească păcatul și neputința de a se salva singuri, și îi întoarce pe oameni pentru mântuire.

Există o singură cale pentru mântuire: Persoana și lucrarea Domnului Isus (1Timotei 2:5,6) Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul, Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși, ca preț de răscumparare pentru toți

Biblia și Lumea Animalelor

de Ion Marișescu

Biblia-si-Lumea-Animalelor

“Întreabă dobitoacele și te vor învăța, păsările cerului și îți vor spune, și peștii mării îți vor povesti.” – Iov 12:7-8

Potrivit concepției creștine despre apariția vieții pe pământ, noi credem și mărturisim că lumea animalelor a fost creația lui Dumnezeu, prin Cuvânt. În ziua a 5-a au fost create animalele acvatice precum și animalele zburătoare – Geneza 1:20-21 iar în ziua a 6-a au fost create animalele terestre: sălbăticiunile, animalele domestice si târâtoarele – Geneza 1:24- 25. Biblia nefiind un tratat științific, nu oferă clasificări care să urmărească riguros anumite criterii. Ea vorbește simplu despre animale curate și animale necurate [comestibile și necomestibile] animale sălbatice și animale domestice, sau animale de apă, zburătoare și terestre.

Este și dificil de încadrat toate animalele din Biblie pentru că unele nu pot fi identificate, altele nu mai există în habitatul israelian, sau altele poartă alt nume decât cel menționat în Biblie [ex leviatanul sau behemotul]. În total în VT sunt folosite 180 de cuvinte iar în NT sunt folosite 70 de cuvinte care desemnează animale care formează prima grupă de animale, nu specii (ex.”pasari” poate include sute de feluri de păsări). În lumea teologică nu există multe controverse cu privire la lumea animală. Se pare că cea mai dezbătută temă se referă la “sufletul animalelor” în comparație cu sufletul omului. Pentru credincioșii evanghelici această temă este rezolvată pe baza Bibliei;

-despre animale nu se spune că au fost insuflate de Dumnezeu, ci doar omul a fost insuflat de Dumnezeu-Geneza 2:7
-Biblia nu vorbește nicăieri de un rai sau un iad al animalelor.

Vă provoc să analizăm cum vede Biblia animalele în raport cu noi și în raport cu Dumnezeu.

1.Animalele ca ființe necurate.
Biblia nu este suficient de explicită în privința acestei discriminări, dar putem ține cont de motivațiile omenești ale discriminării:
-carnea provenită de la aceste animale necurate [Levitic 11, Deuteronom 14] poate dăuna sănătății
-aceste animale au unele deprinderi respingătoare sau se hrănesc cu lucruri scârboase
-unele animale necurate inspiră un dezgust inexplicabil
-animalele carnivore sunt necurate pentru că se hrănesc cu sânge, fapt neacceptat de Dumnezeu
-târâtoarele [reptilele] trezesc totdeauna în subconștientul omului idea de șarpe și păcat, pentru același motiv sunt excluse de la consum și animalele acvatice fără solzi sau aripioare cum este tiparul care șerpuiște în apă, sau crabii și racii care amintesc de târâtoare
-rozătoarele și multe feluri de insecte [care azi se consumă în Orient] erau considerate purtătoare de boli la fel ca și o mulțime de viermi care aduc în imagine carne intrată în putrefacție invadată de aceste viețuitoare

2. Animalele ca semn al pustiirii.
În cultura evreiască, așa cum mai este și azi în multe culturi, inclusiv în cea românească, ivirea unor animale erau semne prevestitoare de rele și calamități. Strigatele lor în noapte, multora le dau fiori ex. bufnițele sau hienele. Unele animale erau considerate mesageri aducători de vești rele ex: ciorile, corbii sau liliecii. Alte animale erau asociate cu moartea ex șerpii, vulturii. Isaia 34:11-15 și Țefania 2:14 descriu dezolarea unor așezări altădată locuite, unde acum trăiesc ființe reale dar și imaginare ex. scorpii zburătoare și năluca nopții [probabil bufnița strigătoare]

3. Animalele ca slujitori
Geneza cap.1 expune două relații dominante în lume. Pe de o parte este relația dominantă a lui Dumnezeu asupra omului iar pe de altă parte este dominația omului asupra lumii animalelor 1:28. Dumnezeu nu a creat animale domestice, dar a dat omului capacitatea să le îmblânzească pe cele sălbatice Iacov 3:7. Nu toate animalele au fost domesticite, ci doar cele ce-i pot fi utile, adică să trăiască în turme mari, să fie ușor de întreținut cum sunt ierbivorele și să ofere resurse ușor recoltabile. Pentru hrană au fost îmblânzite bovinele, ovinele, caprinele. Pentru muncă și unele produse au fost domesticite cămilele. Puteau fi înjunghiate, erau folosite la transport [duc în spate 200 kg plus călărețul]. Se folosește părul, laptele și pieile tăbăcite. Bovinele se foloseau și la muncă nu numai pentru lapte și carne. Măgarul și catârul se foloseau la muncă iar mai târziu s-a folosit și calul care inițial era folosit doar la razboi. În război uneori se foloseau și cămilele. Tot pentru muncă se folosea și dromaderul [cămila cu o cocoașă] care parcurge 150 km într-o zi. Dintre animalele necurate care au fost domesticite amintim porcul și câinele. Ambele animale simbolizează obscenitatea-2 Petru 2:22. La evrei câinele mai simboliza prostituatul – Deuteronom 23:18 sau pe iudaizatori Filip 3:2.

4. Animalele ca fiind periculoase
Când Biblia vorbește de unele animale feroce, le pune vis-à-vis de comportamentul dreptății lui Dumnezeu față de dușmanii săi sau față de oamenii răi. Habacuc 1:1-7 vorbește de armatele babiloniene trimise de Dumnezeu să pedepsească pe Israel, ca fiind mai rapide ca gheparzii, mai înfricoșate ca lupii, mai rezistente ca acvilele și se deplasează mai ușor ca vulturii.

Leul-este de departe cel mai periculos animal citat de Biblie, un animal de pradă cu putere legendară, regele animalelor. Chiar și răgetul lui e motiv de îngrijorare – Amos 3:8. Diavolul se comporta ca un leu -1 Petru 5:8. În proorocia lui Balaam, poporul evreu e văzut ca un leu – Numeri 23:24. Însuși Dumnezeu e asemănat cu un
Leu – Osea 13:7. Patriarhul Iacov pe patul de moarte spune despre Iuda “Iuda tu ești un pui de leu”. Aceasta profetie este transpusă în Apocalipsa 5:5 cu titlul “Leul din seminția lui Iuda”.
Leopardul – animal carnivor, inspectează teritoriul de la înălțime Cântarea Cântărilor 4:8. Nu rage ca leul pentru a-și trăda prezența ci atacă prin surprindere: Osea 13:7, Ieremia 5:6. Animal foarte rapid-Habacuc 1:8 Ursul–Animal violent și puternic. Ursoaica foarte periculoasă mai ales când sunt atacați puii. Biblia vorbește de un adevărat măcel al urșilor cu 42 de victime. Având laba grea, ursul personifică dominația răutății peste un popor slab-Apocalipsa 13:2.
Lupul–Un animal îndrăzneț, oportunist, nemilos în raport cu victima care e naivă, încrezătoare și vulnerabilă Matei 10:16. Lupul figurează constant ca metaforă pentru cei ce trădează turma lui Dumnezeu.
Vulpea–În mai multe citate, are curajul de a se alia cu leul la împarțirea prăzii, fură ce poate și evită consecințele. Irod a jucat rolul vulpii în raporturile sale cu leul Cezar – Luca 13:32.

5. Animalele ca fiind sălbatice
Sălbăticia indică o anumită independență față de interferența cu umanitatea. Biblia evocă în mai multe pasaje existența unor animale sălbatice necunoscute sau cu un comportament de neimaginat. Aceasta dovedește pe de o parte ignoranța și necunoașterea umană, iar pe de altă parte infinitul inteligenței divine. Să ne gândim la behemot sau la leviatan, animale necunoscute pentru noi azi, sau la monstrul cunoscut de noi, hipopotamul care mănâncă iarbă ca blânda oaie. Alte animale care evocă splendoarea creației: papagalii multicolori, păunii sau maimuțele care se găseau la curtea regelui Solomon. Iov susține că toate aceste sălbăticiuni le-a creat Dumnezeu doar pentru a se distra.

6. Animalele ca sursă a înțelepciunii.
Unele animale au mândria lor ex. cocoșul țanțos, țapul, leul, calul-Proverbe 30:29. Alte animale, deși mărunte au înzestrări notabile:
-furnicile dau lecții leneșilor Proverbe 6:6-8
-șoarecii de munte locuiesc în fortificații de piatră Proverbe 30:26
-lăcustele nu au o conducere, dar înaintează în grup fără opreliști-Proverbe 30:27 -șopârlele sunt animale fragile, dar locuiesc cu regii în palate-Proverbe 30:28

7. Animalele ca agenți divini.
Din moment ce Dumnezeu a creat micro și macrocosmosul, înseamnă că toate sunt sub controlul său. Unele animale sunt folosite de Dumnezeu pentru atingerea scopului Său, altora li se îngăduie să facă rău.
-în mod normal un leu îl mănâncă pe om sau pe măgar, dar nu și pe profetul Domnului -1 Împărați 13:25-26
-un leu îl pedepsește pe un profet neascultător -1 Împărați 20:35-36
-2 urși ucid 42 de copii la cererea lui Elisei – 2 Imparati 22:24
-2 vaci în alăptare, în loc să fugă la vițeii lor, duc chivotul de la filisteni la evrei-1 Samuel 6:7-10 -corbii îl hrănesc pe Ilie -1 Imparati 17:4
-la ordinul lui Dumnezeu, lăcustele pot face ravagii
-un loc aparte îl ocupă peștii. Evreii erau mari consumatori de pește în Egipt.

Prin analogie cu pescuitul pe Marea Galileii, Domnul Isus îi cheamă pe ucenici să fie pescari de oameni. Aceasta expresie este puternic legată de creștinism. Simbolul primilor creștini era un pește, deoarece literele cuvântului grecesc pentru pește este IXTHUS și formează acrostihul pentru inițialele câtorva titluri cunoscute ale lui Isus: Iesous Xristos,Theou Hyios, Soter, adica Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mantuitor.

Răsplătirile Celor Mântuiți

pastor Daniel Brânzei

Rasplata-Celor-Mantuiti

Cine va primi răsplata?

“Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii.” (Luca. 6:22-23).

Wilbur M. Smith a scris: “Tema aceasta a răsplăţii pe care le vor primi în cer cei credincioşi este pomenită rareori în biserici şi chiar în instituţiile în care se studiază Biblia. Cu toate acestea, tema este o sursă de bucurie şi un îndemn la seriozitate. Ea ar trebui să servească drept motivaţie pentru o mai mare sfinţenie în viaţa fiecăruia dintre noi.”

Există acei pedanţi pseudospirituali pentru care subiectul răsplătirilor este clasificat drept unul de mâna a doua, bun doar pentru copilăria credinţei. Ei îl aseamănă cu bomboanele promise copiilor care sunt “cuminţi.” Însă. Domnul Isus nu este de acord cu ei. Textul citat din Predica de pe Munte este o dovadă în acest sens, ca şi multe alte pasaje din discursurile Lui. Apostolul Pavel adaugă la această temă câteva pasaje foarte proeminente în Epistolele sale.

Mântuirea şi răsplata nu sunt unul şi acelaşi lucru. Mântuirea este prin har şi nimic din ceea ce am putea face noi nu ne-o poate asigura. Ea este darul fără plată oferit de Dumnezeu celor ce cred în jertfa ispăşitoare a Domnului Isus Cristos. Mântuirea se dă celor pierduţi (Lc. 19:10), însă, răsplata este pentru cei deja mântuiţi, ca o consecinţă a credincioşiei lor în slujire (Evr. 10:35; Mat.5:11-12). Răsplata începe în această viaţă şi continuă în viaţa viitoare:“Şi Isus le-a zis: «Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Lc. 18:29-30).

Noul Testament debutează cu o promisiune a răsplătirii făcută în renumitele “Fericiri” … “Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.” (Mat.5:11-12)… şi se încheie cu o alta din Apoc.:“Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apoc. 22:12).

Iată ce spune apostolul Pavel despre răsplătiri: “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Cor.5:10). Pasajul ne spune că la acel scaun de judecată nu se va mai discuta despre mântuirea credincioşilor, ci doar despre răsplata cuvenită fiecăruia dintre ei. Problema mântuirii a fost rezolvată odată pentru totdeauna de Cristos la Cruce. Fiul lui Dumnezeu a purtat pedeapsa în locul nostru (F.A. 13:38-39).

Cine primeşte această ofertă prin credinţă şi se întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă “nu mai vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:24). Credincioşii nu vor mai fi “osândiţi odată cu lumea” (1 Cor.11:32). “Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus” (Rom. 8:1). Ei se prezintă înaintea scaunului de judecată al lui Cristos “la rândul cetei lor”, doar pentru a-şi primi răsplata care să le compenseze credincioşia faţă de Stăpânul lor (Mt. 25:21, 23). Credincioşii n-au de ce să se mai teamă că s-ar putea să piardă viaţa veşnică când vor ajunge la judecată. Bine, bine, va spune cineva, dar noi ştim că însuşi apostolul Pavel se temea “ca nu cumva să fie lepădat”! Oare nu înseamnă acest “lepădat”că va fi aruncat departe de faţa lui Dumnezeu, pierzându-şi astfel mântuirea?

Toate traducerile dau naştere la astfel de neînţelegeri. Termenul folosit de apostolul Pavel în 1 Cor. 9:27 este un termen sportiv sau care se referă la calitate. El s-ar putea traduce astăzi prin “descalificat” sau “neomologat”. În contextul jocurilor corintice la care face apostolul aluzie aici, exista pericolul ca cei care se osteneau să alerge cursa până la capăt să nu primească totuşi premiul pentru că n-au alergat “după rânduieli”. Se putea şi ca unul care-i învăţa pe alţii cum să alerge să fie el însuşi descalificat. Iată întregul pasaj:

“Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Cor.9:24-27).

Viaţa veşnică este un dar al harului pentru cei credincioşi (Rom: 6.23), nu un premiu care se poate obţine prin strădaniile şi prin faptele noastre: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efes. 2:4-9). Faptele meritorii vin după mântuire şi trebuie făcute nu din iniţiative personale, ci într-o deplină ascultare de Dumnezeu: “Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efes. 2:10).

Faptele bune măsoară râvna noastră pentru Dumnezeul care ne-a mântuit şi există pericolul ca această râvnă să se micşoreze şi să astfel să ne pierdem răsplata: “Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” (2 Ioan 8).

În Pilda polilor şi în Pilda talanţilor, Domnul Isus ne spune că fiecare credincios al Său are anumite abilităţi şi talente. Aceasta este o realitate stabilită de Dumnezeu şi noi nu avem nici o contribuţie personală. “Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Cor.4:7).

Pilda polilor ne învaţă că inegalitatea în credincioşie conduce la diferenţe în răsplătire. Pe de altă parte, din Pilda talanţilor învăţăm că slujitorii care au dovedit aceeaşi credincioşie vor fi răsplătiţi la fel. Răsplătirea se va acorda în funcţie de ascultarea şi credincioşia fiecărui creştin faţă de Stăpânul său. Această realitate cerească trebuie să ne determine să trăim cu înţelepciune şi “să răscumpărăm vremea” (Efes. 5:16), pentru ca să nu fim daţi de ruşine în ziua marii judecăţi (1 Pet. 4:17).

 

Ce simbolizează cununile?

“M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Tim. 4:8). Răsplătirile cereşti sunt prezentate uneori sub forma unor cununi date învingătorilor.Termenul grecesc este “stefanos”, spre deosebire de termenul “diadema” care identifică o cunună regală. “Diadema” va fi purtată numai de Domnul Isus Cristos! În esenţa lor, cununile sunt tot o expresie a harului lui Dumnezeu. Ca slujitori ai Săi, nici unul dintre noi n-ar trebui răsplătit, aşa cum ni se spune pe şleau în Luca 17:1-10: “Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paşte oile, îi va zice, când vine de la câmp: «Vino îndată, şi şezi la masă?š Nu-i va zice mai degrabă: «Găteşte-mi să mănânc, încinge-te, şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu?» Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: «Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.»”

Eu cred că aceste cununi nu vor fi doar podoabe cu care să ne împopoţonăm în Cer, ci mai degrabă nişte capacităţi care ne vor înlesni şi mai mult slujirea. John MacArthur le numeşte “o măsură îndoită de vitalitate cerească, de bucurie, de binecuvântare”. Chiar şi aceste cununi vor servi nu spre slava noastră, ci spre slava Celui care “lucrează în noi şi ne dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi îndeplinirea”: “ … cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: «Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!»” (Apoc. 4:10-11).
Iată câteva “stefanos” amintite în textul Noului Testament:

1. Cununa vieţii

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iac.1:12). “Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apoc. 2:10b).. Această cunună este acordată celor care au suferit în ispite şi persecuţii până acolo că şi-au dat viaţa ca martiri. Motivaţia acestor suferinţe a fost iubirea faţă de Dumnezeu (“celor ce-L iubesc”). Numele acestor martiri completează lista eroilor credinţei din Evrei 11:32-38.

Pribegia este un fel de stabilire în eternitate. “În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evr. 11:13- 16).

2. Cununa neprihănirii

“De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Tim. 4:8). Aceasta este cununa acordată celor care şi-au isprăvit alergarea în care s-au angajat în momentul naşterii lor din nou, şi au încheiat cursa cu integritate şi consecvenţă, având ochii aţintiţi spre venirea Domnului Isus. Ea este răsplata pentru împlinirea misiunii încredinţate. Distanţa de la pământ la Cer (sau dimensiunea alergării lor!) nu este o problemă de altitudine, ci o chestiune de atitudine. O credinţă mică te poate duce în Cer, dar una mare poate să aducă Cerul la tine. Viaţa este un marş de la inocenţă, prin ispită, fie spre virtute, fie spre viciu. Ar fi foarte bine dacă fiecare ar trăi aşa cum ar vrea să moară. Reputaţia este pentru o vreme, caracterul pentru eternitate. În clipa morţii lăsăm în urmă tot ce avem, dar luăm cu noi tot ceea ce suntem.

3. Cununa nepieritoare

“Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji.” (1 Cor.9:25). Este cununa acordată celor care au tins mereu către desăvârşire. Apostolul Pavel foloseşte ilustraţia unui atlet de la pentatlon, care se supunea la un efort extraordinar. Cununa aceasta este acordată celor disciplinaţi, celor înfrânaţi, celor dispuşi să renunţe la plăcerile de acum pentru bucuriile viitoare.

4. Cununa bucuriei

“Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Cristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră.” (1 Tes. 2:19).
Aceasta este cununa câştigătorului de suflete. Va fi o mare bucurie să ne întâlnim în ceruri cu aceia care au fost aduşi la Cristos prin mărturia şi slujirea noastră! Mult mai mulţi oameni sunt călăuziţi spre Cer prin urme de paşi, decât prin semne indicatoare. Orice credincios poate câştiga această cunună.

5. Cununa slavei

“Sfătuiesc pe prezbiterii (bătrânii) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter (bătrân) ca şi ei, un martor al patimilor lui Cristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate veşteji, a slavei.” (1 Pet. 5:1-4). Este cununa promisă celor ce păstoresc în adunările copiilor lui Dumnezeu. Ea ar trebui să fie o puternică motivaţie pentru o slujire exemplară!

Mântuiţi fără cunună?

Trebuie să spunem că aceste cununi nu sunt date în mod automat. Există condiţii care trebuie împlinite, şi este posibil să pierzi privilegiul de a fi răsplătit la judecata Bisericii. Iată ce avertisment puternic le dă Domnul Isus credincioşilor din Filadelfia: “Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apoc.3:10-11). Fiecare dintre noi trebuie să fie foarte atent la ceea ce clădeşte deasupra temeliei credinţei. “Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.” (1 Cor.3:10-15).

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top