cipro dosage for uti treatment

Pentru manuscris APĂSAŢI AICI

Istoria Bisericii Baptiste din Moldova Nouă  în perioada 1919-1940

VOLUMUL  I

Maranata

Prefaţă

Introducere pregătitoare

1)    Precum alte biserici şi religiuni ţin să cunoască bine trecutul lor, ele caută să ştie ce s-a petrecut în viaţă, precum şi ce pricini au dat naştere întâmplărilor bune sau rele care au avut loc. Această cunoaştere îndestulează, în primul rand, o curiozitate lăudabilă. În afară de aceasta, ea este o tălmăcire a prezentului şi o povăţuire a viitorului, căci prin ea îşi dă cineva mai bine socoteala de restul vieţii şi, luând pilde din păţaniile ori din întâmplările trecute, poate să-şi croiască un viitor mai potrivit cu dorinţele sale.
2)    Mi-am propus şi eu, urmărind cu de-amăruntul toate, de la începutul pocăinţei în Moldova Nouă, a face istoria lucrurilor petrecute între noi şi în împrejurime, în viaţa internă şi externă a bisericii baptiste.

 2 noembrie 1924 -autorul

Cronica Bisericii Baptiste din Moldova Nouă, începând din anul 1919

Originea creştinismului nou-născut prin Evanghelie, după porunca Domnului Hristos (Ev. Ioan 3: 1-10)

Credinţa Evangheliei s-a răspândit cu o iuţeală uimitoare între noi, ceea ce este dovada cea mai strălucită a bunătăţii lui Dumnezeu, care a zis că El arată păcătoşilor calea (Psalmul 25:8). Cauzele care au ajutat răspândirea creştinismului Evangheliei, credinţa nou-testamentală, între noi erau de două feluri:
1) Noi eram păcătoşi şi continuam mai departe în păcatele noastre, la întunerec trăiam.
2) Dumnezeu, care a iubit lumea în Domnul Isus Hristos, s-a adeverit prin numeroase minuni în timpurile de demult, precum şi nouă ni s-a adeverit prin propovăduirea Cuvântului Său mântuitor şi a Evangheliei care s-a predicat în modul următor:

În 11 februarie 1919 am venit din Vörös-Var Budapesta, unde am fost angajat la minele de cărbune, în timpul răsboiului din anul 1914-1918, unde am auzit şi Cuvântul lui Dumnezeu, de la fratele Constantin Buriman din Coronini; în anul 1917 a venit fr. C. Buriman din armată la minele de cărbuni din Vörös-Var, unde a predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi am crezut o grupă de patru suflete: fr. Nicolae Craiovan, cu soţia sa Liza, fr. Ion Băiaş şi Ilie Craiovan. La 7 iulie 1918, am primit botezul la Budapesta, de către predicatorul german Reinhold Schefler. După botez am stăruit în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni, fiind ajutaţi în creşterea sufletească de fr. Dumitru Hodoroba din Bucovina şi Ilica Ion; între femei a venit, la 10 decembrie 1918, sora Ruja Craiovan, soţia fratelui Ilie, care a ajutat mult cu Evanghelia.

Începerea pocăinţei în Moldova Nouă

La 11 februarie 1919 am venit în comuna noastră, eu, Ilie Craiovan, cu soţia şi am început a predica Evanghelia în casa părintească. În comună şi în regiune nu se ştia de Calea Domnului, deşi unii fraţi care trăesc până acum auziseră de această cale, unii în răsboiu, unii pe la lucrări, dar nu erau pe deplin lămuriţi şi nu erau botezaţi. Aşa lucrul Evangheliei s-a început; primii pornitori la pocăinţă au fost: Nicolae Craiovan (al lui Gheorghe copil), Costa Popescu, Ştefan Nistoran, Ion Ion, Nica Disagă, Costa Arcan, Nicolae Pascu, femeile din familia fr. Gheorghe Iancu, Sanda Nistoran şi, în urmă, şi alţii; numărul credincioşilor a crescut, până când în 3 august 1919 s-au botezat 25 de persoane, la botezul din Slatina, de fratele Ştefan Ignea, din com. Lareşenţ, judeţul Arad.

După botez s-au ţinut serviciile dumnezeieşti tot în casa părintească, unde s-a început, şi au petrecut un timp singuri fraţii şi surorile, după un program pregătit de noi; noi în acel timp locuiam în comuna Socolari.Cu începerea pocăinţei s-a început şi perzecuţiunea; primii pornitori la pocăinţă erau persecutaţi de casnicii lor. La biserica greco-ortodoxă se făceau blesteme de la altar din partea preotului Pavel Bufanu asupra pocăiţilor.

Strămutarea localului de rugăciune de la casa părintească la fratele Ioan Ion

Cuvântul Domnului creştea în suflete. În popor s-a aprins focul Cuvântului şi numărul credincioşilor s-a înmulţit aşa de tare, încât nu mai aveau loc şi a fost nevoie a se strămuta. La 4 luni s-a făcut strămutarea localului de rugăciune în casa fratelui Ioan Ion, cea mică în obor, care dobândise şi el credinţa Evangheliei. Odată cu strămutarea în casă s-a făcut o mare mişcare religioasă în comună. Mirată de „religia nouă”, lumea venea şi cerceta întrunirile de rugăciuni; unii vorbeau (de) bine, alţii făceau minciuni, că întrunirile sunt pe alt caracter, nu religios, nu sufletesc, dar minciunile s-au îngropat în adevărul care se vedea cu ochii, cum se predică Evanghelia de cei ce primiseră Duhul Sfânt şi s-au botezat. Vorbeau unii oameni că să pună mâna pe fratele Ilie Craiovan, să-l omoare că a adus religia nouă.

Perzecuţiile făcute de autorităţile sârbeşti care domneau

Pe timpul acela domnea autoritatea sârbească şi la marea mişcare religioasă preotul gr. ort. Pavel Bufanu a mers şi ne-a reclamat cu motive mincinoase la autorităţi: că ţinem adunări „secrete” de alegeri contra autorităţii de stat, că suntem anarchişti şi altele.Autorităţile au început a ne persecuta. Într-o duminică au venit trei jandarmi înarmaţi cu arme şi ciomege, ne-au conturbat serviciul dumnezeiesc şi ne-au adus, la casa comunală, pe mine şi pe fratele Ioan Ion, unde ne-au ameninţat să nu mai avem întruniri, iar pe fratele cu casa îl ameninţă că-l puşcă dacă mai lasă la casa lui întrunirile. Am mers aceşti doui fraţi pe la autorităţi, la primpretorul. Nu am fost ascultaţi, am stăruit, am făcut şi o petiţie la Belgrad. În timpul acesta, ne urmăreau să ne bată personal, dar Domnul ne-a scăpat fiind dus de acasă; pe unii fraţi i-au şi bătut jandarmii sârbeşti: pe fratele Nicolae Pascu şi Enache Craiovan, venind de la rugăciunea ţinută în casa fratelui Gheorghe Iancu; şi prin alte case se ţineau rugăciuni. După multe stăruinţe pe la autorităţi, iar am început adunările în casa fratelui Ioan Ion. Cuvântul Domnului ne întărea şi poporul s-a înmulţit.

Misionari veniţi la noi

După botezul de la Slatina, predicatorii bătrâni au trimis pe fr. Vichentie Percia, din Ciclova Română, predicator ordinat, (care) ne-a servit cu Cina Domnului şi, în prima misiune, însoţit şi de Vasile Enaşcu, din comuna Potoc, a rânduit prezbiteri în biserica noastră şi ne-a încredinţat harului lui Dumnezeu. Aşa că noi am stăruit în harul Domnului, poporul s-a înmulţit, ne-a trebuit alt local de rugăciune, pe care ni l-a dat tot fratele Ioan Ion, lipsindu-se de prăvălie, aşa că ne-am mutat din casa mică în cea mare. În prima călătorie misionară a fraţilor bătrâni, a fost primit şi un frate din Coronini, în biserica baptistă, ca membru – Gheorghe Moldova, care venise din Rusia, unde fusese prisonier şi primise credinţa la adventişti, dorind să-şi mântue sufletul, dar s-a convins de adevăr şi a venit la pocăinţă; dânsul a fost bătut greu de un ofiţer sârb cu bastonul peste tot corpul, în casa comunală, în faţa oamenilor, iar când a căzut în nesimţire, ofiţerul a ordonat să-l lege cu o peatră de gât şi să-l arunce în Dunăre, dar chiar soldaţilor le-a fost frică şi milă să facă acest gest barbar. Toate acestea au fost puse la cale şi influenţate de preotul gr. ort. Pavel Bufanu, care a motivat pe acest frate că e bolşevic venit din Rusia, agită poporul şi strică legea strămoşească. Dumnezeu a întărit credinţa acestui frate şi l-a scăpat de moartea care era urzită de unii, ca o jertfă (Ev. Ioan 16: 1-4).

În comuna Coronini a venit şi fratele Constantin Buriman şi a început lucrul Evangheliei şi Cuvântul lui Dumnezeu a început a se răspândi cu putere în comuna Coronini.

 

Autoritatea română

În anul 1920 s-a instalat autoritatea română, sub care puţin timp am fost liberi cu exercitarea cultului nostru religios; în scaunul pretorial a venit domnul Gheorghe Penţa către care tot preotul Pavel Bufanu ne-a motivat că suntem anarchişti, srticăm legea şi altele. La o înmormântare era agitat tot poporul asupra noastră a nu ne lăsa în cimitirul bisericii gr. ort.; am fost însă ajutaţi de jandarmi să facem înmormântarea. Cuvântul Domnului creştea; în toate zilele se adăugau la biserică (pe) cei ce credeau. La 30 maiu 1920 a fost un botez ţinut de biserică la apa Dunărei, unde s-au botezat 44 de persoane din comuna noastră.La botezul acesta s-a simţit o adevărată manifestare a Duhului Sfânt. Misionarii veniţi a face serviciu au fost fraţii: Ioan Şuveţi din Prilipeţ, Dumitru Drăgilă, Gheorghe Albu din Răcăjdia, Vasile Enaşcu din Potoc şi fratele Vichentie Percia din Ciclova.

Atunci era prima alegere de deputaţi în autoritatea română, iar botezul s-a oficiat în cea mai perfectă linişte. Din anul 1920, am cerut de la fraţii bătrâni ca fratele Gheorghe Albu să servească biserica şi regiunea noastră cu Evanghelia şi pastorala. Fraţii din Moldova ne-am hotărât ca peste misiunea noastră a contribui cu o zi de lucru (şâtă) la lună pentru lucrul misionar la noi, iar fratele Gheorghe Albu a şi început activitatea misionară la noi. La creşterea sufletească ne-a ajutat şi fratele Ioan Şuveţi şi Dumitru Drăgilă; apoi fratele Constantin Buriman din Coronini a ajutat biserica cu Evanghelia şi în toate împrejurările şi cazurile, ca prezbiter a slujit. În timpul acesta ne-au cercetat şi fraţii din Potoc şi Socolari, pe la morturi (înmormântări) şi cu alte ocazii.

Cuvântul Domnului a străbătut şi în comunele vecine (Pojejena), perzecuţiile au fost diferite, dar Duhul Domnului ne întărea, fraţii bătrâni ne cercetau şi fratele Ilie Craiovan, care avea acum domiciliu în comuna Ilidia, venea de ne cerceta într-una. În timpul acesta a venit în parochia din Moldova Nouă preotul Valeriu Dabici, care a-nceput din nou perzecuţiunea contra noastră. În anul 1921, luna martie, a trecut din viaţă fratele Petru Craiovan şi pentru această înmormântare preotul s-a opus şi a agitat poporul şi nu a mai lăsat să se înmormânteze credincioşii baptişti în cimitirul gr. ort.; intervenind cu autorităţile, ni s-a dat cimitir nou pe Valea Apele Albe (Marianda).Preotul ne-a dat şi în judecată. La primpretor am fost pentru treceri (expăşiri) şi credinţe.

 

Chemarea în lucrul Domnului

În anul 1920, fratele Ilie Craiovan a fost ales ajutor de lucrător în regiunea Oraviţa – Reşiţa – Moldova Nouă, iar la 5 februarie 1921 a fost ordinat pentru lucrul Domnului.
În anul 1921 s-au început perzecuţiunile asupra bisericilor baptiste peste toată ţara, cu un ordin dat de ministrul Cultelor şi Artelor nr. 15831/1921, domnul Octavian Goga.
Predicatorii nu erau permişi din alte comune a misiona; în aşa împrejurări fiind fraţii bătrâni cu biserica au hotărât ca fratele Ilie să se domicilieze în comuna noastră, aşa că la 28 martie 1921 a venit din comuna Ilidia cu domiciliul în comuna Moldova Nouă, unde biserica l-a primit cu multă bucurie şi dragoste (Gal. 4:14).

 

Începerea activităţii misionare

Începând noua activitate misionară am mers şi prin satele din jur, unde nu era Evanghelia, la Padina Matei, Sicheviţa, Gornea, Liubcova, luând de ajutor pe fratele Costa Popescu, în luna iunie. Cu biserica ne-am început a ne organiza, am înfiinţat matricola bisericii, Şcoala Duminicală, societatea femeilor, după priceperea noastră. Între femei a ajutat sora Ruja Craiovan, la o reformă modestă, mai bun de cum era un sistem galatic, asemenea şi sufleteşte a început a lucra între femei.

În anul 1921 a venit în scaunul pretorial domnul Gheorghe Luchici, primpetor. Preotul Valeriu Dabici din nou a-nceput cu şi către acest domn cu motive mincinoase contra noastră şi s-au început din nou persecuţiile; acest domn s-a unit la motivele preotului şi au început a ne persecuta. La 31 iulie 1921 a fost un botez în comună, pe Valea Apele Albe, din cauza perzecuţiunei, acest botez a fost tulburat de jandarmi, pe baza ordinului şefului secţiei Ioan Frăţilă, acesta primind ordinul de la preot; în toate aceste zile eram duşi cu poliţia şi jandarmii la pretură şi la secţie, primpretorul încerca prin toate măsurile să interzică acest botez, dar botezul tot s-a ţinut.

S-a făcut cu această ocazie şi o mare evanghelizare, având în mijlocul nostru şi un grup de fraţi germani din Timişoara şi Oraviţa. Din botezul acesta, preotul Valeriu Dabici a făcut reclamaţie la Ministerul de Răsboiu, cu motive că suntem contra statului, că cumpărăm oameni cu bani din America. Pe baza acestei acuzări, a fost trimis un căpitan să facă cercetări, luând declaraţii şi un memoriu despre ceea ce credem noi, credincioşii baptişti.

La 29 august 1921 a venit un căpitan Petru Oancea şi un locotenent din Orşova, de la regimentul 112, influenţaţi de preotul Valeriu Dabici, au luat cu poliţia, noaptea, pe trei fraţi: Gheorghe Iancu, Ioan Ion şi Ştefan Nistoran şi i-au dus la Moldova Veche, în port, unde i-au ţinut la postul de jandarmi, până dimineaţa la ora 9; i-au luat la cercetare cu vorbe neomenoase, înjurând apoi pe fratele Ioan Ion (cel cu casa de rugăciune); l-a ameninţat că dacă mai lasă a se face rugăciune în casa lui, vine dânsul şi îi pune bombe la casă şi ne aruncă în aer; erau hotărâţi să escorteze nu ştin unde, dar mulţumită fie lui Dumnezeu că în timpul acela era domnul deputat Eftimie Gherman (social-democrat) în comună, şi cazul acesta i s-a adus înainte de fratele Moise Nistoran. A alergat la Moldova Veche şi a eliberat pe fraţi.

La 18 septembrie 1921, la ora 4 d.m. a venit la casa noastră de rugăciune, la fratele Ioan Ion, o delegaţie formată din domnul Traian Oprea, protopop în Vârşeţ, preotul Valeriu Dabici, primpretorul Gheorghe Luchici şi un grup de oameni din comună, au asistat la serviciul ţinut de predicatorul nostru; marea lor mirare a fost când au auzit cele vorbite şi atenţia poporului la cele ce s-au predicat. La terminarea serviciului, domnul protopop a cerut voie să vorbească cu temă istorică, din timpurile romanilor şi dacilor, apoi a trecut la stilul casei de rugăciune, de la visul lui Iacob, că nu aici e locul în casa lui Ioan Ion pentru altarul lui Dumnezeu, continuând vorbirea asupra fratelui Ilie Craiovan că a venit din America cu bani să cumpere pe oameni, strică tradiţia strămoşească, pomenele, portul la care dânsul s-a trudit 12 ani să-l aducă în vigoare. Continuă vorbirea spunând că noi îi urâm pe preoţi, că sunt „farisei”; ei însă nu sunt farisei, ci numai poartă filacteriile lungi şi reverenda, în însemnătatea că semnifică Vechiul Testament, iar paltonul din afară, Noul Testament, şi brâul semnifică Spiritul Sfânt, terminând vorbirea cu un îndemn de dezbinare de la aceste credinţe.

 

Casa de rugăciune închisă la 2 octombrie 1921

După delegaţia făcută din menţionaţii domni, primpretorul a adus hotărârea pe o petiţie pentru interzicerea cultului, precum se află petiţia în archiva biroului, din anul 1921. Au trimis jandarmi să ne încuie casa în mai multe rânduri, dar ne-am luptat, până au venit să o sigileze. Astfel ni s-a închis casa de rugăciune, noi am fost cuprinşi de o adâncă tristeţe că nu ne mai puteam întruni la rugăciune, inima ardea în noi. Dumineca ne grupam şi mergeam în comunele vecine să ne rugăm, precum şi prin case. Umblam din casă în casă şi noaptea; preotul Valeriu Dabici ne urmărea seara pe la ferestrele fraţilor, unde se făceau rugăciuni familiale, şi se ducea la autorităţi minţind că se ţin adunări, iar jandarmii, cu ordin preoţesc, ne vânau. Preotul Dabici a făcut şi o reclamaţie sprijinită de martori mincinoşi pentru întrunirile din casele particulare, încât primpretorul Gheorghe Luchici a condamnat cu amendă pe fratele Gheorghe Iancu, Ilie Arcan şi Ana Pau, cu 500 de lei şi câte 3 zile închisoare.

Persecuţiunuile veneau tot cu restricţiuni, iar fratele Ilie Craiovan, cu câte 2-3 fraţi, făcea delegaţie la pretură să roage a ne deschide casa de rugăciune. Primpretorul G. Luchici ne arunca afară din birou ca pe nişte gunoaie. S-a dus fratele Ilie cu o petiţie la căpitanul de jandarmi din Orşova, apoi a mers în delegaţie, cu fratele Ştefan Ignea şi Dumitru Drăgilă, la subprefectul Licreţeanu din Lugoj; acesta ca un leu a aruncat petiţia în birou şi cu vorbe grele ne-a zis să mergem în America şi în Anglia cu porcării de felul acesta.

Au sosit şi sărbătorile Crăciunului. Am făcut petiţie la pretură să ne dea voie să ne rugăm lui Dumnezeu în casa de rugăciune; am fost respinşi cu act oficios că nu se poate (actul se află în archiva biroului nostru). Noi ne-am mângâiat gândindu-ne la premergătorii noştri: apostolii care au suferit moarte pentru credinţa Evangheliei. În noaptea Crăciunului ne-am adunat toţi, cu copiii, la casa sorei Magdalena Gruescu la ora 12 şi cu plânset am stăruit în rugăciune până la orele 5 dimineaţa, în cântări şi în vorbiri din Evanghelie.

Persecuţiunile continuau brutal şi asupra surorilor şi asupra copiilor noştri, în şcoală, din partea preotului V. Dabici; copiii erau greu bătuţi de preot, încât au rămas unii cu bătaie de inimă (Nicolae Ion), pentru că nu-şi făceau cruce; copiii, fetele au căzut pe genunchi în şcoală şi s-au rugat la Domnul Isus să-i scape de ispită, mărturisind preotului că nu se închină, măcar să-i arunce în groapa leilor ca pe Daniel. Preotul s-a amărât auzind copiii vorbind Scripturile. Cuvântul Domnului se întărea, poporul creştea şi cerceta ce-i această răscoală. Fetele care au suferit persecuţiuni în şcoală au fost Agniţa Iancu, Lisbet Albu şi Ioana Iancu.

 

Casa de rugăciune deschisă la 18 februarie 1922

Casa de rugăciune a fost închisă din septembrie 1921 până în luna februarie 1922, când s-au dus fraţii: Ilie Craiovan, Gheorghe Iancu şi Ştefan Nistoran la candidatul de deputat Mihail Brădiceanu, şi dânsul a provocat pe primpretorul Gheorghe Luchici a ne deschide casa de rugăciune. Ni s-a deschis casa şi am intrat în ea cu nespusă bucurie, iar poporul din nou a început să ne cerceteze, încât la finele anului 1922 am ajuns 134 de membri botezaţi, aşa că casa fratelui Ioan Ion era neîncăpătoare. În popor erau femei care nu ştiau carte; am hotărât ca femeile până la 40 de ani să înveţe carte şi să cetească Sfânta Scriptură. Aşa a început fratele Ilie Arcan să-şi înveţe nevasta să cetească şi să scrie. În felul acesta multe dintre femei au început să înveţe carte.

 

Cumpărarea casei nr. 310

Aducându-ni-se, de către fratele Ştefan Nistoran, vestea că notarul Iosif Mayer vinde casele de sub nr. 310, fraţii de acasă ne-am adunat în câteva şedinţe şi am luat măsuri să cumpărăm casa pentru a o construi ca local de rugăciune. S-a hotărât ca fratele Ilie Craiovan să meargă pe la fraţii răspândiţi pe la lucrări ca să vorbească, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o inimă dornică, am hotărât şi am cumpărat casa. Fiind mai săraci şi am căpătat o avere aşa cu 65.000 lei (şase zeci şi cinci mii lei), susţinem că: „Domnul ne-a dat-o.”

După cumpărare, în luna iunie, am hotărât să contopim mai multe camere într-o sală, unde să ne rugăm până facem noua clădire. La 12 iulie 1922, ne-am mutat în casa nou cumpărată. Biserica a făcut mulţumiri de recunoştinţă fratelui Ioan Ion, care până acum a dat casa lui pentru scopurile noastre religioase; biserica îl poartă în recunoştinţa oamenilor de binefacere (Romani 16:1-16).

Cel ce a persecutat biserica, primpretorul Gheorghe Luchici, a fost destituit din serviciu, iar biserica avea pace. Locţiitorul lui a fost domnul Elemer Gydófalvy, care a arătat dragoste, adeverind, către autorităţile superioare, cinstea şi morala poporului nostru. Preotul V. Dabici aştepta moartea pocăinţei şi văzând că ne-am cumpărat casă nouă şi că ne-am instalat în ea, a început el din nou persecuţiunea cu diferite motive mincinoase pe la autorităţi. Noi am început a predica Evanghelia şi prin sate: Padina Matei, Moldoviţa.

Cu începerea anului 1923 a venit în scaunul primpretorial Victor Unguru, fost preot; preotul V. Dabici şi la acesta, ca la alţii, ne-a motivat şi am fost daţi în judecată: fratele Ilie Craiovan şi Gheorghe Iancu, pentru falsificarea certificatelor de expăşire, dar care nu erau falsificate, ci erau făcute de noi şi semnate de noi. Am fost însă eliberaţi fără pedeapsă, deoarece primpretorul a văzut că acestea au fost făcute din ură a preotului. În anul acesta am avut un botez în comună, pe Valea Mare. La acest botez am fost cercetaţi de fraţii Ştefan Ignea şi Pavel Bandar, predicatori bătrâni; numărul credincioşilor a sporit.

La sfârşitul anului 1923 a venit definitiv în scaunul primpretorial Elemer Gydófalvy, care ne-a cunoscut toate perzecuţiile noastre din trecut şi dânsul ne-a tolerat. Preotul V. Dabici, care cu inimă amărâtă, văzând sporirea poporului nostru, din nou ne-a dat în judecata preturei. În anul 1924, fratele ilie Craiovan şi mai mulţi fraţi au fost la judecată cu el, de unde Dumnezeu ne-a scăpat, iar preotul a rămas ruşinat cu martorii care nu puteau dovedi nici un adevăr.

Atunci, înfuriat făcea uzuri că cere corpul de armată să oprească pocăinţa. Motivele dânsului se află în archiva biroului nostru. Duşmănia mare ce o avea acum era că s-a început pocăinţa şi în Padina Matei, unde în anii trecuţi s-a predicat Evanghelia. Dânsul a influenţat jandarmii şi i-a trimis să ne strice serviciile la Padina. Într-o seară la ora 10, au intrat jandarmii în casa unde se ţinea rugăciune şi au găsit la masă pe fratele Ilie Craiovan, Moise Nistoran şi Constantin Chisăliţă; i-au ameninţat şi au fost chemaţi la secţie pentru a se dresa procesul-verbal.

 

Organizarea bisericii

Cu toate greutăţile externe, lucrul intern a mers bine. În anul 1922-923 ni s-a făcut organizarea Şcoalei Duminicale de fratele Ilie Craiovan, după teologia predată de fratele profesor Ioan R. Socaciu; am început cu copiii a studia Biblia după-masă, de la 2-3, iar de la 4-5, serviciu. În anii aceştia s-au organizat şi femeile şi au început să lucreze lucru de mână şi aveau întruniri sub conducerea sorei Sanda Nistoran, joia de la orele 2-4.

În anii aceştia a luat fiinţă un mic cor, condus de fratele Pau Ştefan, care a studiat nota şi aşa am văzut talentele cântatului. S-au aflat doi fraţi tineri, Nicolae Arcan şi Toma Craiovan, pe care i-a trimis biserica la un curs de muzică la Buteni, de unde au venit instruiţi şi au învăţat mai cu putere corul. Peste iarnă s-a ţinut un curs de muzică din care mulţi ştiu nota. Pentru desvoltarea cântatului au venit fratele Johan Folk, cu surorile Ani şi Christina; au ţinut cursuri şi învăţături cu corul şi au ajutat timp de mai mulţi ani biserica pe terenul cântatului.

 

Greutăţile interne în Biserică

În anul 1924 au început greutăţile interne. Unii membrii care nu şi-au cunoscut chemarea lor şi deosebirea de lume s-au întors în lume, totuşi Cuvântul Domnului s-a predicat mai departe, câştigând mai multe suflete pentru Domnul, aşa că, la finele anului, numărul credincioşilor botezaţi a fost de 151 de membri.

Cu începerea anului 1925 s-a întâmplat o împuşcătură la casa parochială; preotul V. Dabici a aruncat vina asupra pocăiţilor din această comună, dar şi această minciună rămase, ca toate, neascultată. La 16 aprilie 1925 din nou am fost un grup de fraţi la judecată la pretură, cu motive mincinoase, pe care legea nici nu le-a luat în consideraţiune.

 

Trecerea în comunitatea Arad

După toate greutăţile pe care le-am avut cu preotul despre expăşire, am fost lămuriţi că, după lege, nu mai avem nimic cu pretura. Deci la 18 aprilie 1925, am trimis un tablou cu toţi membrii la Comunitatea Arad, care era persoană juridică, şi cei expăşiţi nu mai aveau nevoie de pretură, ci de comunitate, şi ea ne-a început să administreze afacerile.

La 19-21 iunie şi 13-15 august 1925 a fost dus fratele Ilie Craiovan cu excurta de jandarmi la Consiliul de Răsboiu, pentru evanghelizare la Ciclova Română.

La 24 octombrie 1925 a plecat preotul Valeriu Dabici din comună, fără ca să aibă meritul de a fi omorât pocăinţa, pe care bază venise aici, ca să fie stimat de consistoriu. Dar după o luptă de trei ani nu făcuse altceva decât, prin prigoană, să întărească şi să oţelească credinţa baptiştilor. Deci a plecat cum a venit, lăsând în urma sa un număr întreit de baptişti faţă de câţi a aflat aici, în această comună depărtată.

În comună a venit ca înlocuitor preotul Ioan Oraviţanu, fost preot în CiclovaMontană (Caraş).

 

Conferinţa bisericii

La 8-9 iunie 1925, biserica a avut o conferinţă cu aproape toţi fraţii împrăştiaţi pe la lucrări; prin această conferinţă s-a hotărât o alianţă între fraţii moldoveni cu biserica de acasă, ca să o ajute cu cele materiale, iar biserica de acasă să le poarte administraţia statistică a tuturor membrilor. Cauza care a fost să se facă această alianţă a fost pentru greutăţile interne şi materiale ale bisericii: 1) fraţii fiind împrăştiaţi pe la lucrări s-au început a se înstrăina de biserică, pierzând şi orice încredere în conducerea bisericească; 2) fiind împrăştiaţi, s-au adus unele învăţături streine, prin care s-a făcut jignire în dragostea frăţească, unii întorcându-se în lume, făcând scandal Evangheliei, iar Calea Domnului a fost vorbită de rău din cauza lor. Biserica de la această conferinţă s-a orgamizat din nou, după statutul în care s-a făcut alianţa. Tot în această conferinţă, femeile au primit cinste pentru lucrul lor ce l-au lucrat în anii trecuţi, de la conferinţă un statut al lor, cu titlul societăţii: Societatea Femeilor Baptiste „Tabita” din Moldova Nouă. Între femei s-a început o nouă activitate de lucru, sub conducerea sorei Sanda Nistoran.

În anul 1926, biserica a făcut o misune şi în satele din plasă: Padina Matei, Cărbunari, Ştinăpari, Pojejena, Şuşca, unde s-a ivit mare mişcare; poporul a primit Cuvântul lui Dumnezeu şi s-au botezat. Copiii au fost persecutaţi în şcoalele primare (de preot), după ordinul Ministerului Instrucţiuniii nr. 61.200/1926. În anul acesta s-a făcut o nouă hotărâre să începem a aduna bani pentru zidirea bisericii. S-au început noui contribuţiuni. În anul 1927, la 21 februarie, în conferinţa anuală a bisericii s-a dat fiinţă unui cerc de fete să fie ele organizate. Li s-a predat un program şi un statut cu titlul: Cercul Fetelor „Luceafărul de Dimineaţă”.

Tot în acest an a primit şi Uniunea Tineretului „Raza Soarelui şi Raza Lunei” un statut şi un program după care să se conducă. Deasemenea şi corul a primit un program după care să se conducă. Uniunea Tineretului, sub conducerea fratelui Constantin Arcan, iar corul sub conducerea fraţilor Nicolae Arcan, Toma Craiovan şi Gheorghe Gruescu.

 

Perzecuţii

În şcolile primare copiii au fost perzecutaţi de preotul Oraviţan Ioan. I-a lăsat repetenţi la religie, pe când notele de la bierica noastră nu erau primite (Iacobici Toma). Au făcut abuzuri cu direcţiunea şi cu revizoratul şcolar, şi orice petiţie a noastră era respinsă. Bisericile au fost persecutate din ordinul Ministerului Cultelor (Goldiş), venit de la episcopul Aradului: Grigore Comşa, ca titlurile de la bisericile baptiste să fie şterse.

 

Femeea şi lucrul ei

Femeea carea ne-a predicat evenghelia, sora Ruja Craiovan, a trecut din viaţă în ziua de 10 iulie 1927. Faptele ei sunt neuitate între femei, suferinţele ei pentru credinţă, în Isus Hristos, bătută de părinţii ei, a rămas în memoria noastră. Moartea ei a lăsat un gol între femei, calităţile ei sufleteşti au înălţat mult viaţa sfântă între femei; ea a cunoscut temeinic pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor, ea a cunoscut misiunea Evangheliei la cei păcătoşi şi şi-a plătit datoria ei Domnului; ea a cunoscut Biblia ca pe o carte a lui Dumnezeu şi mila către cei săraci, iar speranţa vie mai presus ca toate de viaţa vecinică.

 

Recunoaşterea cultului

În anul 1928 s-a recunoscut cultul nostru după Statut, prin Consiliul de Miniştri, de domnii: Titulescu, ministru de Externe, Duca – Interne, Lăpădatu ¬– Culte, publicat în Monitorul Oficial nr. 14 din 19 ianuarie 1928.

Tot în anul acesta a venit un ordin, din nou, să se şteargă titlurile la casele de rugăciune, de a nu mai fi scris „Biserică”, ci „Asociaţie Bisericească Baptistă”. Jandarmii au interzis executarea cultului în plasă, au persecutat pe fraţi brutal. Şeful secţiei, Gheorghe Ciopor, în legătură cu preoţii, a persecutat în tot felul pe fraţi; a intervenit pe la autorităţile poliţieneşti; de s-a dat un ordin că, fără autorizaţie de la Divizie, să ne putem ruga la Dumnezeu; aşa a persecutat până a plecat de la această secţie şi după multele noastre intervenţii pe la autorităţi. În anul 1928, prin toate persecuţiile s-au mai adăugat la biserică, prin botez, 12 membri.

În anul 1928, s-au ivit şi unele greutăţi interne, de critici asupra conducerii bisericii, din slăbiciunea unor membri.

În anul 1929 s-a făcut o ruptură în judeţul nostru: Gheorghe Almăjan din Oraviţa şi Dumitru Crănicean din Ciclova Montană au ieşit dintre noi, cu motivul de a fi baptişti liberi; viaţa lor conruptă, neunită cu frăţietatea a fost vădită de toţi că au fost oameni cu interese; în scurt timp, unii dintre ei s-au făcut penticostalişti, iar alţii au mers în lume. În anul 1929, au fost persecuţiuni în şcoalele primare cu copiii; nu s-a primit religia de la noi; preotul gr. ort. Ioan Oraviţan a abuzat cât a putut la autorităţi pentru a persecuta.

În învăţământ, în urma decedării lui Romulus Bordoş, dl. Al. Moise, ca director de şcoală, a dat dovadă de activitate civilizată, lăsând ca notele din religie să fie date de catichetul baptist.

 

Zidirea bisericii

În anul 1929 ne-am văzut siliţi a începe clădirea bisericii, care din anul 1925 eram hotărâţi a contribui cu sume pentru biserică. Casa de rugăciune bătrână a fost slăbită, încât nu ne mai puteam asigura a sta în ea, şi, prin ajutorul lui Dumnezeu, ne-am luat curajul, iar în ziua de 8 octombrie 1929 s-a început spargerea casei vechi şi începerea a celei noi. Lucrul zidirii a durat până în 8 iunie 1930, când s-a făcut sărbătoarea deschiderii. Despre toată lucrarea, începerea şi sfârşitul lucrării se poate vedea în Cartea de Aur şi în procesul-verbal de pe lângă Cartea de Aur.

În anul 1929 s-au mai primit în numărul membrilor, prin botez, încă 10 suflete.

 

Erezia în biserică

În anul 1930, membrul Ştefan Vuia s-a lepădat de credinţă, trecând la penticostalişti, fiind om îndoielnic, nesigur în credinţă, a ieşit el şi nimeni nu s-a mai luat după el. Ceilălalţi eschişi dintre noi au stat, alţii s-au întors, recunoscându-şi greşelile; nimeni nu a dat atenţiune rupturii făcute. Lumea, în mai mare măsură, s-a luminat prin Evanghelie. Clădirea bisericii a făcut multă mişcare în comună şi în plasă. Din comună s-au mai adăugat la biserică, prin botez, 18 persoane.

 

Moartea fr. Gheorghe Albu din Răcăjdia

La 28 august 1930 a trecut din viaţă fulgerător fr. Gheorghe Albu din Răcăjdia, care ne-a păstorit în anul 1920; dânsul şi-a jertfit viaţa pe câmpul Evangheliei. Printre noi a făcut fapte bune, a contribuit la înfiinţarea fondului săracilor din Moldova Nouă, a ajutat văduve, orfani, cu tot ce a putut. Tot poporul nostru l-a plâns; la înmormântare au participat chorul de la noi, predicatorul şi alţi fraţi şi surori. Biserica noastră şi bisericile din Cercul Moldova Nouă au făcut o milă de ajutoare pentru familia rămasă.

 

Prigonitorii noştri

Ioan Oraviţan, preotul gr. ort. din comună, văzând mâna Domnului că este cu noi, în urma clădirii bisericii, oamenii au avut o impresie bună despre credinţa noastră în Domnul Isus Hristos. Domnul preot, ca să ne ponegrească, să ne calomnieze, a început în presă cu tot felul de calomnii într-un spirit duşmănos (fel de fel de minciuni): că suntem coade de topor, că suntem cumpăraţi cu bani străini etc. Apoi pe la autorităţi, pretură, prefectură, minister, denunţuri asupra predicatorului nostru Ilie Craiovan; a cerut să fie oprit din activitatea de predicator, cu motive că nu posedă pregătiri şcolastice şi predică Evanghelia.

Pe unii fraţi funcţionari i-a denunţat la prefectură şi la administraţia financiară, a cerut să fie lăpădaţi din service numai pentru că cunt de religie baptistă. Autorităţile, în chip civilizat, nu au dat atenţie la asemenea denunţuri, fără altă vină să aibe baptiştii. Cu toate prigonirile ce le-a făcut prin presă, a făcut calomnii asupra baptiştilor de la altar.

 

Rectificările în registrele stării civile şi anul cu atitudine duşmănoasă cătră baptişti

Din anul 1927-1931 a fost la notariatul nostru notarul Iosif Jucu, din comuna Vrăniuţ, cătră care în continu am stăruit trei ani să ne facă rectificări în registrele stării civile, ca trecuţi din religia gr. ort. în religia baptistă, pentru că înainte trecerile s-or făcut la pretură, formal, fără să se facă menţiuni la registrul stării civile. Pentru causa aceasta s-a făcut demersuri la pretură, prefectură şi minister, de la care s-a dispus notarului sus amintit să ne facă acest lucru. Dânsul cu nici un chip nu a voit să facă nici aceasta, nici trecerile din nou la cei ce voiau să treacă din religia gr. ort. în religia baptistă; i-a ţinut zile întregi pe la primărie şi, în sfârşit, le-a spus cu motiv: „Pentru baptişti nu am timp”. La toată procedura aceasta duşmănoasă a contribuit preotul Ioan Oraviţan, pe care sus numitul notar l-a ascultat. Cu toate aceste pedici, în anul 1931, au fost primite prin botez 29 de persoane.

 

Omul cu caracter civilizat

În toamna anului 1931, notarul Iosif Jucu a plecat din Moldova Nouă şi l-a înlocuit dnl Gheorghe Marcovici, de origină din comuna Berzasca. Omul acesta, de la începerea serviciului, la notariatul nostru, a arătat un caracter mai civilizat; a servit pe toţi oamenii, fără deosebire de religie, deci şi pe noi, baptiştii. Am cerut să ne rectifice în registrul stării civile; imediat a dat îndrumările necesare şi a început rectificările pentru toţi creştinii baptişti, aşa cum cere Regulamentul Legii Cultelor din anul 1928.

Pentru acest servici care a început să-l facă pentru baptişti a fost criticat şi dat în judecată de preotul gr. ort. Ioan Oraviţan. Dânsul a spus în una dintre vorbiri: „Nu pot să-i persecut pe creştinii baptişti din motiv că văd cu ochii că din oameni răi se fac oameni buni, prin credinţa Evangheliei, şi nu-mi pot călca pe conştiinţă.” Tot timpul acesta, preotul Ioan Oraviţan, prin notariat, prin două conşpecte sume considerabile de bani de la creştinii baptişti, cu motive că nu s-ar plătit dările bisericeşti; când s-a dovedit notarului sus amintit că nu-i adevăr; a refusat conşpectele acelea.

După plecarea sus numitului notar, a continuat cu rectificările rămase dnl Iosif Verdeţ, care a lucrat până a terminat pentru toţi credincioşii. Prin toate prigonirile făcute de preotul Ioan Oraviţan în anul 1932, au fost primite prin botez 26 de persoane. Printre oamenii funcţionari în comuna noastră, cu caracter ales a fost şi dnl Vasile Nicolae, control fiscal; a contribuit cu cuvânt bun de apărare la orice acuzări mincinoase, aduse de preotul gr. ort. Ioan Oraviţan.

Sus numitul control fiscal şi-a aflat plăcerea în frecventarea bisericii noastre, a fost informatorul la cumpărarea harmoniului vechi din biserică.

 

Misiunea bisericii

Biserica a fost bine organizată în unitatea Duhului Sfânt, a lucrat, a progresat; în iarna anului 1931 au mers fraţi în comunele Padina Matei şi Moldoviţa. S-au convertit 7 persoane; în 3 iulie 1932 s-a făcut cel dintâi botez în comuna Moldoviţa, într-o frumoasă sărbătoare. În viaţa internă a bisericii s-a cunoscut creşterea sufletească şi bucurii sfinte. Predicatorul Ilie Craiovan a petrecut cu poporul în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pânii şi în rugăciune (Fapte2:42).

Comitetul bisericii a contribuit cu toată activitatea, purtând grijile materiale ale bisericii, a încurajat activitatea predicală a Evangheliei şi pe predicator în toate nevoile. În administraţia bisericii, ne-a servit ca secretar şi casier în toată regula fr. Gheorghe Iancu, ne-a fost ca mâna dreaptă la orice lucru. Şcoala Duminicală, bine organizată de predicator, a lucrat bine sub conducerea fr. Ion Ion, ca preşedinte din 1930, a progresat în creştere.

Chorul, subt preşedenţia predicatorului şi dirigenţilor fr. Nicolae Arcan şi Gheorghe Gruescu, a activat în creştere de educaţie sufletească şi  a servit la evanghelizări. Misiunea tineretului, subt conducerea fr. Costa Arcan, a servit, iar pentru viaţă de bună creştere şi educaţie a tineretului, s-au ţinut cursuri biblice şi conferinţe de predicator. Cantor la cântări publice ne-a servit bine de mulţi ani fr. Nicolae Pascu. Fr. Costa Albu bătrân ne-a servit ca evanghelist şi la Şcoala Duminicală ne-a ajutat.

Poporul din comună, oameni, femei, copii, tineri au cercetat biserica. Auzind acestea, preotul gr. ort. Ioan Oraviţan (că mulţi frecventează biserica şi copiii, Şcoala Duminicală) a informat dânsul 6 copii ortodocşi să spună la jandarmi că Ion Ion şi Toma Iacobici le-a dat bomboane ca să hipnotizeze şi să facă proselitism. În casul acesta, fr. Ion Ion şi fr. Toma Iacobici au fost duşi la postul de jandarmi, unde or fost traşi la răspundere şi s-a dovedit că nu a hipnotizat pe copii, ci la sărbătoarea Crăciunului au dat bomboane la toţi copiii, fără deosebire de religie, de la pomul de Crăciun, şi aceasta l-a supărat pe preot.

 

Ştergerea titlurilor de pe biserici şi sigile

În anul 1933 au fost date nişte ordine de la minister şi prefectură, tot la intervenţia preoţilor, ca să să şteargă titlurile de pe bisericile baptiste, ca să nu izbească privirile trecătorilor. Orice intervenţii ale noastre or fost neascultate; astfel a venit notarul Gheorghe Marcescu şi a schimbat titlul din Biserică Baptistă în Comunitate Bisericească Baptistă.

Tot în anul 1933 a apărut decizia ministerială nr. 114.119/933, prin care au făcut restricţiuni sectelor religioase şi au pus şi pe baptişti. În urma deciziei, am îndurat prigoniri doi ani şi am voit să ne conformăm; în sfârşit au început a închide casele de rugăciuni. Prin toate prigonirile din anii 1933-1934 s-au primit prin botez 17 persoane.

În anul 1934 s-a văzut lipsa de lucrători; din anii trecuţi s-a văzut lipsa unui ajutor predicatorului, (pentru) a merge pe sate cu predicarea Evangheliei. Comitetul a chemat în acest servici pe Costa Popescu şi l-a încredinţat ca diacon pentru comunele Padina Matei, Moldoviţa, unde este trimis de predicator. În anul acesta la Rusalii s-a făcut ordinarea cu rugăciune şi punerea mânelor.

Tot în anul 1934 s-au ivit unele greutăţi în teme de biserică, unii membri au adus tulburări de caracter împotrivitor, prin care s-a tulburat pacea, buna-învoire şi dragostea frăţească.

 

Organizarea comunităţii în Moldova Nouă

După doi ani de la apariţia deciziei, am aşteptat să apară o libertate mai bună, însă contrar s-a început a se închide bisericile. Atunci ne-am organizat luând Statutul Tip, aprobat de minster, cu scopul să putem funcţiona până să va câştiga o libertate mai bună; atunci ne acomodăm aşa cum vor cere împrejurările. Prin toate prigonirile din anul 1935 s-au primit prin botez încă 20 de persoane.

 

Greutăţi interne

În anii 1936-1937 s-au petrecut mari greutăţi interne în biserică, prin spirit de ură, critică şi ceartă de unii membrii. S-au tulburat pacea şi dragostea frăţească, apoi Calea Domnului a fost vorbită de rău, pentru slăbiciunile întâmplate, unii cu ceartă, alţii cu alte păcate.

În viaţa internă, în biserică, mulţi au încetat a activa în lucrul bisericii: Şcoala Duminicală, tineret, chor şi orice service. Prin toate greutăţile ce s-or petrecut s-au primit prin botez 18 persoane.

În anul 1938 a plecat din comună preotul gr. ort. Ioan Oraviţan, care în tot timpul lui ne-a fost mare prigonitor.Tot în anul 1938 a apărut o decizie a episcopului Nicolae Cealan, ministru de culte, cu restricţiuni asupra sectelor şi asupra baptiştilor, care prevedea dacă cineva nu se conformă ei, va urma închiderea bisericilor. Acomodarea după ea nu s-a putut face şi deci ni s-au închis toate casele de rugăciune din ţară. Şi a noastră s-a închis la 15 decembrie 1938 până la 18 aprilie 1939. După închiderea bisericilor, au urmat tot felul de prigoniri prin presă, de Teodor Păcescu, inspector în Ministerul de Culte, care cu fel de fel de calomnii ne-a îngreuiat soartea. Apoi or început şi alţii: prefectul din Caraş, primpretori, notari, jandarmi, cu toate restricţiunile, urmăriţi prin căşi anume, ruga lui Dumnezeu.

Pe la morturi a nu participa nimeni, numai casnici, aşa or avut jandarmii ordine. Primpretorul de la noi, Mihai Grivei, Costi Arcan subrevisor, notarul Aurel Cândul s-or sfătuit să ne confişte casa de rugăciune, au făcut rapoarte că suntem dizolvaţi. Plini de ură ne-au ameninţat şi ne-au prigonit cu tot ce le-a stat în putinţe. Prefectul de Caraş, Pavel Serocin a fost mare prigonitor; orice cereri de rugăciuni am făcut cătră dânsul ne-a respins, şi pe unii fraţi i-a închis. Jandarmii au făcut procese cu predicatorii, pentru că au făcut service la morturi şi a dat bine Domnului la fraţi.

În comuna Pojejena şi Şuşca, au confişcat jandarmii Biblii, Testamente, cărţi de cântări, or fost bătuţi unii tineri, or fost la consiliu de răsboi duşi. Anul 1939 a fost an de prigonire, de întristare şi dureri sufleteşti, cu libertatea îngrădită de a ne închina lui Dumnezeu. După multe demersuri la stăpânire, pe la sfârşitul anului 1939 s-or început a deschide casele de rugăciuni în toată ţara. Prin toate prigonirile ce le-am avut, copiii ne-or fost scutiţi pentru că domnul Alxandru Moise, director şcolar, s-a purtat civilizat, nu s-a dat cuvânt la nici un fel de prigonire făcută împotriva noastră, din contră n-a considerat raţională prigonirea.

Cu începerea anului 1940, s-au deschis toate casele de rugăciuni şi, cu ocazia unui împrumut făcut pentru înzestrarea Armatei, la care am participat şi baptiştii, ni s-au deschis casele de rugăciuni.

Cu începutul anului 1940 am început o viaţă internă bisericească, cu un nou program, să ne umilim înaintea Domnului, cu deplină predare, în totul cum zice Biblia, să urmăm o viaţă fără de scandale, cu adâncă pocăinţă faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, fiecare membru a fost chemat la mărturisire, a face cărări drepte pentru Domnul în viaţa lui.

 

Recunoaşterea ca cult creştin baptist

La 10 februarie 1940, s-a trecut prin Monitorul Oficial recunoaşterea noastră ca cult creştin baptist pe întreaga ţară.

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top