Posts tagged ‘despre inviere’

Marta și Moartea – O Neînțelegere de Termeni!

pastor Daniel Brânzei

Invierea-lui-Lazar

 

Avem mari probleme de comunicare cu Dumnezeu sau … El are mari probleme de comunicare cu noi … Nu știu cum ar fi mai corect spus. Judecați și dumneavoastră. Am să iau drept exemplu o încercare nereușită de dialog între Fiul lui Dumnezeu venit în lumea noastră și Marta, una din semenele noastre.

În Ioan 11, după ce intenționat l-a așteptat pe Lazăr să moară, Domnul Isus se duce să-l readucă la viață. Învățătorul este întâmpinat de două surori care-i reproșează același lucru: ,,Dacă ai fi fost aici n-ar fi murit fratele nostru“.
,,Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”
„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (Ioan 11:21-27)

Nu e de mirare că Marta nu i-a dat un răspuns direct Domnului Isus. Afirmația Lui i s-a părut prea șocantă, prea mare. Marta preferă un răspuns evaziv, refugiindu-și lipsa de pricepere în credința nestrămutată că ,,El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume“. Treceți și acest episod în suita neînțelegerilor dintre Domnul Isus și ascultătorii Lui de atunci și de acum. Esența nepotrivirii este sensul în care noi folosim termenii noștri în realitatea Lui și felul în care El folosește termenii Lui în realitatea noastră.

,,Da, Doamne, cred!“ a zis atunci Marta. Și totuși … de două mii de ani murim! Murim bătrâni și murim tineri, murim în toate denominațiile creștine, murim în toate felurile, de boală, în accidente, în crime și asasinate, în morți năpraznice sau ,,de moarte bună“. Murim, murim și iar murim … Cu miile, cu zecile de mii anual, cu sutele de mii, cu milioanele în cele douăzeci de secole scurse de atunci. Murim toți, murim pe rând, murim fiecare … Ne mor părinții, ne mor frații, ne mor soții sau soțiile, și ce-i și mai tragic, ne mor copiii.

Nu este deci de mirare că, luate la ,,face value“, la valoarea sensului lor imediat, cuvintele Domnului Isus au tulburat-o pe Marta și i-au dau pe față limitele credinței ei.

,,Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

1. Afirmața pare a proclama venirea imediată a împărăției milenare. Lazăr af fi fost astfel ,,ultimul“ care ar fi gustat moartea, urmând ca de-acum înainte ,,oricine crede în El să nu mai moară niciodată“. Marta se clatină la vestea aceasta. Și alături de ea ne clătinăm și noi. Ne clătinăm pentru că, în termenii noștri, cuvintele Domnului n-au fost adevărate. Nu este adevărat că ,,oricine crede în El“ nu mai moare. A murit până la urmă și Lazăr, cel readus temporar la viață. A murit apostolul Iacov, în chiar primele capitole ale Faptelor Apostolilor. A murit Pavel. Au murit și Petru și Ioan. Au murit toți apostolii și rând pe rând toate personajele cu care ne-am întâlnit pe paginile Noului Testament. Să fi însemnat aceasta că niciunul dintre ei ,,n-au crezut“ cu adevărat în Domnul Isus?

,,Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

2. Rostită în contextul morții și învierii lui Lazăr, afirmația stupefiantă a Domnului Isus trebuie pătrunsă în termenii lucrării Lui mesianice. Domnul Isus era Fiul lui Dumnezeu coborât din sferele cerești ca să trăiască vremelnic printre oameni. Prin lucrarea Lui, Dumnezeu a refăcut legătura dintre Creator și creatură, ruptă în clipa în care Eva și Adam au mâncat din pomul oprit. Cei dintâi oameni ,,au murit“, deși au continuat să trăiască. Existența lor a fost ruptă din părtășia dătătoare de viață cu Dumnezeu.

La acestă ,,moarte“ s-a referit Domnul Isus când i-a vorbit lui Marta. Prin moartea și învierea lui Christos, pedeapsa pentru păcatul omenirii a fost ispășită și Creatorul Își poate chema creaturile la părtășia dintrunceput. În mod similar și simetric, ,,cei ce cred în Christos ,,trăiesc“ de-acum chiar dacă majoritatea vor trece prin ,,moartea fizică“. Viața spirituală primită prin reluarea părtășiei cu Dumnezeu continuă indiferent dacă, folosind terminologia lansată de apostolul Pavel, suntem ,,în trup sau fără trup“ (2 Cor. 12:2).

Pentru noi, moartea trebuie să fie o continuare a vieții fizice. Aceasta este ,,realitatea noastră“. Pentru Domnul Isus, Învățătorul nostru, moartea este starea de despărțire de Dumnezeu, iar viața este reluarea părtășiei divine. Aceasta este ,,realitatea Lui“.

Când vorbim despre moarte, noi numărăm drumurile făcute la cimitir ca să punem în pământ trupurile neînsuflețite. Când Domnul Isus vorbește despre moarte, El suferă pentru prăpastia săpată între Dumnezeu și sufletele oamenilor și sărbătorește reușita reparației necesare pe care a venit să o facă.

Când vorbim despre viață, noi ne gândim ,,să mâncăm și să bem“ într-o perspectivă mioapă, redusă la existența terestră. Aceasta este ,,realitatea noastră“. Când Domnul Isus vorbește espre viață, El o face în perspectiva existenței eterne, în care putem fi alături de Dumnezeu sau îndepărtați de El în separarea definitivă a chinului și a ,,întunerecului de afară“. Aceasta este ,,realitatea Lui“.

În sensul Lui, în realitatea Lui, afirmația Sa ,,nu va muri niciodată“ nu este o minciună, ci este cu totul și cu totul adevărată. Cine se întoarce la Dumnezeu prin credința în Domnul Isus (acel ,,cine crede în Mine“) intră într-o relație nouă cu Dumnezeu pe care nu o va mai pierde niciodată.

Nu ne mai rămâne decât să ne confruntăm ca și Marta, cu limitele și cu tăria propriei noastre credințe:
,,Crezi tu lucrul acesta?“

Triumful Unei Miraculoase Învieri

 pastor Sabin Varan

Triumful-Unei-Invieri-Miraculoase

Învierea Domnului Isus Cristos rămâne în creștinism și de altfel în întreaga istorie a lumii sărbătoarea cu cele mai profunde semnificații și care ne vorbește despre relația dintre Dumnezeu, existența Lui și rasa umană.

Învierea Domnului este un eveniment copleşitor pentru orice om, un miracol care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptura umană și astăzi. Este o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul ca un izvor dătător de apă vie. Întruparea şi învierea Fiului lui Dumnezeu sunt două realități fundamentale pentru viaţa oricărui om, pentru că reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre. Suntem neputincioşi să cuprindem în cuvinte şi cu raţiunea minunea în sine a învierii, fiindcă depăşeşte posibilităţile noastre de înţelegere.

Sunt multe învățături care pot fi subliniate atunci când vorbim despre învierea Domnului Isus. Una dintre acestea, la care doresc să fac referire în cele ce urmează este cea prin care Biblia ne prezintă că învierea Domnului Isus este o mare biruință, un mare triumf. Toată trăirea, propovăduirea și lucrarea Domnului Isus a fost testată, chiar supusă la test intenționat, marele și cutremurătorul test al suferinței, iar învierea confirmă veridicitatea mesajului și victoria obținută de Domnul Isus Cristos.

Nu se poate vorbi despre triumf fără să acceptăm că implicit a fost vorba despre un mare război care s-a desfășurat înaintea forțelor întunericului între Dumnezeu, dreptatea, sfințenia Sa și Cristos care a acceptat să fie trimis să reprezinte rasa umană cu toate fărădelegile ei, cu care mai apoi s-a încărcat și identificat purtându-le. Neprihănirea și sacrificiul de sine a lui Cristos au fost armele cu care a fost câștigat războiului. A fost un război totalmente anacronic. Cu toate că a avut toate „condimentele” necesare: uneltiri nedrepte, trădare, complot, vânzare, judecată nedreaptă și condamnare nemeritată, răspunsul lui Cristos a fost neașteptat.

Biblia consemnează:„când era batjocorit nu răspundea cu batjocuri și când era chinuit nu amenința, ci se supunea dreptului judecător. El a purtat păcatele noastre pe lemn… – 1 Petru2:23, 24; „când a fost chinuit și asuprit n-a deschis gura deloc…El a fost luat prin apăsare și judecată” – Isaia 53:7, 8. Ucenicii Lui nu au putut înțelege cum s-a putut lăsa prins și răstignit fără împotrivire cu toate că le spusese dinainte tot ce se va întâmpla. În felul acesta biruința a fost câștigată. Dreptatea și dragostea lui Dumnezeu au fost împlinite în Cristos, iar planul de mântuire pe care Dumnezeu l-a hotărât pentru omenire nu a mai putut fi zădărnicit. Prin jertfă la învierea Sa Domnul Isus Cristos a câștigat și răscumpărat omenirea de sub mânia lui Dumnezeu pentru Dumnezeu, pentru viață veșnică, pentru slavă veșnică. O veritabilă biruință, un incomensurabil triumf.

În Roma antică, victoria comandaților redutabili era celebrată printr-o intrare solemnă în capitală a comandantului învingător, într-un car alb tras de patru cai albi și însoțit de un alai din care făceau parte căpeteniile armatei, senatori și prieteni ai comandantului precum și captura de război. Cristos biruitorul a câștigat războiul și triumful a fost celebrat în ceruri.

Ce pradă de război a câștigat Domnul Isus Cristos? Care sunt implicațiile și binecuvântările biruinței Sale glorioase și cosmice? Biblia ne prezintă câteva dintre acestea:

 

Jerfta de ispășire pentru păcat adusă lui Dumnezeu a fost perfectă, primită, permanentă. 

„pe El Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte să fie prin credința în sângele Lui o jertfă de ispășire ca să-și arate neprihănirea Lui…” – Romani 3:25.

„trăiți în dragoste, după cum și Cristos ne-a iubit și s-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu” – Efeseni 5:2.

„Căci Cristos nu a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească…ci a intrat chiar în cer, ca să se înfățișeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Și nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuși…ci s-a arătat o singură dată ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa” – Evrei 9:24-26.

„El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre și nu numai pentru ale noastre ci pentru ale întregii lumi” – 1Ioan 2:2.

 

Biruința asupra păcatului 

„Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” – Coloseni 2:13-15. 

„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)” – Efeseni 2:4, 5.

 

Biruința asupra morții 

„Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos” – 1 Corinteni 15:54-57.

Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei – 2 Corinteni 5:15.

 

Biruința asupra diavolului și puterii întunericului 

„astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor” – Evrei 2:14-15

Ziua întîi a săptămânii pentru femeile care l-au urmat pe Domnul Isus se anunța una deosebit de tragică. Nu a fost așa. Dumnezeu a schimbat tragedia în triumf. Ucenicii și femeile nu Îl întâlniseră încă. În mijlocul durerii, a nedumeririlor și a întrebărilor o realitate era de netăgăduit: mormântul era gol. Unde era Domnul? Răspunsul l-au dat îngerii:„nu este aici, ci a înviat”. Când Domnul Isus a fost răstignit în slăbiciune și aparent ca Cel care a pierdut bătălia, pentru El a început de fapt momentul triumfului Său cel mai mare. El este Biruitorul, „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dărunindu-le”.

Să-L celebrăm printr-o închinare sfântă și plăcută Lui și printr-o trăire și urmare cu dăruire totală pe Cel ce-a triumfat.

 

Glorie veșnică Lui!

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top