cipro dosage for uti treatment

Posts tagged ‘mantuire’

Adevărul Biblic Despre Mântuire!

pastor Nelu Popescu

Adevarul-Despre-Mantuire

“…știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți de la părinții voștrii, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” 1 Petru:1:18-19

Suntem în luna în care celebrăm sărbătoarea nașterii Domnului Isus Cristos, Cel despre care un înger i-a spus în vis lui Iosif, că Maria, logodnica lui “…va naște un Fiu…și că …El va mântui pe poporul lui de păcatele sale”. Matei 1:21.
Mântuirea este “firul roșu” care străbate Biblia de la Genesa la Apocalipsa. Istoria biblică este în esența ei istoria mântuirii. Ea cuprinde două perioade mari de timp și oarecum distincte: perioada Vechiului Testament și perioada Noului Testament. Corespunzător cu aceste două perioade se naște întrebarea: aceste perioade sunt diferite și prin felul în care oamenii puteau sau pot fi mântuiți ?
Să analizăm câteva păreri:

  • unii spun despre cei din perioada Vechiului Testament că au fost mântuiți cei care erau evrei (născuți evrei sau prozeliți) – așadar, o mântuire acordată neamului ales de Dumnezeu și care în mod automat erau considerați suficient de religioși pentru a fi mântuiți. Baza biblică pentru această afirmație ar fi în Ioan 4:22 “…mântuirea vine de la evrei.”si în ceea ce a scris ap. Pavel în Romani cap.9. Aceștia siguri nu iau în considerare faptul că Avraam când a fost ales și chemat de Dumnezeu la mântuire nu era evreu în sensul naționalist al cuvântului. El a devenit cel dintâi evreu. Până atunci el era doar un om dintr-o mare familie de popoare semitice care locuiau în Orientul Apropiat și care se închină la idoli. De asemenea, aceștia nu țin cont de faptul că Avraam a avut doi fii, pe Ismail și pe Iacov și că doar Iacov a fost ales ca sămânță a neamului binecuvântat în mod special de Dumnezeu.
  • alții spun că cei din perioada Vechiului Testament au fost mântuiți pe baza respectării cu strictețe a Legii dată de Dumnezeu prin Moise. Aceștia însă au mari dificultăți când trebuie să explice cum au fost mântuiți cei care au trăit înainte de darea Legii: Adam, Eva, Noe, Enoh, Avraam, Sara, Iov și alții ca ei.
  • sunt și din aceia care spun că cei din perioada Vechiului Testament au fost mântuiți prin respecterea sacramentelor, aducerea jertfelor și împlinirea ceremoniilor de la Cortul Întâlnirii și apoi la Templu, conform cu cele precizate în cartea Levitic. Sigur, dificultățile despre care am vorbit la primele două categorii se mențin și în cazul acestora din urmă.

Oamenii vor neapărat să fie contributori esențiali la mântuirea lor; se agață de neam, de Lege, de fapte, de sacramente și ceremonii, uitând că toate acestea, în special Legea, îi condamnă pe oameni nu le oferă iertarea și împăcarea cu Dumnezeu, nu îi mântuiește. Dacă am avea posibilitatea să-i întrebăm pe Avraam, Iacov, David, Isaia, Simeon, Ana…de ce sunt ei în cer ? cu siguranță nici unul nu ar preciza ceva legat de ei și de meritele lor.

  • Avraam probabil ne-ar spune că Dumnezeu i-a făcut o promisiune cu privire la o mare binecuvântare pe care i-o va da lui, seminței lui și lumii întregi prin sămânța lui. (Genesa 12). Avraam ne-ar spune că el L-a crezut pe Dumnezeu și a trăit bazat pe acea promisiune.
  • Iacov probabil ne-ar spune ca el a înțeles și a crezut că va veni Silo, adică Mesia (Genesa 49:10) și că în așteptarea lui Mesia le-a vorbit cu convingere și fiilor săi despre El.
  • David probabil ne-ar spune că Dumnezeu i-a promis un Împărat și o Împărăție veșnică pentru el și pentru urmașii lui. El a crezut aceasta și a primit prin Duhul Sfânt mai multe descoperiri profetice despre Împăratul și Împărăția lui Dumnezeu.
  • Isaia probabil ne-ar spune despre un Răscumpărător promis de Dumnezeu, în care el a crezut și despre care a scris cu convingere, înțelegând chiar cum acest Răscumpărător va suferi și va muri în locul celor păcătoși, Apostolul Pavel în Romani, ne-a descoperit adevărul despre mântuirea prin har, prin credință. El aduce argumente puternice că Avraam a fost mântuit prin credință și nu prin altceva. Mântuirea este în mod fundamental, o chestiune legată de alegerea suverană a lui Dumnezeu, și de primirea ei de către oameni prin har, prin credință, nu prin fapte.(Efeseni 2:8-9). Esența credinței în jertfa mântuitoare a Domnului Isus pe cruce îi face pe oameni să-și recunoască și să-și mărturisească păcatul și neputința de a se salva singuri, și îi întoarce pe oameni pentru mântuire.

Există o singură cale pentru mântuire: Persoana și lucrarea Domnului Isus (1Timotei 2:5,6) Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul, Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși, ca preț de răscumparare pentru toți

Răsplătirile Celor Mântuiți

pastor Daniel Brânzei

Rasplata-Celor-Mantuiti

Cine va primi răsplata?

“Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii.” (Luca. 6:22-23).

Wilbur M. Smith a scris: “Tema aceasta a răsplăţii pe care le vor primi în cer cei credincioşi este pomenită rareori în biserici şi chiar în instituţiile în care se studiază Biblia. Cu toate acestea, tema este o sursă de bucurie şi un îndemn la seriozitate. Ea ar trebui să servească drept motivaţie pentru o mai mare sfinţenie în viaţa fiecăruia dintre noi.”

Există acei pedanţi pseudospirituali pentru care subiectul răsplătirilor este clasificat drept unul de mâna a doua, bun doar pentru copilăria credinţei. Ei îl aseamănă cu bomboanele promise copiilor care sunt “cuminţi.” Însă. Domnul Isus nu este de acord cu ei. Textul citat din Predica de pe Munte este o dovadă în acest sens, ca şi multe alte pasaje din discursurile Lui. Apostolul Pavel adaugă la această temă câteva pasaje foarte proeminente în Epistolele sale.

Mântuirea şi răsplata nu sunt unul şi acelaşi lucru. Mântuirea este prin har şi nimic din ceea ce am putea face noi nu ne-o poate asigura. Ea este darul fără plată oferit de Dumnezeu celor ce cred în jertfa ispăşitoare a Domnului Isus Cristos. Mântuirea se dă celor pierduţi (Lc. 19:10), însă, răsplata este pentru cei deja mântuiţi, ca o consecinţă a credincioşiei lor în slujire (Evr. 10:35; Mat.5:11-12). Răsplata începe în această viaţă şi continuă în viaţa viitoare:“Şi Isus le-a zis: «Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Lc. 18:29-30).

Noul Testament debutează cu o promisiune a răsplătirii făcută în renumitele “Fericiri” … “Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.” (Mat.5:11-12)… şi se încheie cu o alta din Apoc.:“Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apoc. 22:12).

Iată ce spune apostolul Pavel despre răsplătiri: “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Cor.5:10). Pasajul ne spune că la acel scaun de judecată nu se va mai discuta despre mântuirea credincioşilor, ci doar despre răsplata cuvenită fiecăruia dintre ei. Problema mântuirii a fost rezolvată odată pentru totdeauna de Cristos la Cruce. Fiul lui Dumnezeu a purtat pedeapsa în locul nostru (F.A. 13:38-39).

Cine primeşte această ofertă prin credinţă şi se întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă “nu mai vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:24). Credincioşii nu vor mai fi “osândiţi odată cu lumea” (1 Cor.11:32). “Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus” (Rom. 8:1). Ei se prezintă înaintea scaunului de judecată al lui Cristos “la rândul cetei lor”, doar pentru a-şi primi răsplata care să le compenseze credincioşia faţă de Stăpânul lor (Mt. 25:21, 23). Credincioşii n-au de ce să se mai teamă că s-ar putea să piardă viaţa veşnică când vor ajunge la judecată. Bine, bine, va spune cineva, dar noi ştim că însuşi apostolul Pavel se temea “ca nu cumva să fie lepădat”! Oare nu înseamnă acest “lepădat”că va fi aruncat departe de faţa lui Dumnezeu, pierzându-şi astfel mântuirea?

Toate traducerile dau naştere la astfel de neînţelegeri. Termenul folosit de apostolul Pavel în 1 Cor. 9:27 este un termen sportiv sau care se referă la calitate. El s-ar putea traduce astăzi prin “descalificat” sau “neomologat”. În contextul jocurilor corintice la care face apostolul aluzie aici, exista pericolul ca cei care se osteneau să alerge cursa până la capăt să nu primească totuşi premiul pentru că n-au alergat “după rânduieli”. Se putea şi ca unul care-i învăţa pe alţii cum să alerge să fie el însuşi descalificat. Iată întregul pasaj:

“Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Cor.9:24-27).

Viaţa veşnică este un dar al harului pentru cei credincioşi (Rom: 6.23), nu un premiu care se poate obţine prin strădaniile şi prin faptele noastre: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efes. 2:4-9). Faptele meritorii vin după mântuire şi trebuie făcute nu din iniţiative personale, ci într-o deplină ascultare de Dumnezeu: “Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efes. 2:10).

Faptele bune măsoară râvna noastră pentru Dumnezeul care ne-a mântuit şi există pericolul ca această râvnă să se micşoreze şi să astfel să ne pierdem răsplata: “Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” (2 Ioan 8).

În Pilda polilor şi în Pilda talanţilor, Domnul Isus ne spune că fiecare credincios al Său are anumite abilităţi şi talente. Aceasta este o realitate stabilită de Dumnezeu şi noi nu avem nici o contribuţie personală. “Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Cor.4:7).

Pilda polilor ne învaţă că inegalitatea în credincioşie conduce la diferenţe în răsplătire. Pe de altă parte, din Pilda talanţilor învăţăm că slujitorii care au dovedit aceeaşi credincioşie vor fi răsplătiţi la fel. Răsplătirea se va acorda în funcţie de ascultarea şi credincioşia fiecărui creştin faţă de Stăpânul său. Această realitate cerească trebuie să ne determine să trăim cu înţelepciune şi “să răscumpărăm vremea” (Efes. 5:16), pentru ca să nu fim daţi de ruşine în ziua marii judecăţi (1 Pet. 4:17).

 

Ce simbolizează cununile?

“M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Tim. 4:8). Răsplătirile cereşti sunt prezentate uneori sub forma unor cununi date învingătorilor.Termenul grecesc este “stefanos”, spre deosebire de termenul “diadema” care identifică o cunună regală. “Diadema” va fi purtată numai de Domnul Isus Cristos! În esenţa lor, cununile sunt tot o expresie a harului lui Dumnezeu. Ca slujitori ai Săi, nici unul dintre noi n-ar trebui răsplătit, aşa cum ni se spune pe şleau în Luca 17:1-10: “Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paşte oile, îi va zice, când vine de la câmp: «Vino îndată, şi şezi la masă?š Nu-i va zice mai degrabă: «Găteşte-mi să mănânc, încinge-te, şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu?» Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: «Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.»”

Eu cred că aceste cununi nu vor fi doar podoabe cu care să ne împopoţonăm în Cer, ci mai degrabă nişte capacităţi care ne vor înlesni şi mai mult slujirea. John MacArthur le numeşte “o măsură îndoită de vitalitate cerească, de bucurie, de binecuvântare”. Chiar şi aceste cununi vor servi nu spre slava noastră, ci spre slava Celui care “lucrează în noi şi ne dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi îndeplinirea”: “ … cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: «Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!»” (Apoc. 4:10-11).
Iată câteva “stefanos” amintite în textul Noului Testament:

1. Cununa vieţii

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iac.1:12). “Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apoc. 2:10b).. Această cunună este acordată celor care au suferit în ispite şi persecuţii până acolo că şi-au dat viaţa ca martiri. Motivaţia acestor suferinţe a fost iubirea faţă de Dumnezeu (“celor ce-L iubesc”). Numele acestor martiri completează lista eroilor credinţei din Evrei 11:32-38.

Pribegia este un fel de stabilire în eternitate. “În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evr. 11:13- 16).

2. Cununa neprihănirii

“De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Tim. 4:8). Aceasta este cununa acordată celor care şi-au isprăvit alergarea în care s-au angajat în momentul naşterii lor din nou, şi au încheiat cursa cu integritate şi consecvenţă, având ochii aţintiţi spre venirea Domnului Isus. Ea este răsplata pentru împlinirea misiunii încredinţate. Distanţa de la pământ la Cer (sau dimensiunea alergării lor!) nu este o problemă de altitudine, ci o chestiune de atitudine. O credinţă mică te poate duce în Cer, dar una mare poate să aducă Cerul la tine. Viaţa este un marş de la inocenţă, prin ispită, fie spre virtute, fie spre viciu. Ar fi foarte bine dacă fiecare ar trăi aşa cum ar vrea să moară. Reputaţia este pentru o vreme, caracterul pentru eternitate. În clipa morţii lăsăm în urmă tot ce avem, dar luăm cu noi tot ceea ce suntem.

3. Cununa nepieritoare

“Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji.” (1 Cor.9:25). Este cununa acordată celor care au tins mereu către desăvârşire. Apostolul Pavel foloseşte ilustraţia unui atlet de la pentatlon, care se supunea la un efort extraordinar. Cununa aceasta este acordată celor disciplinaţi, celor înfrânaţi, celor dispuşi să renunţe la plăcerile de acum pentru bucuriile viitoare.

4. Cununa bucuriei

“Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Cristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră.” (1 Tes. 2:19).
Aceasta este cununa câştigătorului de suflete. Va fi o mare bucurie să ne întâlnim în ceruri cu aceia care au fost aduşi la Cristos prin mărturia şi slujirea noastră! Mult mai mulţi oameni sunt călăuziţi spre Cer prin urme de paşi, decât prin semne indicatoare. Orice credincios poate câştiga această cunună.

5. Cununa slavei

“Sfătuiesc pe prezbiterii (bătrânii) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter (bătrân) ca şi ei, un martor al patimilor lui Cristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate veşteji, a slavei.” (1 Pet. 5:1-4). Este cununa promisă celor ce păstoresc în adunările copiilor lui Dumnezeu. Ea ar trebui să fie o puternică motivaţie pentru o slujire exemplară!

Mântuiţi fără cunună?

Trebuie să spunem că aceste cununi nu sunt date în mod automat. Există condiţii care trebuie împlinite, şi este posibil să pierzi privilegiul de a fi răsplătit la judecata Bisericii. Iată ce avertisment puternic le dă Domnul Isus credincioşilor din Filadelfia: “Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apoc.3:10-11). Fiecare dintre noi trebuie să fie foarte atent la ceea ce clădeşte deasupra temeliei credinţei. “Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.” (1 Cor.3:10-15).

© 2016 - Biserica Baptistă Nr.1 "Maranata" - Moldova Nouă
Wordpress Themes
Scroll to Top